Şi totuşi, papura lui Victor Orban are noduri

Printr-o veche zicală românească, cusurgii sunt numiţi „căutători de noduri în papură“. Limba maghiară oferă suficiente surprize lingvistice, pentru a şti cu exactitate cum percep ungurii termenul „papură“. Ne putem face o idee dacă luăm în considerare că în Transilvania la papură i se mai spune şi trestie. Ori în Regat, papura nu se va confunda cu trestia, care întradevăr are noduri pe care le poţi căuta liniştit, fără a risca să fii catalogat drept cusurgiu.

De ceva ani buni, la Băile Tuşnad se desfăşoară lucrările unor şcoli de vară, organizate de maghiarii din România, care aduc mai mult cu nişte teste asupra limitelor toleranţei românilor de pretutindeni. Lucrările şcolii seamănă mai mult cu şedinţele Guvernului Ungariei, la acestea participând mai mulţi membri. De la aceştia, maghiarii prezenţi află care sunt preocupările Ungariei în privinţa lor, ceea ce le facilitează posibilitatea de a-şi regla orizontul aşteptărilor.

La cea de a 24-a ediţie a Şcolii de Vară, pe 24 iulie 2013, ministrul de externe maghiar Nemeth Zsolt, declara incendiar că „regionalizarea şi drapelul ţării Secuilor, sunt probleme care ţin de democraţie“. Nu a existat an în care lucrările şcolii de vară să nu se fi desfăşurat sub umbrela incapacităţii de decizie a Guvernului României, de a interzice derapajele menite să provoace opinia publică românească.

Lipsa de reacţie a Guvernului român, oricare ar fi fost acesta, a dus la situaţia în care Şcoala de Vară de la Tuşnad s-a transformat într-o permanenţă a propagandei maghiare în România, care croşetează variaţiuni pe tema Tratatului de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920 la Versailles, între puterile aliate ca învingătoare şi Ungaria ca succesoare a Imperiului Austro-Ungar învins. Sâmbătă, 23 iulie 2022, la şcoala de vară, câteva mii de maghiari, saşi, secui dar şi români neaoşi de bună credinţă, au fost atraşi şi de prezenţa neoficială a premierului maghiar Victor Orban, însoţit de membri ai guvernului.

De altfel, şi la lucrările şcolii de Vară din iulie 2019, Victor Orban a fost prezent, suscitând acelaşi interes constant. Etnicii maghiari din Transilvania aşteaptă cu interes şi emoţie să-l întâlnească pe Orban, pentru că acesta le vorbeşte fără ocolişuri diplomatice despre ceea ce li se pare lor că-i interesează sau îi mobilizează. Evenimentul debutează cu intonarea imnului maghiar sau secuiesc, după încetarea zgomotului de fond, cum este percepută intonarea imnului de stat al României.

Cu ocazia şcolilor de vară, etnia românilor din Transilvania trăieşte o emoţie intensă de cu totul altă factură, la gândul că Victor Orban nu poate rata vreun discurs, după care să nu fie necesară cârpirea relaţiilor cu etnia maghiară. Surprinzător, dar de data aceasta Victor Orban şi-a structurat altfel discursul, făcându-l să pară neutru faţă de susceptibilităţile cusurgiilor dispuşi să-i caute noduri în papură.

Şi-a structurat discursul pe mai multe prorociri, precum cele privind „decăderea Occidentului„, a „neamestecului raselor“ şi a „proastei gestionări a conflictului ruso-american din Ucraina“. La intrarea prorocului Isus în Ierusalim, acesta a fost întâmpinat cu ramuri de finic. La intrarea în Tuşnad, prorocul Orban a fost întâmpinat cu ramuri de papură de către UDMR, care era convins ca neavând noduri, papura este semnul contextului perfect în politică, din care nu poate fi interpretat nimic.

Din neatenţie că Tuşnadul este situat în Transilvania, UDMR s-a încurcat etimologic şi a ieşit în întâmpinarea lui Orban cu ramuri de trestie, uşurând astfel sarcina căutătorilor de noduri în discursul lui Orban.Pe ansamblu, discursul lui Orban a impresionat pe mulţi prin erudiţie, concizie şi previziune. Multe din cele spuse de Orban aşa sunt sau aşa vor fi. Este convingerea multora, este şi convingerea mea.

Subtilităţile discursului lui Orban

Esenţa discursurilor lui Orban derivă din declaraţia sa de credinţă că „înainte de a fi european, sunt maghiar“. Este un bun prilej de reflecţie pentru majoritatea liderilor noştri de carton care se calcă în picioare să li se recunoască statutul de european, uitând că înainte de toate trebuie să fie buni români. Declaraţia de credinţă a lui Orban nu este de condamnat, atât timp cât este vorba de un maghiar onest, care îşi respectă vecinii.

Subtilitatea discursului recent, care a băşicat multă „lume bună“, a constat nu numai în faptul că acest discurs nu a fost titrat în română, existând riscul ca mulţi să cadă în capcanele interpretărilor. Subtilitatea a constat şi în ambalajul discursului, în care a fost împachetat conţinutul mai exploziv al acestuia, pentru a-l masca oarecum, să nu i se vadă nodurile. Dacă ceva din discurs era de aplaudat, acesta a fost discursul ambalaj, care poate fi considerat istoric.

Spre deosebire de alţi lideri europeni, care gândesc la fel ca Orban, acesta spune tot ce gândeşte, ca să-l auzim cu toţii, iar cei care îl şi cred, să înţeleagă că nu sunt singuri. Acest discurs ambalaj a fost un demolator mesaj care prevesteşte declinul Europei. Mesaj cu care mulţi români, printre care cu modestie mă număr, sunt de acord. Mesaj ce reprezintă antiteza mesajelor transmise de alţi vectori de opinie români, arvuniţi de cancelariile străine, care urmăresc ca în drumul nostru spre Europa, să n-o luăm înaintea ungurilor în ce priveşte determinarea.

Este şi un discurs avertisment la adresa Occidentului, care putea preveni războiul existent între Rusia şi SUA pe teritoriul Ucrainei. Care ar trebui să prevină şi prezentul război dintre China şi SUA în Pacific. Occidentul a fost criticat de către Orban pentru reacţia sa nepotrivită cu privire la războiul din Ucraina. Ucrainenii fac propagandă de război, atunci când susţin că ruşii nu se vor opri la ei. Ucraina doreşte prin aceasta să convingă ţările Europei să se implice alături de ei în cruciada împotriva Rusiei, sub privirile contemplative ale unei Americi profitoare.

Deşi UE participă cu sprijin militar, este de facto parte din acest conflict. Iar NATO face o echilibristică periculoasă, fiind la limita de a deveni forţă beligerantă. Este de domeniul evidenţei că Rusia a atacat Ucraina şi Orban consideră că există nişte motive pentru aceasta. Este nevoie de prudenţă şi modestie pentru a putea previziona corect ce trebuie făcut şi ce urmează. Principalul motiv a fost că Rusia a cerut Occidentului să-i asigure condiţii de securitate clare, dar a fost refuzată. Refuzul incumbă şi umilire.

Desigur, invazia ruşilor în Ucraina poate fi înţeleasă, dar în niciun caz nu poate fi acceptată. Există un conflict moral între cauzele războiului şi războiul în sine, dar de acest conflict nu este răspunzătoare numai Rusia, ci şi UE şi NATO, în frunte cu SUA. În concluzie, ruşii au încercat să obţină cerinţele de securitate prin negocieri, dar fiind refuzaţi, încearcă acum să le obţină prin forţa armelor.

Orban are curaj să ne spună că, dacă în SUA ar fi fost acum preşedinte tot Trump, iar în Germania cancelar tot Merkel, acest război nu ar fi izbucnit niciodată. Nu există argumente plauzibile care să susţină contrariul. Odată stârnit conflictul în Ucraina, ţările UE aflate sub tutela NATO au făcut calcule total greşite când au decis valurile de sancţiuni împotriva Rusiei. Au greşit, pentru că rezultatul este că Rusia se descurcă bine, în timp ce Europa se înfundă pe zi ce trece.

Resursele energetice ruseşti, refuzate de Europa, au fost redirijate spre China, întărindu-se astfel flancul estic al Asiei, slăbind flancul vestic al Europei, creându-se astfel o provocare suplimentară atât SUA, cât şi Marii Britanii cu Australia, dar şi Japoniei şi Coreii de Sud. Războiul din Ucraina a provocat o revigorare economică în SUA, dar UE se descurcă prost, fiind marele perdant, nu Rusia. Sintetic, Orban a concluzionat că „Întreaga Europă este cuprinsă de groaza recesiunii“.

Perspectiva de pace în Europa nu va apare decât după 2024, când vor avea loc alegeri prezidenţiale în SUA, dacă americanii îşi vor alege un preşedinte dispus să îngroape securea războiului cu Rusia, deschizând o uşă de comunicare cu aceasta. Până atunci, se vede că singura dorinţă a liderilor SUA, ca şi a liderului Ucrainei, este să fie continuat războiul până la victoria lor finală, cu orice preţ, chiar cu preţul prăbuşirii UE. Ne putem permite şi noi o reflecţie, aceea că spre deosebire de liderii nostril, care practică noncombatul şi yes-manismul, când este vorba despre interesul exclusiv al românilor, Victor Orban şi-a propus planul ambiţios „de a face din Ungaria o excepţie locală într-o criză globală“.

Declinul UE poate fi caracterizat prin aceea că sub presiunea SUA, Occidentul a pierdut controlul asupra resurselor energetice, care se găsesc acum situate în afara civilizaţiei occidentale. Această lume, din afara civilizaţiei occidentale, s-a racordat la tehnologiile occidentale, dar refuză valorile occidentale, refuzând importul de democraţie. A existat în Europa o tentativă de protecţie a axei energetice germano-ruse, dar axa a fost distrusă de politica SUA.

Occidentul se află acum în situaţia în care nu mai are energia şi materiile prime necesare, dar are în schimb putere militară şi capital. Spre ce se îndreaptă lumea, nu este greu de intuit. Există riscul ca valorile refuzate ale Occidentului să fie impuse prin forţa armelor, după principiul „resurse contra democraţie“. Singura soluţie pe care o gândesc mulţi, dar o etalează public doar premierul Orban, nu este ca SUA şi UE să care cu sarsanaua armament către Ucraina, ci să se gândească foarte serios că ţările UE au nevoie de un nou acord cu americanii, cu ruşii şi cu chinezii.

Şi aceasta în contextul reconfigurării noii ordini mondiale care se impune. Adică, să se pună capăt lumii unipolare condusă de SUA şi să se instaleze lumea multipolară, care să fie condusă în echilibru de conclavul ţărilor puternice ale lumii. SUA trebuie să-şi revină din beţia puterii, cu picioarele pe pământ, cu atât mai mult cu cât mari analişti prevăd că în 2030 americanii se vor confrunta cu o gravă criză, care este transmisibilă ca şi Covidul.

Nodurile ascunse în discursul ambalaj al lui Orban

Discursul ambalaj arată bine şi sună frumos. Poate fi aplaudat şi chiar conspectat de către unii lideri autohtoni. Unora dintre liderii Europei li s-au cam strepezit dinţii de la întregul discurs, gratulându-l pe Orban cu cel mai elocvent epitet, acela de „putinist“. I-au atârnat de coadă şi alte calificative, din care nu lipsesc cuvinte cheie, precum: rasism, nazism, rase pure, rase mixte, antimigraţie, antisemitism, ş.a.

Pe românii simpli îi cam lasă reci explicaţiile filozofice ale acestor cuvinte cheie, dar în schimb sunt al naibii de sensibili la expresii cheie precum: autonomia Transilvaniei, iredentism maghiar, Ţara Secuilor şi alte asemenea. Ca un gospodar care se vrea, Victor Orban umblă la vedere cu cheile succesului legate la brâu, în număr de zece, cu care vrea să deschidă uşile prosperităţii Ungariei. Cele zece chei de la veriga de la curea, Orban le-a prezentat auditorului şcolii de Vară de la Tuşnad.

Aceste chei sunt: stabilitatea frontierelor, familia tradiţională, dezvoltarea economică şi militară, diversificarea surselor de energie, schimbările tehnologice, intrările de capital străin, Ungaria ca economie de tranzit între Est şi Vest, stabilitatea politică şi baza intelectuală, care este cea de a noua cheie. Dacă cele nouă chei ale programului său de succes nu ne creează niciun sentiment de îngrijorare, cea de a zecea cheie poate fi cireaşa de pe tort, dar şi bomboana pe colivă.

A zecea cheie este simbolul ambiţiei naţionale maghiare. Ungaria este dominată de un mix de ambiţii naţionale şi ambiţii europene. Pentru a persevera cu aceste ambiţii, Orban cere ca maghiarii să rămână uniţi. Ce înseamnă aceasta, Orban se explică. În primul rând, „Patria trebuie să rămână unită“. O astfel de ambiţie dezvoltată la Tuşnad nu se înţelege prea bine dacă este tort sau colivă. Dacă este tort, înseamnă că patria lui Orban este Ungaria de astăzi, cuprinsă între graniţele Trianonului.

Dacă este colivă, Patria lui Orban este Ungaria cuprinsă între graniţele de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, dinaintea Tratatului de la Trianon. Orban nu ne lămureşte, preferă să rămână ambiguu. În schimb adaugă că „iar Transilvania şi celelalte zone locuite de maghiarii din Bazinul Carpatic trebuie să rămână unite“. Chiar că era necesar ca o oficialitate română, de rang înalt, să-l tragă de mânecă pe Orban şi să-i ceară să se explice. Pentru că subiectul cu unitatea maghiarimii existentă în afara Ungariei, este un subiect al naibii de inflamabil, mai ales când este manipulat de un lider maghiar ca Orban.

În ce priveşte mentalul colectiv maghiar, Orban nu ratează nicio ocazie de a evidenţia că este conştient de prezenţa stafiei Trianonului, care bântuie constant, atât prin Ungaria, cât şi prin comunităţile maghiare din jurul ei. „Unitatea Transilvaniei“ a fost mesajul lui Orban către secuime, care tot testează răbdarea românilor cu autonomia Ţării Secuilor, ceea ce echivalează cu o enclavă în Transilvania. În spiritul refacerii Imperiului Ungar, Transilvania este cu mult mai mult decât Ţara Secuilor.

În aşteptarea unui moment istoric, Orban transmite că Ungaria doreşte întreaga Transilvanie, nu doar Ţara Secuilor. Secuii prezenţi nu au sesizat capcana întinsă şi au aplaudat copios. După dorinţa lui Orban, Ţara Secuilor nu trebuie să existe şi nici nu va exista vreodată. Au devenit extrem de vizibile toate ingerinţele Ungariei în Transilvania, în domeniile economic, politic şi cultural, dar Bucureştiul nu şi-a încărcat încă instalaţia cu fluidul vital necesar unei reacţii bărbăteşti.

Urmărind finalul discursului lui Orban, aflăm de la el că ungurimea se simte frustrată „pentru că i s-a luat mai mult decât i s-a dat“ şi că încă sunt facturi care nu le-au fost plătite. Vorbind despre ei, Orban a subliniat că „noi, ungurii, suntem mai buni, mai harnici şi mai talentaţi decât locul în care ne aflăm acum“. Tortul a devenit colivă când Orban a precizat în final că „lumea ne este datoare, iar ambiţia noastră este că vrem şi vom plăti această datorie“. Discursul lui Orban de la Tuşnad a înfuriat UE şi Ucraina.

Dar partea finală a discursului ne-a înfuriat şi pe noi românii de bună credinţă.Europenii de la Bruxelles şi ucrainenii s-au băşicat pe Orban, dar din cu totul alte motive decât cele ce ne-au deranjat pe noi. Nici pe europeni, nici pe ucraineni nu-i freacă grija de tensiunile existente între România şi Ungaria. Un oficial ucrainean i-a replicat nervos lui Orban, că armele furnizate de Occident Ucrainei „salvează vieţile ucrainenilor“.

Este un punct de vedere scremut, care dovedeşte faptul că Kievul umblă cu ochelari de cal şi nu vede că există şi soluţia negocierilor spre care unii lideri îl împing din spate pe Zelenski. În fond, ucrainenii mor şi cu armele furnizate. Zelenski, în loc să tot ceară la nesfârşit „arme, arme, arme“, ar trebui să ceară „negocieri, negocieri, negocieri“. Pentru că oricât de multe arme ar primi, Zelenski nu va ajunge niciodată la Moskova, iar Rusia nu se mută în Siberia şi nici Ucraina nu se mută mai aproape de Bruxelles.