„Domnule preşedinte“- cartea a doua

Reporter: Stimate domn, cam de multă vreme nu v-am mai găsit printre coloanele ziarului nostru.

Virgil Răzeşu: E foarte adevărat. Am fost prins de lucrările de finalizare a ultimei mele cărţi, care va ieşi curând de sub teascurile domnului Diaconu.

Rep.: Sincer vorbind, am auzit despre o carte mai deosebită pe care o oferiţi cititorilor. Ne puteţi da câteva amănunte ?

V.R.: Dacă pot spune ceva special despre cartea mea, este că am păstrat la stilul epistolar, puţin sau foarte rar folosit în literatura noastră. De fapt, ea continuă seria scrisorilor adresate preşedintelui în 2014. De la sine înţeles, adresantul actual este un alt personaj, aflat într-o cu totul altă conjunctură, chemat să facă faţă nu numai degradării constante, sub toate aspectele, a societăţii noastre, ci şi contextului generat de pandemia COVID-19, factor de gravă perturbare a întregii omeniri, şi care nu dă deloc semne că s-ar apropia de final. Ba, s-ar putea spune că lucrurile ar putea lua o întorsătură mai îngrijorătoare, dacă nu dramatică.

Rep.: Căror cititori i se adresează în mod special?

V.R.: În lumea atât de frământată şi dezbinată, mustind de ură şi indiferenţă în care trăim şi în care omul îşi poate găsi cu greu echilibrul şi liniştea, faptele de viaţă capătă valenţe cu totul şi cu totul speciale. Dacă autorul reuşeşte să se apropie, la modul cel mai simplu, de înţelegerea cititorului şi să-i stârnească emoţiile, sigur că acestuia îi va fi pe plac. Nu întâmplător, am menţionat chiar pe prima pagină: „Închin această carte memoriei celor răpuşi de COVID-19 şi cetăţeanului de rând, nemocirlit de politică“.

Rep.: Interesant. Sunt cele două categorii de cetăţeni care plătesc din greu situaţia în care ne aflăm. Aţi avut întotdeauna o atitudine pertinentă asupra multor aspecte controversate, ca şi asupra unor exageri sau neglijenţe ale instituţiilor şi ale cetăţenilor. Daţi, cumva, prioritate problemelor medicale?

V.R.: Nu, mă aflu în postura cetăţeanului obişnuit, dezorientat, care nu ştie încotro s-o apuce, pe cine să mai creadă şi de cine să asculte, în această stare de criză generalizată.

Rep.: Nu e pentru prima oară când omenirea se află în situaţii asemănătoare.

V.R.: Ba chiar vă contrazic. În vederile mele, pandemia actuală nu poate fi comparată decât, eventual, cu potopul lui Noe, care a cuprins întreaga lume şi care păstrează, totuşi, aura de poveste. În vreme ce COVID ne-a îngenunchiat. Fără drept de apel. De altfel, cred că el nu va figura pe lista, şi aşa lungă, a bolilor omului, ci ca un factor de gravă şi severă perturbare a omenirii.

Rep.: Trebuie să recunoaştem că 2020 a fost unul foarte dificil. Pandemia ne-a prins şi pe noi şi toate celelalte ţări nepregătiţi să facem faţă unui duşman foarte abil, cu caractere deosebite de ale altor viroze, de gravitate particulară şi care a dovedit un apetit sporit pentru vieţi nevinovate.

V.R.: Nimic mai adevărat. După un an, pandemia se află în plină putere, induce noi mutaţii şi forme de afectare a omului şi nu ar fi imposibil ca perioada următoare să fie la fel de grea ca şi cea deja parcursă. Şi apoi, să nu uităm că încă nu au intrat în joc marile probleme de ordin economic, material, la nivel mondial, care încep să-şi arate colţii.

Rep.: Scrisorile Dvs. i-au vizat în special pe ultimii doi preşedinţi?

V.R.: Prin forţa împrejurărilor da, însă ele se referă la mai toţi conducătorii noştri, mai vechi şi mai noi. Istoria noastră a înscris în paginile ei o mulţime conducători puternici, destoinici, mari iubitori de glie, de popor şi de marile valori ale culturii şi tradiţiilor noastre. Dar am avut şi destui care nu-şi meritau şi nu şi-au onorat locul. Ca simplu cetăţean pot să afirm că starea de degradare şi gravă pervertire a societăţii noastre actuale li se datorează lor şi că aveam dreptul la o soartă mai bună.

Rep.: Înţeleg că stilul epistolar la care aţi recurs are, totuşi, un sens unic.

V.R.: Evident. Construcţia cărţii permite autorului să exprime direct, ca în orice scrisoare, la persoana a II-a (singular sau plural, după caz) adevărurile de care este conştient, pe care le trăieşte zi cu zi, fără încercări edulcorate de a le arăta cum nu sunt şi nici justificări caraghioase.

Rep.: Vă aşteptaţi ca publicul cititor să-şi recunoască în paginile cărţii Dvs., propriile credinţe, dorinţe sau speranţe?

V.R.: În mare parte da. Fiindcă el s-a obişnuit cu răstălmăcirile de fiecare zi, cu denaturările şi cu minciunile şi promisiunile fără nici un temei care-l asaltează din toate părţile. În ceea ce-l priveşte, încerc o stare apăsătoare, faţă de spiritul de frondă, de respingere apriorică, pe care oamenii obişnuiţi îl arată chiar când e vorba de măsuri favorabile pentru ei, ca şi de pierderea gravă şi greu de restabilit, a încrederii în instituţiile statului. „Dictatura sanitară“ m-a afectat în mod deosebit. Românul a îndurat multe forme de dictatură şi nu a reacţionat. Şi acum când este vorba de măsuri adoptate spre binele său, gata, s-a trezit dornic de libertate absolută. Personal, aproape cincizeci de ani, am purtat masca ore întregi, zile la rând, uneori şi noaptea. Nu m-am mai întrebat dacă e bine ori nu, atâta vreme cât ea făcea parte din ţinuta chirurgului şi era spre binele pacientului.

Rep.: Cum apreciaţi beneficiile vaccinării şi reuşita campaniei în curs?

V.R.: Din nefericire, oricine a vrut sau nu, fără o minimă educaţie medicală sau documentaţie, şi-a dat cu părerea. Ca tânăr medic, am trăi epidemiile de tifos, paralizie infantilă, scarlatină şi altele, care se soldau cu morţi. Am fost martor al dispariţiei complete a unora dintre ele, datorită politicii de vaccinare. Ne-am întors la morţii prin pojar. Mai mare ruşinea. Pe de altă parte, toată lumea ţipă că medicamentele sunt chimicale, otrăvuri şi optează pentru medicina naturistă. Foarte bine. Dar vaccinul? Poate exista ceva mai naturist decât un vaccin? Noi nu suntem conştienţi că asemenea procese au loc în organism fără încetarec, altfel nu am putea face faţă provocorilor din mediul exterior. Singura armă eficientă împotriva îmbolnăvirilor este imunitatea, fie naturală (a celor care au făcut boala), fie indusă, prin vaccinare activă, de masă. Apropo de campania de imunizare, am fost bucuros că a fost încredinţată armatei. Din păcate, domnul colonel Gheorghiţă şi echipa lui a adoptat o strategie (dacă a existat una) civilă şi profund românească. Socot că acţiunea e compromisă şi că vom avea nevoie de 3-4 ani până când o vom finaliza.

Rep.: Întorcându-ne la „Domnule Preşedinte“ – cartea a doua, speraţi într-un impact important asupra publicului ?

V.R.: Cred că da. Cititorul nostru, atât de asaltat de greutăţile de fiecare zi, îşi poate găsi împăcarea sau liniştea măcar în lectură. Cartea îi este destinată lui şi nu ţinteşte câştigul material. O bună parte a tirajului îi va fi oferită cititorului, iar preţul de vânzare în librării va fi aproape modic. Sper în ajutorul Dvs., al presei şi al mulţimii de prieteni şi cunoscuţi, pentru o difuzare cât mai importantă.

Rep.: Stimate domn, vă doresc mult succes!