Actualitate
Teribil impact, doi morţi şi doi răniţi
■ două autoturisme, unul de Neamţ şi unul de Botoşani, s-au tamponat frontal la Strunga ■ doi bărbaţi de 22 şi 47 de ani, din maşina de Neamţ au murit pe loc ■
Un teribil accident în care a fost implicat un autoturism înmatriculat în Neamţ şi care s-a soldat cu doi moţi şi doi răniţi a avut loc în localitatea Strunga, din judeţul Iaşi.
Ambele persoane decedate se aflau în autoturismul înmatriculat în judeţul nostru. Tragedia s-a întîmplat pe 22 decembrie 2020, în jurul orei 21:14, iar în urma impactului frontal între două autoturisme s-a cerut ajutor la numărul unic de urgenţă 112. Pe lîngă poliţiştii rutieri au intervenit şi pompierii de la descarcerare.
Forţele de intervenţie au descoperit patru victime, o femeie de 31 de ani şi trei bărbaţi cu vîrste de 22, 28 şi 47 de ani. Din păcate, pentru doi dintre participanţii la trafic, un tînăr de 22 de ani şi bărbatul de 47 de ani, ambii din maşina de Neamţ, nu s-a mai putut face nimic, aceştia decedînd din cauza leziunilor incompatibile cu viaţa.
Celelalte două persoane, de 31 de ani şi de 28 de ani, din maşina de Botoşani, au fost transportate la Spitalul Sfîntul Spiridon din Iaşi. Cercetările au stabilit că a fost vorba de două autoturisme care s-au ciocnit frontal, unul înmatriculat în Neamţ, iar celălalt în Botoşani.
Cele două victime din autoturismul cu numere de Botoşani au scăpat cu viaţă dar au fost rănite grav. Acestea au fost diagnosticate de medici cu politraumatisme, traumatism toraco -abdominale, traumatism cranio-cerebral, de bazin, de coloană şi fracturi de antebraţ. Deocamdată nu au fost stabilite cauzele certe ale tragediei, aceasta producîndu-se pe fondul unui carosabil uscat.
Cel mai probabil ar putea fi vorba de o depăşire neregulamentară, pentru că s-a întîmplat pe o porţiune de drum cu linie continuă şi într-o curbă fără vizibilitate. Din cauza evenimentului rutier traficul s-a desfăşurat, o vreme, pe un singur fir.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitateo săptămână,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra îşi avertizează „prietenii”
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitate6 zile,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
