Contactează-ne

Actualitate

Un pui de zimbru de la Parcul Natural Vînători Neamţ trebuie „botezat“. Este a X-a ediţie a concursului

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Parcul Natural Vânători Neamţ organizează şi în acest an ineditul concurs pentru stabilirea numelui unui pui de zimbru ■ pînă acum au fost „botezaţi“ 12 zimbrişori ■

Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ organizează şi în 2022 concursul pentru găsirea celor mai potrivit nume pentru zimbrişorii veniţi pe lume la Rezervaţia „Dragoş Vodă“. Anul acesta este vorba despre un mascul, care a văzut lumina zilei în primăvară, în ţarcul de aclimatizare.

„Cu sprijinul publicului, am „botezat“ până în prezent 12 viţei: şapte masculi (Românaşul, Rovin, Robur, Romaşcan, Ronică, Rovan şi Roborn) şi cinci femele (Rozana, Rolinne, Roemi, Roltea şi Rovidenia). Anul 2022 are o conotaţie specială pentru noi, deoarece se împlinesc 10 ani de la prima punere în libertate a zimbrului din România“.

Acestea sunt precizările transmise de Administraţia Parcului Vânători, rugămintea pentru cei care vor să participe fiind să propună un nume inspirat. Regulile concursului sunt ca numele propus să înceapă cu particula „Ro“ (indicativul de ţară al României), cu o scurtă descriere a numelui şi ca el să fie diferit de cele din anii anteriori.

Https://pollunit.com/polls/ecy-_yjbzefe9i5stwpp3a este link-ul ce trebuie accesat, paşii de urmat fiind foarte simpli: 1 – accesat link, 2 – Click Add idea, 3 – Idea (nume propus), 4 – Descriere (nu trebuie trecut nimic), 5 – Author – (numele), 6 – Save, 7 – Go back (vezi nume propuse şi apăsat buton pentru a vota numele câştigător.

Termenul limită pentru propuneri şi pentru vot este 9 august. Apoi, în cadrul evenimentului „Ziua Zimbrului – Ziua Parcului Natural Vânători Neamţ, ediţia 2022, va fi premiată propunerea cu cele mai multe voturi. Anul trecut, la competiţie au participat circa 500 de persoane, câştigător fiind Zsuzsanna Hegy, zimbruşorul primind numele Roleny, de la boleny – zimbru în limba maghiară.

În 2019, un pui de zimbru şi-a găsit ca „naş“ un oficial de peste Prut. Micuţei femele i s-a spus Rovidenia, numele fiind propus de către Ruslan Vascan, primarul comunei Vatici, din raionul Orhei, Republica Moldova. Edilul a impresionat pe cei prezenţi prin cunoştinţele sale despre zona Neamţului, despre care aflase încă de copil din scrierile autorilor români.

„Rovidenia! Pentru că alături se află Schitul Vovidenia, iar zimbrii Neamţului parcă ar sta de strajă acestui sfânt locaş din Poiana Liniştii (aşa i se mai spune zonei unde-i aşezământul de cult, tot aici fiind casa memorială a mitropolitului Visarion Puiu, care a fost pusă şi la dispoziţia lui Sadoveanu, pentru a crea – n.r.)“, şi-a motivat propunerea de nume primarul basarabean.

Administraţia Parcului Vânători derulează un proiect unic în ţară, care are ca scop repunerea în habitatul natural a zimbrilor. A început pe 22 martie 2012, când primul grup – cinci exemplare, a fost eliberat în zona Chitele, Neamţ., În acest moment, după multiple eliberări ale legendarelor mamifere, s-a ajuns ca prin codrii Neamţului, pe o suprafaţă de circa 60.000 de hectare, să hălăduie peste 50 de zimbri.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending