Ursul şi Ursula – cuplul dihoniei europene

Aceste două personaje, deşi nu formează un cuplu, îşi influenţează reciproc preocupările, ale căror consecinţe sunt contabilizate de populaţiile Europei, dar şi din afara ei. Consecinţele care ne afectează deopotrivă, au tangenţe cu războiul din Ucraina. Obiectivele acestor personaje sunt poziţionate în antiteză, ceea ce nu acordă nicio şansă instalării normalităţii. Nu cred că este greu de descifrat cine este ursul şi cine Ursula.

Ursul, după cum se poate intui, este preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, care ocupă pentru a patra oară funcţia respectivă, după ce în perioada 2008-2012 a fost prim-ministru. Despre cine este Putin şi ce face, nu voi insista prea mult, deoarece nu vreau să fac concurenţă propagandei de război existente. Pe scurt, Putin este un om politic rus, conservator, care influenţează scena politică a Europei de vreo 14 ani.

În schimb, Ursula von der Leyen este o politiciană germană, de rit creştin-democrat, apărută pe scena politică a Europei de mai mulţi ani. Din 2019 ocupă funcţia de preşedinte a Comisiei Europene, după ce timp de şase ani ocupase, printre altele, funcţia de ministru al Apărării în guvernul condus de Angela Merkel. În contextul războiului din Ucraina, Ursula s-a remarcat, muncind zi şi noapte să încropească cele şase valuri de sancţiuni ale UE aplicate Rusiei, lui Putin, amantelor acestuia, oligarhilor şi iahturilor lor.

Sancţiuni care, după cinci luni de război, s-au dovedit că au afectat mai mult statele Europei, decât pe cele ale Federaţiei Ruse. Astfel, că Ursula a trebuit să contracareze una din consecinţele sancţiunilor aplicate Rusiei, stabilind că, începând cu 1 august a.c. întreaga Europă va trebui să-şi reducă consumul de gaze cu 15%, scutind astfel Rusia să mai întrerupă ea gazul. Cu privire la această raţionalizare autoprovocată, reacţia unor state europene a fost departe de a fi solidare.

Solidaritatea de monolit a europenilor s-a dovedit că a fost compromisă, datorită iniţiativelor heirupiste ale Ursulei. Aceasta spre satisfacţia ursului rusesc şi spre nemulţumirea lui Biden. Iniţiativa madamei nu s-a limitat la a ne obliga să mai închidem robinetele la gaze, iar la iarnă să mai punem o pătură, dar ne-a sugerat să fim atât de solidari, încât surplusurile de gaze, create prin economisire, să le dirijăm către alte state care au nevoie.

Reconstrucţia Ucrainei ocupate de ruşi

Preocupată de distrugerile provocate de bombardamentele asupra zonelor ucrainene, Ursula s-a decis să coordoneze personal reconstrucţia Ucrainei, după directiva lui Zelenski că „reconstrucţia Ucrainei este sarcina comună a întregii lumi democratice“. Ne-am fi aşteptat ca directiva lui Zelenski să stabilească în dreptul Rusiei sarcina reconstrucţiei Ucrainei, după principiul ecologist că „poluatorul plăteşte“.

Dar Zelenski şi-a schimbat discursul, având pretenţia ca lumea democratică să reconstruiască Ucraina, sugerându-ne astfel că la dezastrul din ţară a contribuit şi această lume democratică, ceea ce mulţi nu au curajul să-l contrazică. Faptul că liderii „lumii democratice“ nu au protestat „De ce noi?“, dar s-au grăbit să facă donaţiile pentru reconstrucţia Ucrainei, ne îndreptăţeşte să credem că se simt cu musca pe căciulă.

În aceste circumstanţe, populaţiile conduse de aceşti lideri ar cam trebui să-i ia la fugă cu parul. Ursula nu a stat locului, ci a elaborat instant o platformă de investiţii pentru Ucraina şi a promis un ajutor de 62 miliarde de euro din partea UE. De un astfel de tratament nu s-a bucurat nici o ţară membră a UE cu drepturi depline.

Cererea ajutorului pentru reconstrucţie, înaintată de Zelenski a fost de 750 de miliarde de dolari, dar SUA a oferit doar 270 de milioane. Ceea ce omite să precizeze Ursula este care parte a Ucrainei se vrea reconstruită? Partea ocupată de ucraineni şi prea puţin bombardată, sau partea ocupată de ruşi şi puternic bombardată.

Pentru orice cerere a Ucrainei, aceasta va primi un CEC în alb pentru a rezolva, ceea ce înainte de 24 februarie nici nu s-ar fi putut discuta. Polonia era sever criticată pentru reformele amânate, dar de când primeşte refugiaţi ucraineni şi-l înjură pe Putin, Ursula a închis ochii şi nu le mai poartă grija.

Pentru Ursula, unanimitatea nu e democraţie

Văzându-se pe cai mari, ca un veritabil despot cu fustă, Ursula mai face un pas în faţă, secondată de Emmanuel Macron, solicitând ca UE să renunţe la principiul unanimităţii în luarea deciziilor de politică externă. După Ursula şi Macron, este suficient ca o majoritate să vrea ceva, că minoritatea trebuie să se supună, fiind astfel segregate statele de mâna a doua.

Soluţia propusă de Ursula a fi pragmatică, dar este periculoasă. Noua democraţie a Europei nu se poate baza pe majorităţi. Ori există unanimitate în decizii şi implicit solidaritate, ori nu există nimic.Renunţând la unanimitate, se dovedeşte faptul că în UE există păreri divergente, dar după Ursula, cei care au alte convingeri să treacă în rândul doi, sau să plece acasă. Spre cinstea României, preşedintele Klaus Iohannis a comunicat public că se opune renunţării la unanimitate.

Controversatele decizii ale Ursulei torpilează solidaritatea UE

Ca urmare a embargoului aplicat asupra exporturilor ruseşti de alimente, gaze şi petrol, ţările UE au resimţit din plin aceste lipsuri, obligând-o pe Ursula să revină asupra interdicţiei şi să permită companiilor statului rus, să tranzacţioneze aceste mărfuri către ţări terţe. De data aceasta Zelenski a reacţionat dur, beştelind-o pe Ursula că s-a dat cu Ursul. Trebuie înţeles că în acest caz, în relaţia Ursulei cu Zelenski a prevalat zicala „De tine mă doare, dar de mine mi se rupe“.

În aceeaşi direcţie, dar în alt caz, Ursula a permis Lituaniei ca să reia transportul rusesc de mărfuri pe calea ferată spre Kaliningrad. Ursul rusesc ştie foarte bine că nu este sănătos să te dai la el, hotărându-i pe unde să meargă prin pădure. Sub directa supraveghere a Ursulei, Consiliul Europei a aprobat joi, 21 iulie, cel de al şaptelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Una dintre sancţiuni era reducerea importurilor de petrol din Rusia cu 90%.

În realitate sancţiunea nu este atât pentru Rusia, cât pentru ţările UE, care au început să riposteze. Decizia UE era menită să destabilizeze piaţa internă de energie a Rusiei, dar în realitate destabilizează pieţele globale ale energiei, a căror efect autodistrugător se resimte. La începutul invaziei Ucrainei, oficialii europeni aveau un discurs de încurajare a lui Zelenski, pentru a lupta până la capăt.

Astăzi, oficialii şi-au schimbat discursul, sfătuindu-l pe Zelenski să caute pacea. Printre lideri câştigă teren constatarea că gesturile de solidaritate cu Ucraina, aduc mai mult cu o „pedeapsă colectivă“” decât cu o pedeapsă pentru Rusia. Liderii ţărilor UE sunt pregătiţi pentru a executa „La loc comanda!“, pentru că nu doresc să scufunde Europa din solidaritate cu Ucraina.

Ei sunt conştienţi că Ucraina, susţinută financiar şi admisă în UE, fiind cea mai mare şi bogată ţară din Europa, va lua iniţiativa conducerii Europei. După aplicarea celor şase pachete de sancţiuni Rusiei, Ursula a fost obligată să constate că tsunamiul creat s-a abătut mai mult spre coastele UE, decât ale Rusiei. Aşa că Ursula s-a văzut nevoită „să schimbe calimera“ şi să rescrie strategia UE asupra petrolului şi gazului rusesc.

Dacă la început Ursula proiectase embargoul asupra petrolului şi gazului rusesc, pentru a goli visteria de război a Rusiei, ulterior a trebuit să constate că petrolul refuzat de Europa, era revândut de ruşi altora, mult mai scump, sporind astfel visteria de război a ruşilor. Soluţia de aplicat, de factură militărească, nu este să se trimită arme ucrainenilor, ci să se decreteze „La loc comanda!“.

Complexele Ursulei von der Leyen

Ursula, această femeie comisar a UE, a transformat Europa într- un poligon de experimente perdante. Preluând şefia Comisiei Europene, Ursula a avut de înfruntat două complexe. Primul complex se numea Angela Merkel, sub şefia căreia lucrase mulţi ani. Ştia că în politica externă a Germaniei, doamna Merkel se descurcase de minune cu Ursul Putin, lucru de care acum Ursula şi-a propus să se debaraseze, pentru a băga Germania în rahat, făcând astfel jocul americanilor.

Al doilea complex se numea Jean Claude Junker, un luxemburghez, pe care Ursula l-a înlocuit la şefia Comisiei Europene în 2019. În afară că era mai tot timpul beat, Junker era şi campionul de necontestat al gafelor. Şi de acest model, Ursula a dorit să se distanţeze. A vrut să fie altceva decât Merkel şi Junker, dar n-a reuşit nimic. Cine îi va lua locul, va avea un complex pe nume Ursula von der Leyen.