Contactează-ne

Actualitate

Starea copilului rănit în explozia provocată de tată

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ medicii au decis transferul pacientului de 7 ani la Clinica Sfînta Maria din Iaşi ■ şi tatăl lui este în spital, dar la Roman ■ individul şi- a premediat acţiunea ce putea provoca o tragedie de proporţii ■ deşi instanţa stabilise un program clar de vizită a minorului, bărbatul a ignorat dispoziţiile judecătoreşti ■

Incidentul de neconceput dintr-un bloc din Piatra Neamţ, cînd un bărbat a provocat o explozie urmată de incendiu, pentru că nu a vrut să-i înapoieze fostei neveste copilul, s-a lăsat cu traume pentru fiul minor de 7 ani.

Dincolo de cea psihică provocată de faptul că şi- a văzut tatăl cum eliberează gazul din butelii şi provoacă explozia, copilul a suferit arsuri pentru care medicii au decis transferul la o clinică din Iaşi. Pacientul a trecut prin nu mai puţin de trei unităţi spitaliceşti.

Conform unui comunicat al Ambulanţei Neamţ, băieţelul a fost diagnosticat cu arsuri faciale de gradul I şi II. Iniţial a fost preluat de un echipaj cu asistent medical şi a ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Pentru că unitatea medicală este una covid, ulterior pacientul a fost dus la Spitalul Roman.

Acolo medicii au evaluat starea sa şi au decis transferul interclinic la Spitalul de copii „Sfînta Maria“, din Iaşi, cu un echipaj cu medic. În ce-l priveşte pe tatăl care şi-a băgat fiul în spital, pietreanul Ştefan Bocancea, de 39 de ani, s- a ales şi el cu arsuri faciale de gradul I-II dar şi la mîini, acesta rămînînd internat la Spitalul Roman. Înainte de data exploziei, Bocancea nu i-a dat copilul înapoi fostei soţii, deşi magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ, prin decizia de divorţ a părinţilor, au stabilit termene clare cînd minorul trebuia să stea cu mama şi cînd ar fi trebuit să fie la tată.

Prin hotărîrea de pe 25 mai 2018, bărbatul avea dreptul să ia minorul în prima şi a treia săptămînă din fiecare lună, de vineri, de la ora 16.00 şi pînă luni ora 08.00. Trebuia să-l ia de la grădiniţă şi tot acolo trebuia să-l readucă luni dimineaţa. Tatăl mai avea drept de preluare a minorului la Crăciun, în vacanţele preşcolare intermediare, în anii impari – prima jumătate din vacanţă, iar în anii pari în a doua jumătate a vacanţei mari, precum şi în multe alte perioade stabile cu precizie de oră de către judecători. Atît de clare au fost dispoziţiile instanţei, încît copilul ar fi trebuit să- şi petreacă ziua de naştere şi onomastică cu tatăl în anii pari, iar în anii impari ar fi trebuit să fie cu mama.

Chiar şi aşa, hotărîrea judecătorească nu a fost suficientă, iar Ştefan Bocancea era să arunce blocul în aer. Pe 27 ianuarie 2021, cînd băiatul de 7 ani era la tată, acesta nu a vrut să-l înapoieze mamei. Pietreanul a dat mai multe mesaje paginii de Facebook BZI.RO în care afirma că este dispus să recurgă la orice gest doar pentru a nu ceda copilul. Reporterii bzi.ro au vorbit cu acesta încercînd să îl convingă să renunţe, ulterior sunînd la purtătorul de cuvînt al Poliţiei Neamţ. El locuia ca chiriaş în apartamentul aruncat pînă la urmă în aer şi se pare a reacţionat aşa după ce fosta soţie l-a anunţat că va veni după copil, deoarece nu îi fusese încredinţat după perioada cît a fost lăsat să stea cu tatăl.

Numai că, acesta a ameninţat că va provoca o explozie, trimiţîndu-i fostei neveste un mesaj, iar aceasta, speriată, a cerut ajutor la numărul unic de urgenţă 112. Forţele de intervenţie s-au mobilizat imediat, dar la apariţia oamenilor legii în apropierea blocului, bărbatul de profesie taximetrist a deschis mai multe butelii, a dat foc la nişte haine, iar în urma acumulării de gaze s-a produs explozia urmată de incendiu.

Deflagraţia a avut loc cînd s-au apropiat „mascaţii“ de la Acţiuni Speciale. Minorul a fost scos din imobil de un poliţist, fiind transportat la spital. A urmat intervenţia pompierilor, care au deplasat în zonă autospeciale pentru intervenţie, pentru lucru la înălţime şi de lucru cu apă şi spumă, incendiul fiind lichidat în scurt timp. Un număr de 30 de locatari, care erau acasă la acel moment, au fost evacuaţi din imobil de către forţele de ordine. Ancheta în acest caz a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ.

„Din cercetările preliminare efectuate a reieşit că, pe fondul unui litigiu cu fosta soţie privind încredinţarea minorului, bărbatul a recurs la acest gest“, a mai precizat Poliţia Neamţ. De menţionat este faptul că acţiunea bărbatului a fost premeditată, pentru că anterior incidentului violent, el a adus în apartamentul în care locuia cu chirie şi unde se afla şi fiul minor de 7 ani mai multe butelii de aragaz. Asta în condiţiile în care blocul era racordat la reţeaua de gaz, ceea ce denotă faptul că individul s-a pregătit temenic.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending