Un explorator pietrean aflat în Australia, despre războiul din Ucraina: „Chiar părem pierduţi pentru totdeauna“

Radu Păltineanu, exploratorul care alături de prietena sa străbate Australia, ţine un jurnal virtual al expediţiei ■ în el consemnează întâmplări şi experieţe din ţara de la antişpozi ■ războiul din Ucraina i se pare de neconceput ■

Radu Păltineanu, din Piatra Neamţ şi prietena lui, Irina Repede, din Bucureşti, sunt doi români protagonişti ai unei inedite expediţii în Australia, care constă în străbaterea pe triciclete a continentului, pe o distanţă de circa 13.000 de kilometri. Au plecat în această aventură pe 13 octombrie 2021 şi au încheiat prima etapă după o lună. Au mers aproximativ 1.200 de kilometri, poposind la Capul York, cel mai nordic punct al ţării.

După o perioadă de odihnă au început a doua etapă, pedalând spre coasta de est. În jurnalul pe care îl ţine pe pagina de Facebook, Radu Păltineanu a postat diverse întâmplări şi experienţe din timpul expediţiei, făcând referiri şi despre războiul din Ucraina. Pe data de 16 martie, românul nota că este un moment de reflecţie asupra evenimentelor recente, din imediata apropiere a meleagurilor natale, pe care le lăsase în urmă acum doi ani.

Începea atunci o altă călătorie de lungă durată, după cele din America de Nord, America de Sud şi Noua Zeelandă, pe care le străbătuse pe bicicletă sau pe jos. În Noua Zeelandă, experienţa avea să-l treacă pe el şi pe Irina Repede prin pandemie, rămânând acolo „prizonieri“, pe 23 martie 2020, deoarece toate zborurile fuseseră anulate.

Aşa că şi-au prelungit, vrând-nevrând, vacanţa şi au străbătut ţara cale de vreo 3.000 de kilometri. Iar în Australia şi ei s-au infectat, dar au trecut cu bine pesta boală. Acum, constată că lumea începe să capete cu totul alte feţe, reprezentând scenarii sumbre.

„Atunci când a început războiul în Ucraina, deşi mă aflu la celălalt capăt al planetei, m-a curpins o furie de nedescris şi m-am mâhnit din cale afară. În contextul schimbărilor climatice, a încălzirii globale şi a pierderii biodiversităţii, un război convenţional este cel mai dezastruos răspuns. Chiar părem pierduţi pentru totdeauna. Suntem atât de departe ca umanitate de esenţă, încât, tot ce am putut scorni după o pandemie devastatoare care nici măcar nu s-a încheiat, este un alt război convenţional“.

„Dorinţa de răzbunare pe care o cunoaştem de la Hitler, o putem regăsi şi la Putin“

Aceste rânduri sunt consemnate de Radu Păltineanu în jurnalul de pe Facebook. Contunuă, scriind că este şocat să vadă zecile de mii de refugiaţi care trec graniţa în România. În prezent, el lucrează într-un orăşel, Hughenden, la un pub-motel, unde îşi face cele 88 de zile de muncă pentru a obţine a doua viză de un an de zile în Australia, sperând ca în a doua jumătate a lunii mai să pornească iar la drum.

Compară invazia Ucrainei de către forţele armate ruse cu un scenariu rupt dintr-o altă epocă, una pe care o credea apusă. Mai precis din septembrie 1939, când armata lui Hitler ataca Polonia. Atunci, ca şi acum, un imperiu îşi deplângea căderea şi căuta revanşionist şi violent să-şi recapete „măreţia“ şi relevanţa, însetat de război şi de idealuri utopice.

La fel ca acum, totul a început prin intimidări, prin concesii şi prin anexări teritoriale, ici-colo. (…) Pentru a înţelege ceea ce se întâmplă în aceste zile în Ucraina, cred că este esenţial să ne înţelegem istoria regională şi mai ales contextul geopolitic în care trăim. Cineva zicea la un moment dat că diferenţa esenţială între statele vest europene şi cele est europene rezidă în faptul că în vest, statul a creat naţiunea, pe când, în est, naţiunea este cea care a creat statul.

„În anii ’30 ai secolului trecut, pe Hitler îl rodea faptul că, în urma tratatului de la Versailles, prin care Germania şi Imperiul Austro-Ungar au pierdut teritorii semnificative în favoarea unor state nou apărute pe hartă, milioane de nemţi au rămas în afara patriei. Şi s-a pus să regleze situaţia. (…) Umilinţa aceasta şi dorinţa de răzbunare pe care o cunoaştem de la Hitler, o putem regăsi cu uşurinţă şi la Putin, care visează la refacerea imperiului rus prin tehnici şocant de similare“.

Asta consideră consideră pietreanul absolvent în IT al Universitatii McGill din Canada şi crede că violenţa este poate cel mai mare flagel al oamenilor ca specie şi nu doar în cazuri extreme, cum ar fi războiul. A rămas impresionat de vorbele unui bătrân afgan, cu care a discutat îndelung acum câteva luni într-un parc din oraşul Cairns, care i-a spus: „Eu cred că suntem pierduţi ca şi umanitate. Mi-au rămas imprimate acele vorbe ca o sumbră profeţie pe care cu greu o pot nega“.