Actualitate
Simulare pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații și accidente la construcțiile hidrotehnice

■ scenariul prevede depășirea pragurilor critice de precipitații la Frumosu și Poiana Largului și atingerea cotei de inundație pe râul Bistrița la Frumosu ■
În perioada 10-12 octombrie 2023, Administrația Bazinală de Apă Siret Bacău, prin intermediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț a anunțat organizarea unui exercițiu de simulare pentru situații de urgență cauzate de inundații și accidente la construcțiile hidrotehnice în bazinul hidrografic Siret, subbazinul hidrografic al râului Bistrița, în județul Neamț.
În ziua de 11 octombrie, sub coordonarea Prefectului județului Neamț, Vasile Adrian Niță, a avut loc o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) în care a fost detaliat scenariul și scopul acestui exercițiu de simulare. Exercițiul are ca scop verificarea eficienței fluxului informațional, a abilității structurilor implicate de a comunica eficient în situații de criză și, totodată, familiarizarea administrației publice locale cu procedurile pentru gestionarea riscului la inundații.
Zona aleasă pentru desfășurarea exercițiului este bazinul râului Bistrița, pe tronsonul Lunca (comuna Borca) – Poiana Largului (comuna Poiana Teiului). Scenariul prevede depășirea pragurilor critice de precipitații la stațiile hidrometrice Frumosu și Poiana Largului și atingerea cotei de inundație pe râul Bistrița la stația hidrometrică Frumosu (cod portocaliu).
Exercițiul s-a declanșat în Dispeceratul bazinal al A.B.A Siret Bacău, începând cu primirea și transmiterea avertizărilor COD GALBEN și COD PORTOCALIU primite de la A.N.M. și C.M.R. Moldova, precum și de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, verificarea modului de transmitere a avertizărilor hidrometeorologice la C.J.S.U. Neamț, I.S.U.J. Neamț, precum și a modului în care sunt cunoscute prevederile planurilor bazinale și județene de apărare împotriva inundațiilor, continuând-se cu dispeceratul S.G.A. Neamț.
Structurile implicate sunt Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrația Națională Apele Române, Centrul Meteorologic Regional Moldova, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Administrația Bazinală de Apă Siret, Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț și Formația de lucru Bistrița-Amonte, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Petrodava” și Comitetele Locale pentru Situații de Urgență Borca, Farcașa și Poiana Teiului.
În cadrul ședinței din Prefectura de Neamț a fost aprobat Planul de măsuri privind reducerea efectelor fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase. Planul vizează, printre altele, atenționarea populației și a firmelor, pregătirea spațiilor de cazare pentru persoanele afectate, supravegherea rețelei hidrografice și punerea în aplicare a planurilor de evacuare, dacă este necesar.
În urma acestor exerciții, urmează să se consemneze termenele și responsabilitățile pentru remedierea eventualelor deficiențe semnalate, precum și propuneri pentru îmbunătățirea activității de management al situațiilor de urgență.
Instituția Prefectului a subliniat faptul că este vorba doar o simulare și că situația nu corespunde realității, fiind menită să testeze și să îmbunătățească eficiența și rapiditatea răspunsului în situații de criză.
De altfel, acest exercițiu de simulare se desfășoară anual, pe diferite sectoare de râu, conform Programului exercițiilor de simulare aprobat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În baza evaluărilor experților români și din țările vecine, au fost stabilite 375 de zone cu risc potenţial semnificativ la inundaţii pe întreg teritoriul României. Administraţia Bazinală de Apă cu numărul cel mai semnificativ de zone cu risc potenţial semnificativ la inundaţii a fost ABA Siret cu 54 de zone, urmată de ABA Mureş cu 51 de zone.

-
Prima pagină2 săptămâni,
Doliu în familia Gheorghe Ștefan, fostul primar al Pietrei și președinte la FC Ceahlăul
-
Actualitateo săptămână,
Ceahlăul-Chiajna: 1-1. Test util pentru galben-negrii
-
Evenimento săptămână,
Papa care a refuzat gloria lumii: cum va fi înmormântat și ce urmează pentru Biserica Catolică
-
Evenimento săptămână,
Patriarhul Daniel transmite condoleanțe după moartea Papei Francisc: „Pierdere profundă pentru creștinătate”
-
Actualitate6 zile,
Când intră pensiile în mai 2025. Poșta Română a făcut anunțul așteptat de seniori
-
Actualitateo săptămână,
Papa Francisc a murit în a Doua Zi de Paște. Anunțul făcut de Vatican
-
Actualitateo săptămână,
Lunea Albă 2025 – A doua zi de Paște: Ce trebuie să faci pentru noroc, sănătate și iertare divină. Tradiții, superstiții și obiceiuri vechi de sute de ani
-
Actualitate2 săptămâni,
Bani de la stat pentru păduri! APIA primește cereri până în iulie