Contactează-ne

Actualitate

Zilele Asistenţei Sociale 2019, marcate în Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Sucursala Teritorială Neamţ a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR) în parteneriat cu DGASPC Neamţ marchează în a doua jumătate a lunii martie Zilele Asistenţei Sociale 2019 printr-o serie de activităţi menite să promoveze profesia şi să apropie publicul de problematica cu care se confruntă asistenţii sociali. Seria acţiunilor a început pe data de 18 martie cu o campanie de distribuire de afişe şi pliante de promovare a profesiei de asistent social la nivelul primăriilor din judeţ dar şi la ONG-urile partenere cu atribuţii în domeniu. Pe data de 19 martie mai mulţi asistenţi sociali din judeţ au participat la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, eveniment ce a avut loc la Bucureşti şi în cadrul căruia au fost premiaţi cei mai performanţi profesionişti din ţară. Vineri, 22 martie, la sediul DGASPC Neamţ a avut loc atelierul de lucru cu tema ”Promovarea importanţei relaţiilor umane”, activitate la care au luat parte asistenţi sociali din tot judeţul şi din toate domeniile de activitate. Săptămîna 25-29 martie este dedicată promovării profesiei de asistent social prin organizarea mai multor întîlniri cu liceenii de la Colegiul Naţional Gheorghe Asachi Piatra Neamţ şi Colegiul Naţional Roman Vodă din Roman, unităţi de învăţămînt cu care Sucursala Neamţ a CNASR are parteneriate durabile. La întîlnirile cu elevii vor participa asistenţi sociali de la DGASPC Neamţ precum şi de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, aceştia urmînd să se adreseze în special elevilor de la clasele cu profil ”ştiinţe sociale”. Liceenii, aflaţi în pragul alegerii viitoarei meserii, vor afla astfel despre frumuseţea acestei profesii, despre importanţa ei în societate şi mai ales despre satisfacţiile oferite de faptul că intervenţiile asistentului social pot schimba în bine destinele unor oameni. ”Anual organizăm diverse evenimente prin care celebrăm profesia de asistent social şi ne propunem să conştientizăm publicul asupra importanţei acesteia în ierarhia socială. Evenimentele organizate în cadrul ZAS 2019 urmăresc să evidenţieze progresele realizate în domeniul asistenţei sociale, să pună în lumină rolul asistentului social în contextul socio-economic actual şi, totodată, să militeze pentru importanţa colaborării tuturor factorilor decizionali în crearea unei societăţi empatice şi responsabile faţă de fiecare membru al ei”, a declarat Mirela Negru, preşedintele Sucursalei Neamţ a CNASR şi director general adjunct al DGASPC Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending