Prima pagină
Cronica pisălogului. Orezul și margarina

Constantin Bârjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist și autor al „Cronicii pisălogului” scria, în urmă cu două decenii şi jumătate, în săptămânalul „Gazeta de Roman” peste 280 de tablete umoristice, majoritatea însoțite de caricaturi inspirate cu referire la întâmplări din viața reală a Romanului. În numărul de astăzi, republicăm tableta intitulată „Orezul și margarina”, care descrie o realitate socială de mare actualitate și astăzi. Pisălogul vorbește despre sărăcia lucie în care trăiesc bătrânii și șomerii acestei țări din pensile și indemnizațiile de șomaj mizere, în condițiile exploziei tuturor prețurilor. O țară în care contrastul dintre veniturile populației sunt contastante. Pe de o parte, „bogații” care își permit orice lux și pe de altă parte bătrânii chinuiți de sărăcie, ale căror venituri se indexează din an în paști, și atunci când se fac indexări acestea sunt de câteva procente.
Gura lumii zice că, pe lângă fărădelegile pe care le-au săvârșit alți străini în Germania, ceea ce au făcut românii de la noi sunt niște simple găinării. Cu toate astea noi suntem cotați ca cei mai periculoși răufăcători. Odată, un neamț a a întrebat pe un român azilant de ce în România sunt atât de mulți anumiți etnici.
Văzându-i aerul disprețuitor cu care a pus întrebarea, românul i-a răspuns: „Pentru că noi nu i-am omorât, dar i-am trimis la Bug. Și rușii ni i-au adus înapoi”. Dar asta nu contează, am vrut să arăt doar că români de-ai noștri au fost în Germania, ocazie cu care au putut vedea că în magazine, dacă o persoană cere o felie de carne de 8 mm, ca să-și facă un șnițel, atât i se vinde: o felie de 8 mm.
Aici am vrut să ajung. La noi, la alimentara care este peste drum de o bancă a venit într-o după-amiază o bătrână. S-a uitat în dreapta, s-a uitat în stânga, și-a numărat banii de câteva ori, a cumpărat o pâine, a vorbit ceva cu vânzătoarea, apoi a ieșit din magazin. Pe scări ochii i s-au umezit. O doamnă a întrebat-o de ce plânge.
„Am vrut să cumpăr puțin orez și un pachet de margarină, dar orezul e la pungă de 1 kg iar margarina la cutie. Am o pensie de urmaș și ăștia sunt toți banii mei până va veni iar factorul. „Măicuță – a zis doamna respectivă – te-aș ajuta cu plăcere, dar n-am decât bani de pâine; am fost în șomaj și acum n-am nici eu și am copii”.Bătrâna bagă mâna în buzunar după puținii bani care îi rămăseseră. Doamna intui gestul și o opri.
„Nu mai plânge, măicuță, vei primi o indexare de 6% de la Guvern și vei trăi bine”. Bătrâna plecă bolborosind: „Așa să trăiască cine știu eu, cu ăștia 6%!”. Lucrul acesta, iubite cititorule, poate să ți se pară lipsit de importanță, dar dacă vrei să vezi greutatea lui, imaginează-ți cum te-ai descurca dacă orezul s-ar vinde numai la saci de 50 de kilograme, iar margarina la calup de 8 kilograme. Imaginează-ți!
Nota Redacției: Rubrică sponsorizată de consilierul județean PMP, Sorin Dumitru Cazan

-
Actualitate2 zile,
De ce mai sărbătorim Ziua Națională?
-
Actualitateo săptămână,
La psiholog venim doar ”de bună voie și nesiliți de nimeni”
-
Prima pagină2 zile,
Frizerul cu tricolorul în suflet. „Noi nu apreciem noțiunea de patriotism decât la zile festive. Foarte mulți nici nu știu ce înseamnă să fii român”
-
Prima paginăo săptămână,
Sindicaliștii de la APIA amenință cu proteste de amploare la București și Bruxelles
-
Actualitate6 zile,
Sătenii din Nemțișor se tem de efectele instalării antenei 5G
-
Actualitate3 zile,
Un proiect Erasmus pentru viitori asistenți medicali
-
Actualitate3 zile,
Ziua Naţională a României, manifestare organizată în parteneriat de Liceul de Arte Victor Brauner şi Colegiul Naţional de Informatică
-
Actualitate5 zile,
Și totuși se fac angajări la stat