Contactează-ne

Actualitate

Cruzime față de animale. Cazul s-a petrecut la Săvinești

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor s-au autosesizat după apariția pe rețelele de socializare a unui act de cruzime împotriva unui cățel ■ animalul fusese legat și pus într-un sac ■

„Cu toții suntem martorii unor situații care ne ating sufletele și ne fac să reflectăm asupra importanței protejării ființelor nevinovate. Recent, pe rețelele de socializare a fost publicat un video, în care un câine a fost găsit legat într-un sac, în localitatea Săvinești.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat cu privire la situația semnalată. Deși autorul acestui gest nu a fost încă identificat, colegii noștrii cu sprijinul comunității au identificat locul în care câinele se ascundea, fiind preluat și predat în adăpostul Asociației Claudia Încă o șansă”, se arată într-un comunicat al Poliției Neamț.

Polițiștii atrag atenția și asupra faptului că în sezonul rece animalele au nevoie de protecție suplimentară, oferind câteva sfaturi în acest sens. Asigurați animalelor de companie un adăpost cald și izolat de vânt. În zilele reci, este important să furnizați animalelor suficientă apă caldă și hrană pentru a le ajuta să lupte împotriva frigului.

În cazul animalelor de companie, încercați să limitați timpul petrecut în aerul rece și să oferiți posibilitatea acestora să stea în interior, atunci când temperatura scade. Se mai recomandă cetățenilor care sunt martori la acte de cruzime față de animale să sesizeze Poliția Animalelor, astfel de fapte aflându-se sub incidența Codului Penal.

Conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor, prin rău tratament se înţelege comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile, precum şi neasigurarea condiţiilor prevăzute la art. 5, aliniatul 1. În sensul prezentei legi, prin cruzime faţă de animale se înţelege: a) omorârea animalelor, cu intenţie; b) practicarea tirului pe animale domestice sau captive;

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending