Contactează-ne

Actualitate

Tripticul preşedintelui Iohannis

Știre publicată în urmă cu

în data de

Mintea cea de pe urmă a românului, rătăcită prin grădina Cotroceniului, a fost descoperită de unul dintre consilierii Preşedintelui, care i-a prezentat-o acestuia, cotcodăcind ca găina babei, când a găsit-o, ca pe un „eşantion de gândire pozitivă“.

Intrând în posesia eşantionului, Klaus Iohannis a găsit cu cale să iasă în fata naţiunii cu un discurs nou, pentru a smulge ultimele ovaţii din mandatele sale. Nici în visele lui cele mai negre, marele Iohannis nu şi-a închipuit că va trebui să-şi schimbe discursul pe care îl învăţase pe de rost, fără a mai apela la prompter. Noul discurs este menit să convingă, pe cine se mai îndoieşte, că Iohannis este preşedintele tuturor românilor.

A înţeles, în sfârşit, că degeaba demonizează zilnic PSD-ul, pentru că acest partid nu reprezintă doar câţiva oameni, pe care el nu-i înghite, ci reprezintă aproape o treime din populaţia României, şi că este periculos să demonizezi voinţa electoratului. Iluminarea sa a venit din „mintea cea de pe urmă a românului“, care i-a desluşit că în ţara asta există un echilibru între electoratul liberal şi cel social – democrat, şi că nu este el Dumnezeul care să decidă cine are dreptul să supravieţuiască şi cine să dispară. Electoratul este Dumnezeul care decide.

După ce s-a iluminat, pe Preşedinte nu l-a dus capul cum să ne prezinte „eşantionul de gândire pozitivă“, decât prin binecuvântarea atragerii PSD-ului la troica guvernării, ca singură soluţie de a-şi resuscita reformele născute moarte. Bântuit de „eşantionul gândirii pozitive“, Preşedintele a avut o epifanie, trecându-i prin faţa ochilor imaginea lui Traian Băsescu, urmărit de suspendări, dar şi de DNA.

Făcându-şi un scurt bilanţ, Preşedintele s-o fi îngrozit când şi-a descoperit deficitul de înţelepciune, acumulat în cei şapte ani de mandat. A constatat că după şapte ani, românii au rămas refractari la mesajele sale dezbinatorii, refuzând să urmeze „pas cu pas“ înaltele sale directive demonice. Ne-am fi aşteptat ca Preşedintele să ne împărtăşească din iluminarea sa, explicându-ne schimbarea de paradigmă, în care a convertit afurisenia în binecuvântare.

În singura sa explicaţie, succintă de altfel, oferită poporului în stilul său elocvent, acesta s-a limitat apelând la tiparul „frazeologiei de criză“, dăltuită în Tripticul cotrocenist propriu, cu care ne-am familiarizat de vreo doi ani încoace. Triptic, de pe care, de câte ori îl deschide ca pe un prompter, ne prezintă dictaticist toată înţelepciunea sa, din care a şters acuma afuriseniile la adresa PSD. Dar, un Klaus Iohannis, care nu mai înjură PSD-ul, când vorbeşte despre orice, este un preşedinte care pare că nu mai are nimic de spus. Contextul pandemic, căzut mănuşă pe stilul didacticist al Preşedintelui, l-a obligat pe acesta să-şi condenseze toată înţelepciunea disponibilă într-o nouă „frazeologie de criză“ limitată acum doar la imperativele Tripticului, acelea cu „Vă spălaţi!“, „Vă distanţaţi!“ şi „Vă izolaţi!“, dar fără „Jos PSD!“.

În fond, românii au dovedit că apreciază simplitatea soluţiei prezidenţiale, de combatere a pandemiei, redusă la „o simplă răceală“. Partea ciudată este că Tripticul nu a suferit modificări nici când „simpla răceală“ a evoluat în pandemie, iar numărul morţilor ne amintesc de ororile celui de al doilea Război Mondial. Rămaşi la faza cu „răceala“, guvernanţii liberali au căzut în fund de admiraţie, înţelegând că nu se cade să facă altceva decât ce li s-a citit din Triptic. Pentru că „a te spăla pe mâini“ nu necesită nici studii superioare, nici să fii mare filozof. Cu atât mai mult, cu cât vajnica noastră Justiţie ne-a arătat cum e cu spălatul pe mâini, când este vorba de respingerea dosarelor contrafăcute de Kovesi şi SRI, pentru adversarii politici.

Cu „distanţarea fizică“ a fost mai complicat. Klaus Iohannis a sugerat liberalilor s-o reformuleze în „distanţare socială“ pentru a fi sesizată mai uşor diferenţa dintre cei avuţi şi sărăntoci. S-a asigurat astfel că este prevenită infestarea cu „Ciuma roşie“, care i s-a părut mult mai endemică decât Covid 19, care este trecător. Pentru a respecta imperativul „Vă izolaţi!“, nu a fost greu pentru români, aceştia primind un model nemijlocit, chiar din partea Preşedintelui.

Prin comportamentul său, faţă de anumiţi români, şi nu puţini, Preşedintele a reuşit să-i condamne pe aceştia la o perpetuă izolare, proprie ciumaţilor, ca o consecinţă directă şi a „distanţării sociale“. Acest triptic comportamental al Preşedintelui, prezentat în stilul său distant, arogant, discriminatoriu şi partizan, nu a reuşit decât să învrăjbească ireconciliabil întreaga naţiune, în plină pandemie. Ne-a confiscat şi dreptul de a ne însoţi morţii de Covid, măcar până la poarta cimitirelor, pentru a nu uita unde au fost îngropaţi. Indiferent de toanele Preşedintelui, autorul Tripticului salvator, perioada pandemiei Covid 19 va rămâne.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Tudorică a plecat şi el să scrie în Ceruri

Știre publicată în urmă cu

în data de

Tudor Ciubotaru, al nostru coleg de la Monitorul, a plecat la ceruri azi, tristă zi de 27 ianuarie 2022, la doar 41 de ani.

Drum lin spre stele frate întru’ ale slovelor. Cuvinte să descrie durerea la această despărţire sunt insuficiente.

Doar atât te rugăm: când ajungi în Ceruri şi te întâlneşti cu Lăcrămioara, cu Tatiana, cu Moşu’, cu Costică, cu Nea Nicu Fotograful să depănaţi amintiri şi despre noi cei rămaşi aici.

Iar noi te vom pune în inimile noastre alături de ceilalţi colegi care s-au grăbit să plece spre stele, icoane, pentru noi, ale unor camarazi cu care am împărţit bune şi rele.

Ne-om şterge apoi lacrimile şi om strânge şi mai tare pixul şi, când vom semna, cât vom mai semna, articole să ştii că semnăturile voastre vor fi mereu alături de ale noastre.

Într-o istorie vremelnică, dar plină de inimă a unui ziar şi a unei echipe în care ne-ai făcut onoarea să ne fii alături.

Drum lin spre stele zic din nou Tudorică, ai luptat până la capăt cu boala nemiloasă şi ai plecat în picioare în ciuda tuturor greutăţilor pe care viaţa ţi le-a scos în faţă. RESPECT şi DUMNEZEU SĂ TE IERTE

Citește știrea

Actualitate

Noi tarife pentru plata parcărilor publice, la Roman

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ începînd de vineri, 21 ianuarie, şoferii care apelează la parcarea maşinii la unul din cele 21 parcomate, achită noile tarife aprobate printr-o hotărîre a CL, de anul trecut ■ noile tarife sînt de 2 lei/oră şi 7,5 lei/zi ■

Romaşcanii sau şoferii din alte localităţi care ocupă un loc de parcare în Roman, începînd de vineri, 21 ianuarie, plătesc noile tarife aprobate printr-o hotărîre de anul trecut a consiliului local, respectiv 2 lei/oră şi 7,5 lei/zi.

Tarifele de parcare pot fi achitate fie la parcometre, fie prin SMS sau aplicaţia TPark, cu un tarif mai mare cu 0,5 lei pentru o oră. La cea mai recentă conferinţă de presă, de la sfîrşitul săptămînii trecute, primarul Leonard Achiriloaei a anunţat faptul că au intervenit majorări de tarife la automatele de plată a parcărilor publice.

“Începînd de astăzi (21 ianuarie 2022 n.r) vom avea funcţionale toate cele 21 de parcometre din municipiul Roman, care gestionează parcările publice. Acestea au fost într-o perioadă de mentenanţă, de actualizare a softului, iar din această zi sînt puse în funcţiune şi vor putea taxa conform noilor tarife, de 2 lei pe oră şi 7,5 lei pe zi, tarif aprobat în CL”, a declarat primarul Leonard Achiriloaei.

Reamintim faptul că parcometrele sînt amplasate în următoarele zone ale municipiului: cel cu nr. 1, 27 – strada Dobrogeanu Gherea; nr. 2, 5, 6, 29 – strada Oituz; nr. 3, 4, 7, 11, 12, 13, 14, 15 – bulevardul Roman Muşat; nr. 8 – Judecătorie; nr. 9, 28 – strada Libertăţii; nr. 10, 30 – strada Sucedava (Piaţă, Tic-Tac); nr. 26 – strada Tineretului (Policlinica); nr. 16 – strada Cuza Vodă (la Romtelecom).

Citește știrea

Actualitate

CRONICA PISĂLOGULUI: Oameni cu greutăţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Constantin Bîrjoveanu( 1934-2000) ), scriitor, pictor, caricaturist, deltaplanist, autor al “Cronicii pisălogului” scria, în urmă cu două decenii şi jumătate, o tabletă umoristică intitulată “Oameni cu greutăţi”. Mai actuală ca oricînd, tableta dă glas frămîntărilor şi preocupărilor autorului de a despica firul în patru, pentru a înţelege fenomenele sociale legate de sărăcirea sistematică a celei mai mari părţi a populaţiei, făcînd, cu ironia fină care-l caracteriza, aluzie la politicile sociale post-decembriste care au  condus, nefiresc, la distrugerea ţării, la divizarea acesteia: în bogaţi şi săraci, în oameni care-şi duc viaţa în huzur şi la polul opus cei care abia supravieţuiesc acestor vremuri cumplite .

În perioada  de tranziţie, ăla, cum se vede în desenul alăturat (caricatură n.r), precum şi în realitatea de fiecare zi, unii oameni au greutăţi, alţii n-au. Unii îşi fac singuri greutăţi, alţii n-au. Zic: unii îşi fac singuri greutăţi, cum sînt cei care-şi bat cuie în călcîie, alţii şi le doresc şi nu întotdeauna le au, ceea ce le aduce o serie de greutăţi (hamali, docheri, manipulanţi…) iar cea mai mare parte  au greutăţi fără să şi le facă şi fără să şi le dorească, generate nu de duşmani, ştiuţi şi neştiuţi, ci de nivelul de trai. Apropo, cică pe la mijlocul deceniului trecut, o delegaţie străină a vrut să vadă cum stau oamenii cu greutăţile şi s-a dus la americani unul din delegaţie să-l întrebe pe un cowboy:

  • De ce eşti supărat, musiu? Sau cum i-o fi zis el.

-D-aia – zice americanul – că am vrut să iau elicopter şi nu-mi ajung banii.

Şi delegaţia s-a deplasat  pe un alt meridian şi şi întreabă pe un neamţ de ce e supărat.

-D-aia – zice neamţul – că nu mai reuşeşte omul să-şi schimbe maşina la fiecare două săptămîni.

Şi vin şi la noi, unde oamenii bucuroşi stăteau la o coadă imensă, şi-l întreabă pe nea Cutare:

  • De ce sînteţi atît de bucuroşi?

-D-aia – zice nea Cutare – că au adus ciolane afumate.

Numai aşa, cu delegaţia asta ne-am putut da seama că în capitalism oamenii au greutăţi pe care noi nu le aveam. Acum am revenit şi noi la capitalism. Nu vrem elicoptere şi nu vrem să ne schimbăm maşina lunar. Greutăţile sînt altele. “Înainte vreme – cum spunea Cilibi Moise – alergau banii după mine şi mă găseau, acum alerg eu după dînşii şi nu-i găsesc”. Dar parcă numai eu? Tot filosoful ovrei a sezizat asta: “Cine îmi va arăta pe un om care n-a avut niciodată în viaţa lui supărare are de la mine 500 de taleri”.

În consecinţă, nici nu ne dorim să avem greutăţi pentru că “cel ce a cunoscut greutăţi moare dintr-o tusă, iar cel ce a cunoscut rezistă şi la o cărămidă căzută în cap”. Şi nu numai asta, dar nici n-am mai munci şi de aici toate inconvenientele legate de sedentarism, şi n-am mai fi umani pentru că, necunoscînd greutăţile, nu l-am putea înţelege pe cel cu greutăţi şi ca urmare nu l-am ajuta. Fiecare le ştie pe ale lui şi noi toţi pe ale noastre, că sînt şi greutăţi personale şi naţionale, etc. Nevasta unui multimilionar, de nu ştiu unde, spunea odată că tare mult ar vrea să aibă şi ea greutăţi măcar o zi.

  • Luaţi-le pe ale noastre, doamnă, şi faceţi-le pierdute!  Avem multe, diverse, şi le dăm cu dragă inimă, că la noi sînt oamenii care ne vor procura altele. Nu ne facem probleme. Luaţi-le!
Citește știrea

Trending