Tripticul preşedintelui Iohannis

Mintea cea de pe urmă a românului, rătăcită prin grădina Cotroceniului, a fost descoperită de unul dintre consilierii Preşedintelui, care i-a prezentat-o acestuia, cotcodăcind ca găina babei, când a găsit-o, ca pe un „eşantion de gândire pozitivă“.

Intrând în posesia eşantionului, Klaus Iohannis a găsit cu cale să iasă în fata naţiunii cu un discurs nou, pentru a smulge ultimele ovaţii din mandatele sale. Nici în visele lui cele mai negre, marele Iohannis nu şi-a închipuit că va trebui să-şi schimbe discursul pe care îl învăţase pe de rost, fără a mai apela la prompter. Noul discurs este menit să convingă, pe cine se mai îndoieşte, că Iohannis este preşedintele tuturor românilor.

A înţeles, în sfârşit, că degeaba demonizează zilnic PSD-ul, pentru că acest partid nu reprezintă doar câţiva oameni, pe care el nu-i înghite, ci reprezintă aproape o treime din populaţia României, şi că este periculos să demonizezi voinţa electoratului. Iluminarea sa a venit din „mintea cea de pe urmă a românului“, care i-a desluşit că în ţara asta există un echilibru între electoratul liberal şi cel social – democrat, şi că nu este el Dumnezeul care să decidă cine are dreptul să supravieţuiască şi cine să dispară. Electoratul este Dumnezeul care decide.

După ce s-a iluminat, pe Preşedinte nu l-a dus capul cum să ne prezinte „eşantionul de gândire pozitivă“, decât prin binecuvântarea atragerii PSD-ului la troica guvernării, ca singură soluţie de a-şi resuscita reformele născute moarte. Bântuit de „eşantionul gândirii pozitive“, Preşedintele a avut o epifanie, trecându-i prin faţa ochilor imaginea lui Traian Băsescu, urmărit de suspendări, dar şi de DNA.

Făcându-şi un scurt bilanţ, Preşedintele s-o fi îngrozit când şi-a descoperit deficitul de înţelepciune, acumulat în cei şapte ani de mandat. A constatat că după şapte ani, românii au rămas refractari la mesajele sale dezbinatorii, refuzând să urmeze „pas cu pas“ înaltele sale directive demonice. Ne-am fi aşteptat ca Preşedintele să ne împărtăşească din iluminarea sa, explicându-ne schimbarea de paradigmă, în care a convertit afurisenia în binecuvântare.

În singura sa explicaţie, succintă de altfel, oferită poporului în stilul său elocvent, acesta s-a limitat apelând la tiparul „frazeologiei de criză“, dăltuită în Tripticul cotrocenist propriu, cu care ne-am familiarizat de vreo doi ani încoace. Triptic, de pe care, de câte ori îl deschide ca pe un prompter, ne prezintă dictaticist toată înţelepciunea sa, din care a şters acuma afuriseniile la adresa PSD. Dar, un Klaus Iohannis, care nu mai înjură PSD-ul, când vorbeşte despre orice, este un preşedinte care pare că nu mai are nimic de spus. Contextul pandemic, căzut mănuşă pe stilul didacticist al Preşedintelui, l-a obligat pe acesta să-şi condenseze toată înţelepciunea disponibilă într-o nouă „frazeologie de criză“ limitată acum doar la imperativele Tripticului, acelea cu „Vă spălaţi!“, „Vă distanţaţi!“ şi „Vă izolaţi!“, dar fără „Jos PSD!“.

În fond, românii au dovedit că apreciază simplitatea soluţiei prezidenţiale, de combatere a pandemiei, redusă la „o simplă răceală“. Partea ciudată este că Tripticul nu a suferit modificări nici când „simpla răceală“ a evoluat în pandemie, iar numărul morţilor ne amintesc de ororile celui de al doilea Război Mondial. Rămaşi la faza cu „răceala“, guvernanţii liberali au căzut în fund de admiraţie, înţelegând că nu se cade să facă altceva decât ce li s-a citit din Triptic. Pentru că „a te spăla pe mâini“ nu necesită nici studii superioare, nici să fii mare filozof. Cu atât mai mult, cu cât vajnica noastră Justiţie ne-a arătat cum e cu spălatul pe mâini, când este vorba de respingerea dosarelor contrafăcute de Kovesi şi SRI, pentru adversarii politici.

Cu „distanţarea fizică“ a fost mai complicat. Klaus Iohannis a sugerat liberalilor s-o reformuleze în „distanţare socială“ pentru a fi sesizată mai uşor diferenţa dintre cei avuţi şi sărăntoci. S-a asigurat astfel că este prevenită infestarea cu „Ciuma roşie“, care i s-a părut mult mai endemică decât Covid 19, care este trecător. Pentru a respecta imperativul „Vă izolaţi!“, nu a fost greu pentru români, aceştia primind un model nemijlocit, chiar din partea Preşedintelui.

Prin comportamentul său, faţă de anumiţi români, şi nu puţini, Preşedintele a reuşit să-i condamne pe aceştia la o perpetuă izolare, proprie ciumaţilor, ca o consecinţă directă şi a „distanţării sociale“. Acest triptic comportamental al Preşedintelui, prezentat în stilul său distant, arogant, discriminatoriu şi partizan, nu a reuşit decât să învrăjbească ireconciliabil întreaga naţiune, în plină pandemie. Ne-a confiscat şi dreptul de a ne însoţi morţii de Covid, măcar până la poarta cimitirelor, pentru a nu uita unde au fost îngropaţi. Indiferent de toanele Preşedintelui, autorul Tripticului salvator, perioada pandemiei Covid 19 va rămâne.