Revolta fanilor iohannişti

Jale mare în rândul fanilor lui Klaus Iohannis, care asigurau  galeria zgomotoasă la peluza de la poarta coaliţiei PNL – USR – UDMR, implicată în jocul de-a guvernarea.

Introducând în jocul guvernării USR-ul, un junior fudul, cu vocaţia  autogolurilor, care se credea vedeta etapei, Klaus Iohannis, acest Becali al politicii româneşti, s-a văzut obligat să-l schimbe la pauză cu adversarul PSD. PSD, un adversar mult mai versat, a fost convertit la vestiar de Iohannis, în pauză, să devină coechipier, introducând în teren o nouă formaţiune, poreclită ad-hoc „USL -2“.

Schimbarea din teren a trimis USR-ul în Opoziţie, ca echipă adversă, pentru a umple golul lăsat de avansarea PSD-ului la guvernare. Cu USL-2, Klaus Iohannis, un frustrat al victoriilor ratate, speră să câştige marea finală din anul 2024, pentru a pune bazele unei noi Românii, alta decât cea eşuată  din mandatele sale. Creând cea de-a doua variantă a USL, Klaus Iohannis şi-a trădat cu cinism fanii, cărora tocmai reuşise să le inoculeze  o nezdruncinată ură  viscerală împotriva adversarului PSD.

Ţelul fanilor, devenit targhetul aspiraţiilor lor, era, nu înfrângerea PSD-ului, ci eliminarea de pe teren a acestuia, pentru a lăsa câmp deschis hălăduielii liberalilor şi a marxiştilor de rit nou. Ura viscerală antipesedistă a fanilor a fost întreţinută constant de Klaus Iohannis, care le punea zilnic  la gramofonul cotrocenist, plăci cu „Ciuma roşie“ şi „PeSeDe!“. Placa uzându-se de atâta utilizare şi devenind inutilă, gramofonul a fost abandonat.

Liniştea aşternută la Cotroceni a înlocuit vacarmul  antipesedist, ceea ce a avut darul  să  descumpănească galeria de fani, văzându-se obligată să se mute la peluza de la poarta noii Opoziţii. În drumul lor, de la o peluză la alta, fanii şi-au convertit instant toate umorile antipesediste în umori antiiohanniste, cu o vehemenţă dublată de furia provocată de ţeapa luată. Ţeapă luată la alegerile din 2014 şi 2019, când s-au văzut obligaţi să investească în Iohannis, având de ales între acesta şi Ponta sau Dăncilă. Noul imn al galeriei începe acum cu „Pentru asta te-am votat?“ şi se aude asurzitor şi în afara stadionului. Toată mişcarea „Rezist“ a schimbat  macazul afuriseniilor, de la PSD către Klaus Iohannis.

USR a fost trimis în Opoziţie, cu tot cu reforme

Lingându-şi vanităţile rănite, USR, acest partid cu ideologie incertă, a ieşit pe post ca să ne avertizeze, prin glasul liderului Dacian Cioloş, că singurul partid reformator din România se retrage în Opoziţie. Nu înainte de a lua  cu el şi reformele promise, lăsând noua majoritate PSD – PNL – UDMR, cu ochii în soare. Principala temă a „reformelor“ useriste, sub asediul căreia a trebuit să  rezistăm, a fost cea privind „Desfiinţarea SIIJ“.

Tema s-a dorit a fi din categoria reformelor constructive, deşi avea de departe un iz distructiv, reinstalând astfel influenţa politicului asupra instituţiei. La ceas de bilanţ, liderul Cioloş ne aduce la cunoştinţă, că de eşecul reformelor useriste se fac răspunzători companionii din PNL şi UDMR, care şi-au dovedit astfel refractaritatea faţă de actele progresiste ale mişcării „Rezist“.

Întrebat, ce justifică desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, Dacian Cioloş s-a limitat la un răspuns, pe cât de laconic, pe atât de dezarmant: „Pentru că SIIJ a fost înfiinţată de Liviu Dragnea“. Atât şi nimic mai altceva mai convingător. Răspunsul său jigneşte până şi cea mai modestă inteligenţă, deoarece a mascat grosolan realitatea.

Realitatea este că tema privind „Desfiinţarea  SIIJ“ se dovedeşte a fi o temă marginală. La un recent sondaj de opinie, doar 4% din populaţie  consideră că tema în discuţie ar fi de oarece interes. Dacă ţinem cont că procentul cu care USR a intrat în Parlament este de 17%, rezultă că doar un sfert din electoratul acestui partid consideră că „Desfiinţarea SIJ“ ar putea fi definită ca reformă.

Un ciot de reformă, cu care USR ne aminteşte de fabula cu butoiul gol scăpat la vale pe uliţa satului. Şansa USR-ului retras în Opozitie, ar fi să dovedească că a acumulat un dram de înţelepciune din scurta lui trecere prin halta guvernării. Dacă, odată revenit în Parlament, în calitate de opozant, USR doreşte să reia arsenalul de apucături şi vuvuzele, abandonat acolo odată cu intrarea în Guvernul Cîţu, va avea de luptat cu AUR, pentru a împărţi băncile Opoziţiei.

Cei din AUR au profitat de intrarea useriştilor la guvernare, capturând arsenalul abandonat de aceştia, şi îndesându-şi pe cap tichia cu zurgălăi s-au autointitulat „singura opoziţie reală“. E greu de crezut că auriştii vor ceda să împartă cu useriştii laurii spectacolului de circ, cu care Opoziţia parlamentară ne-a familiarizat.

Suspendarea lui Klaus  Iohannis, o nucă prea tare pentru dinţii de AUR

Luni, 1 noiembrie, la început de Brumar, formaţiunea AUR a detonat în parlament o ştire, lansată în stilul ditirambic inconfundabil al acestei galerii. AUR l-a scos în faţă pe George Simion, şeful galeriei, care şi-a acordat vuvuzeaua, pentru a ne şoca cu scandarea unor lozinci antiiohanniste. Menirea lozincilor a fost să justifice anunţul bombă, că AUR declanşează imediat operaţiunea „Suspendarea Preşedintelui“.

Personal, consider că sunt serioase motive de a-l suspenda pe Klaus Iohannis din funcţie, dar complexitatea acestei operaţiuni impune o implicare capabilă, pentru a fi şi credibilă. Nu pot fi ignorate cele două eşecuri, privind suspendarea lui Traian Băsescu, din 2007 şi din 2012. Atunci, cu tot sictirul naţional şi cu implicarea unor forţe masive din Parlament, Traian Băsescu nu a putut fi mişcat de pe scaun. Demersul recent al grupării AUR, nu ne poate entuziasma, din contra, ne impune să fim reticenţi.

Comportamentul parlamentar al AUR nu diferă pe fond de comportamentul USR din perioada 2016 – 2020, ambele formatini excelând prin impietuozitatea amatorismului. Lista acuzelor, pe care AUR i le aduce preşedintelui, este de o consistenţă puerilă, ceea ce pe mine nu mă suprinde. Mă surprinde în schimb entuziasmul cu care unii părerologi salută demersurile zilnice ale auriştilor, prezicându-le un mare viitor. Aceşti părerologi ştiu oare că AUR nu poate iniţia în Parlament nici măcar un proiect de propunere de suspendare?

Având în vedere că un astfel de proiect trebuie supus avizării Curţii Constituţionale, este evident că acest examen nu poate fi trecut de AUR. În altă ordine de idei, AUR nu are nici pe departe numărul de 156 de parlamentari necesari, cu care să poată lansa iniţiativa de suspendare. În această operaţiune, AUR mizează pe PSD, în faţa căruia vrea să se aşeze pe post de tambur major.

Tot ce pot lansa cei 43 de parlamentari ai AUR este doar zvonul că oferă PSD-ului hârtia de scris, pentru proiectul de suspendare. Demersul AUR-ului este sortit din start eşecului, ei ştiind bine acest lucru, dar scopul lor nu este de factură morală, ci de factură electorală. Furând startul cu anunţul că ei vor fi iniţiatorii suspendării preşedintelui, AUR intenţionează nu numai să realizeze o lovitură de imagine, dar caută o justificare pentru o acţiune electorală mult mai amplă. Aceea de a ieşi în stradă şi pe reţelele de socializare, pentru a strânge semnături pentru suspendare de la cetăţenii sictiriţi, ca pe vremea lui Băsescu.

Odată cu depunerea semnăturii, AUR speră că cetăţeanul îi concesionează şi preferinţa sa electorală din 2024. Realizată de AUR, strângerea de semnături pe stradă şi pe reţele este o operaţiune fără finalitate în ce priveşte suspendarea, dar cu finalitate în plan electoral pentru sine. Încurajat de creşterea în sondaje, AUR a sesizat  oportunitatea  de a mai creşte puţin, oferindu-şi şansa de a se posta ca tambur major în faţa PSD, dirijând suspendarea.

Ca şi în cazul moţiunii de cenzură, depusă de AUR împreună cu USR, s-a contat pe voturile decisive ale PSD-ului, care a sesizat capcana, depunând propria moţiune. În aceste circumstanţe, nu este greu de înţeles că, dacă în Parlament  se va iniţia o propunere de suspendare a lui Klaus Iohannis, iniţiatorul nu va fi AUR. Când va ajunge AUR să poată iniţia o suspendare, Klaus Iohannis nu va mai fi preşedinte demult.