Contactează-ne

Actualitate

După caniculă, temperatură negativă resimţită în Neamţ. Care a fost cauza

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ astăzi, 11 iulie 2022, la ora 10:00, la termometrele indicau 15 grade la Piatra Neamţ, tot atîtea la Tîrgu Neamţ şi 17 erau la Roman

Vremea a luat-o razna. După ce luna lui Cuptor a debutat cu temperaturi caniculare, la începutul celei de-a doua decade a lunii iulie s-a răcit dramatic, iar în judeţ s-au înregistrat valori de infarct. Săptămîna trecută, s-au atins la umbră valori de peste 34 de grade şi chiar şi pe munte au fost 26 – 27 de grade. Numai că, dimineaţa zilei de astăzi, 11 iulie, a adus valori termice foarte mici.

La ora 10:00, termometrele indicau 15 grade la Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ, 17 grade erau la Roman, iar la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca erau temperaturi extreme de scăzute, de doar 2 grade. Conform informaţiilor de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, temperatura resimţită era cu mult mai mică, din cauza vîntului, atfel că la acelaşi moment, pe Toaca se simţeau valori negative, de -1 grad.

În restul teritoriului, cel mai frig era în reşedinţa de judeţ unde se resimţeau 13 grade, 14 grade erau la Tîrg, iar la Roman indicatorul urmărit era de 16 grade. Maxima zilei de astăzi nu trece de 22 de grade şi conform prognozei, ar trebui să vină şi ceva ploi. Urmează cea mai rece noapte din ultima perioadă de timp şi dacă specialiştii nu dau greş, mercurul din termometre se opreşte la 11 grade.

Cam la fel se anunţă condiţiile meteo şi pentru marţi, 12 iulie, cînd din nou va fi o zi răcoroasă, cu doar 22 de grade şi ar putea ploua slab întreg intervalul. După lăsarea întunericului va fi ceva mai bine ca în intervalul precedent, iar minima se opreşte la 13 grade. Totuşi, cea mai rece zi din această săptămînă ar putea fi cea de miercuri, 13 iulie, cînd în Piatra Neamţ se vor atinge cu greu 21 de grade.

Nu mai plouă, însă norii rămîn cantonaţi aici şi va fi o zi mohorîtă. Se mai apreciază regimul termic nocturn şi minima saltă pînă la 16 grade. Promisiuni de timp mai bun ar fi abia în a doua parte a săptămînii. Joi, 14 iulie, soarele revine de după nori şi mai încălzeşte atmosfera, astfel că la prînz mercurul din termometre ar putea ajunge pînă la 28 de grade.

Acest lucru nu va influenţa regimul termic nocturn, iar minima rămîne cantonată la pragul de 16 grade Cesius. Cea mai caldă zi din intervalul de prognoză pare a fi cea de vineri, 15 iulie, cînd se anunţă cer limpede şi soare ce va aduce temperaturi de pînă la 28 de grade. Puţin de tot se apreciază regimul termic nocturn. Temperatura estimată va fi de aproximativ 17 grade Celsius.

Sîmbătă, 16 iulie, nu vor fi decît vreo 26 de grade, iar specialiştii dau asigurări că ar putea veni furtuni violente cu tunete, fulgere şi poate şi ceva grindină. Şi noaptea devine mai rece, iar minima coboară la 15 grade. Cam la fel va fi vremea şi în ultima zi a acestea săptămîni, iar duminică, 17 iulie, chiar dacă va fi soare şi cer degajat nu vor fi decît vreo 23 de grade ziua şi cam 15 grade se vor înregistra după lăsarea întunericului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending