Contactează-ne

Actualitate

Situaţia incompatibilului Micu, iar pe agenda CL

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în şedinţa de îndată a CL Roman a fost adusă, din nou, în discuţie, povestea interminabilă a incompatibilităţii ex-primarului Lucian Micu ■ interesant este modul în care au votat cei care în şedinţa din vară „puneau umărul la albirea cazierului admnistrativ al ex-primarului ■ acesta, după cum se ştie, "a sărit", înainte de alegeri în barca PSD ■

Despre subiectul incompatibilităţii ex-primarului PNL, dar care a vrut să candideze pentru PSD la alegerile locale, Lucian Ovidiu Micu, s-a scris extrem de mult. Problema a fost întoarsă pe toate feţele, atît de presa locală cît şi de cea centrală, numai studiind arhiva ziarului Monitorul constatînd că „tema“ a fost abordată de zeci de ori.

După cum se ştie, foştii aleşii locali, i-au albit cazierul administrativ într-o şedinţă de CL din 30 iunie 2020, în încercarea, nereuşită însă, de a-i da posibilitatea să candideze la un nou mandat de primar al Romanului, la alegerile din septembrie 2020, lucru cu care nu au fost de acord instanţele de judecată. Aşa s-a ajuns ca fostul său coleg de partid şi de CA de la spital, astăzi primarul în exerciţiu, Leonard Achiriloaei, să iniţieze proiectul hotărîrii CL de „absolvire“ a fostului edil de responsabilităţile „juridice“, din următoarele motive, argumentate cu subiect şi predicat de hotărîrea adoptată de aleşii locali pe 10 decembrie, urmînd a vedea, în viitoarea ediţie a cotidianului Monitorul, care şi cum a votat „pentru“, „împotrivă“ sau dacă a fost vreo abţinere.

La articolul 1 al actului administrativ amintit se precizează: „Se revocă Hotărîrea Consiliului Local Roman nr. 129 din 26.06.2020, privind punerea în aplicare a sancţiunilor corespunzătoare, ca urmare a rămînerii definitive a Raportului de evaluare a Agenţiei Naţionale de Integritate nr. 29376/G/II/12.07.2016, cu privire la încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către domnul Lucian Ovidiu Micu – în calitate de consilier local/viceprimar al municipiului Roman. În aceste condiţii, prin actul administrativ menţionat, s-a constatat, printre altele, faptul că a intervenit prescripţia răspunderii civile, administrative şi disciplinare pentru starea de incompatibilitate reţinută prin Raportul de evaluare nr. 29376/G/II/12.07.2016 al Agenţiei Naţionale de Integritate, stare de incompatibilitate în care s-a găsit domnul LucianOvidiu Micu în mandatul de viceprimar 2012-2016“.

Iată conţinutul hotărîrii din10 decembrie: „În aceste condiţii, prin actul administrativ menţionat, s- a constatat, printre altele, faptul că a intervenit, în conformitate cu dispoziţiile art. 25, alin. (5) din Legea nr. 176/2010, prescripţia răspunderii civile, administrative şi disciplinare pentru starea de incompatibilitate reţinută prin Raportul de evaluare nr. 29376/G/II/12.07.2016 al Agenţiei Naţionale de Integritate, stare de incompatibilitate în care s-a găsit domnul Lucian Ovidiu Micu în mandatul de viceprimar 2012-2016. După adoptarea Hotărîrii de Consiliu Local, prin acţiunea ce face obiectul dosarului nr. 1332/103/2020 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ, Instituţia Prefectului Neamţ a solicitat anularea actului administrativ, pe motiv că acesta a fost adoptat cu depăşirea competenţei materiale stabilită de legiuitor în sarcina Consiliului Local Roman, în condiţiile în care competenţa de a constata şi sancţiona o eventuală stare de incompatibilitate a unui ales local aparţine Prefectului, iar nu Consiliului Local. Astfel, la data de 03.08.2020, Instituţia Prefectului Neamţ a emis Ordinul nr. 308/03.08.2020 privind încetarea, înainte de termen, a mandatului de primar al dlui LucianOvidiu Micu, actul administrativ fiind comunicat municipiului Roman la data de 06.08.2020. Avînd în vedere faptul că hotărîrea de Consiliu Local nr. 129/26.06.2020 nu şi-a produs efectele în vederea cărora a fost adoptată, mandatul de primar al d-lui Lucian Micu încetînd, înainte de termen, ca urmare a emiterii Ordinul Prefectului nr. 308/03.08.2020, iar în urma alegerilor locale din data de 27.09.2020 a fost ales ca primar d-nul Leonard Achiriloaei, se impune revocarea HCL nr. 129/2020. Proiectul de hotărîre, împreună cu prezentul referat de aprobare va fi înaintat Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică în vederea întocmirii raportului de specialitate. Iniţiator, Primarul Municipiului Roman, Leonard Achiriloaie“.

Raportul de specialitate este întocmit de aceeaşi jurist, Camelia Rusu, director al Direcţiei de specialitate, cea care, în baza unor argumente juridice desfiinţate de instanţele de judecată, „a pus umărul“ la ceea ce, metaforic vorbind, a însemnat încercarea nereuşită de albire a cazierului administrativ al ex- primarului Lucian Ovidiu Micu.

Radu Samson remarca atunci că actele normative sînt clare: „Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data rămînerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămînerii definitive şi irevocabile a hotărîrii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate“.

Cu toate acestea Lucian Ovidiu Micu susţinea că va rămîne pe funcţie şi că va mai candida. Asta pînă cînd justiţia i-a respins orice posibilitate, cu toate că într-o declaraţie de prin 2018 declara „că va demisiona cu demnitate pentru că nu intenţionează să ţină cu dinţii de scaun“, lucru care n-a cam fost aşa, ci, dimpotrivă.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Cristian

    12 decembrie 2020 at 9:51 AM

    I se face prea multa publicitate acestui personaj cu zero rezultate pt. romascani, dar cu beneficii neimaginabile pt. el si grupul lui de interese! Stiati ca aduna chirie de la 17 proprietati? Acestea nu se pot obtine prin munca cinstita! N-a impartit “cascavalul” si din acest motiv nu i s-a mai permis candidatura la primaria Roman! Pana atunci, a stat la aceeasi masa cu d-ul Leoreanu si cu d-ul prefect Lazar!?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending