Contactează-ne

Actualitate

Băut, un şofer a rupt un stâlp şi a intrat în curtea unei gospodării

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tânăr şofer, în vârstă de 24 de ani, care a urcat la volan după ce a consumat alcool, a comis un accident rutier în noaptea de 10 mai, pe un drum comunal din Pipirig.

El a pierdut controlul volanului, a lovit un stâlp şi apoi a intrat în curtea unui imobil.

“În noaptea de 10 mai a.c., în jurul orei 03:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Comunal 159,  în localitatea Pipirig.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 24 ani, din Pipirig, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp, ulterior intrând în curtea unui imobil, rezultând rănirea conducătorului auto.

Acesta a fost testat pasiv cu aparatul etilotest, rezultatul indicând prezența alcoolului, fiindu-i recoltare probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a  alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat inspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

FOTO: generica

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending