Pentru Preşedintele Iohannis, chiar dacă „Guvernul Său“ a intrat cu oiştea-n gard, tot a condus bine

Oricât de chiori am fi, nu putem să nu vedem că rata infectării cu COVID-19 este în îngrijorătoare creştere şi principalul factor favorizant se găseşte în politica greşită de prevenţie a acestui guvern. Guvernul şi Preşedintele o ţin langa cu distanţa socială cu spălatul pe mâini şi cu purtatul măştii, pe care ni le tot repetă, precum o placă de patefon stricată.

În ce priveşte purtatul măştii, aceştia nu insistă, la fel de repetitiv, asupra subtilităţii utilizării măştii, care face diferenţa între viaţă şi moarte. Guvernul nu face risipă în a ne explica faptul că, în marea lor majoritate, măştile sunt de unică folosinţă şi că acestea trebuie înlocuite după fiecare 2 – 3 ore de purtat. Atât de mult a ignorat legea acest Guvern, încât populaţia nevoiaşă nu a primit măştile gratuite care se cuveneau, fiind nevoită să poarte masca din dotare, până la zdrenţuire, constituind ei înşişi adevărate focare ambulante.

Zilele acestea, Guvernul ne-a anunţat cu seninătate că 50% dintre măştile comercializate nu sunt conforme, nefiind autorizate. Deci 50% dintre măştile cu care ne intersectăm pe drum, în mijloacele de transport, în piaţă, în mall-uri sau aiurea nu protejează pe nimeni. Sub toată lipsa de preocupare a guvernanţilor, aceste măşti au fost importate şi comercializate timp de 8 luni, rostul lor fiind deturnat de la în a ne proteja, în a ne infecta.

La aceasta se adaugă şi lipsa crasă de preocupare a Guvernului privind testarea rapidă şi masivă a populaţiei. Această lipsă de preocupare a guvernului liberal nu poate fi catalogată decât criminală, la care este părtaş şi preşedintele Iohannis. Preşedintele ne explică, la oră de maximă audienţă, că Guvernul Său nu realizează mai mult de 15-20 mii de teste zilnic, deoarece nu există cerere pe piaţă. Pentru liberali şi preşedinte, sănătatea şi viaţa românilor este asimilată cu o marfă într-o economie de piaţă. Pentru Preşedintele Iohannis, lipsa de preocupări reale ale Guvernului nu este condamnabilă, deoarece acesta are o strategie genială şi meritorie.

Orbane, las-o jos că măcăne!

Nu este vorba aici despre Victor Orban, premierul Ungariei, ci despre Ludovic Orban, care este premierul României, după Klaus Iohannis. Premierul nostru, aflat într-o perpetuă campanie electorală, după reţeta „Circ şi pâine“ şi-a lansat joi, 26 noiembrie „Programul de guvernare 2021 – 2024“, în prezenţa preşedintelui Iohannis, ocazie cu care s-au gratulat reciproc.

Preşedintele Iohannis l-a asigurat pe Orban că acesta se bucură de tot sprijinul său, deoarece a fost şi va fi cel mai bun prim-ministru, de la Revoluţie şi până în 2024. La rândul său, premierul Orban l-a felicitat pe preşedinte, pentru măreaţa negociere de la Bruxelles, în urma căreia crede că acesta a convins Uniunea Europeană să acorde României suma de 79,9 miliarde de euro, prin Planul European de Redresare.

Numai că, realitatea istorică este cu totul alta. Pe de o parte, Ludovic Orban nu a avut încă ocazia să ne demonstreze de ce este el cel mai bun premier sau măcar un bun premier şi cu atât mai mult, de ce va fi el cel mai bun. Pe de altă parte, realitatea este că Preşedintele Iohannis nu a negociat suma de 79,9 miliarde de euro, trebuind doar să o accepte ca sumă de drept, oferită României. Ar fi fost vorba de meritul vreunei negocieri, dacă preşedintele venea acasă cu 81 de miliarde sau ceva mai mult „de par egzamplu“.

Negocierile de la Summit-ul european nu au fost asupra cuantumurilor sumelor, ci asupra principiilor după care să fie stabilite aceste sume. Odată stabilite principiile, României îi va revine suma de 79,9 miliarde, funcţie de mărimea populaţiei. Orice presupusă negociere asupra sumei, este o aiureală de-a lui Orban. La Summit-ul UE din iulie, s- a ajuns la un compromis. Planul de redresare economică propus va trebui să includă doar ţările UE, care respectă principiile statului de drept.

Erau vizate direct doar Polonia şi Ungaria, care au blocat acest Plan de redresare, opunându-se prin veto. Astfel, sumele promise au căpătat semnificaţia pieii ursului din pădure. Dacă ar fi să dăm crezare preşedintelui Iohannis, care a declarat că a negociat la sânge patru zile şi patru nopţi, ar trebui să luăm în discuţie dublul discurs al acestuia. În România, preşedintele Iohannis iese zilnic pe post şi afuriseşte PSD că nu respectă democraţia şi statul de drept.

În schimb, la Bruxelles, preşedintele Iohannis se jura cu mâna pe inimă, că în România sunt respectate la virgulă principiile statului de drept. În acest dublu discurs a constat toată negocierea preşedintelui Iohannis. Până în 2027 ar trebui să primim cei 79,9 miliarde de euro. Până atunci, ori moare COVID- ul, ori moare UE şi ursul se va bucura de o viaţă lungă. Şi când te gândeşti că tot Programul PNL pentru perioada 2021 – 2024 se bazează doar pe aceşti bani…

Partidele urii nu pot forma decât un Guvern al urii

Nu mai este un secret pentru mulţi, că dihonia naţională a trecut de mult timp pragul Cotroceniului, infestând partidele şi populaţia. Principalele partide, PSD, PNL şi USR-PLUS, se urăsc de moarte, ură ce s- a propagat şi în rândul suporterilor respectivi. Suporterii USR -PLUS, urăsc visceral suporterii PSD, dar şi suporterii PNL, iar reciproca este la fel de reală.

După proximele alegeri, nici un partid nu va avea majoritatea, iar Guvernul care va rezulta, va fi un guvern al urii, ca şi cel de acum. Nu se va schimba nimic. În una din ultimele întâlniri de taină ale preşedintelui Iohannis cu conducerea PNL, acesta a lansat la apă proiectul viitoarei guvernări liberale în alianţă cu USR – PLUS. Preşedintele nu agreează, nici măcar în glumă, o alianţă între PSD şi USR – PLUS, şi cu atât mai puţin o alianţă între PNL şi PSD. Astfel de alianţe, preşedintele le consideră ca un afront personal.

Preşedintele ne-a tot repetat, până dincolo de saturaţie, că PNL a fost singurul partid care şi-a asumat să guverneze ţara în plină pandemie. Cu acest discurs, preşedintele crede că putem uita că pe 12 martie, curajosul premier liberal Florin Cîţu dădea bir cu fugiţii, la investirea Guvernului Său în Parlament? Pe 14 martie, doar cu sprijinul decisiv al PSD a fost investit Guvernul Orban. Atunci, la investire, Orban ar fi fost fericit să fie respins, pentru a mai înainta un pas spre alegeri anticipate. Nu a fost vorba atunci de nicio asumare, ci de pur ghinion, Ludovic Orban fiind astfel obligat de jocul prşedintelui să-şi asume guvernarea.

Demisiile parlamentarilor nu sunt gesturi de onoare, ci de iresponsabilitate

O temă de campanie, cea a pensiilor speciale, bântuie prin Parlament. Până la alegeri au mai rămas câteva zile şi se caută o soluţie pompieristică pentru rezolvare. Marcel Ciolacu, liderul PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor a decis să demisioneze din funcţia de deputat în ultima zi de mandat. La acelaşi gest a recurs şi Alfred Simonis, liderul grupului parlamentar PSD, copie fidelă a personajului Sancho Panza.

Surprinşi de gestul insolit, useriştii s-au bulucit grămadă, ca înecaţii, să promită şi ei că demisionează. Astfel, demisionarii, cred că vor capta atenţia electoratului, cu sacrificiul lor de a nu primi pensie specială pentru mandatul 2016 – 2020. Parlamentarii liberali, luaţi prin surprindere, nu au marşat pe demisii, dar i-au acuzat pe pesedişti şi pe userişti, de demagogie. În presa locală nemţeană, senatorul liberal Eugen Ţapu Nazarie definea gestul demisionarilor ca „teatru ieftin, circ şi ipocrizie marca PSD şi USR„.

Definiţia senatorului se potriveşte doar dacă analizezi gestul demisiei ca soluţie formală. O analiză pe fond a gestului, scoate în evidenţă ceva cu mult mai grav şi anume că este un gest de iresponsabilitate. Să mă explic. Gestul demisionarilor s-a vrut a fi un gest de onoare, deşi tardiv. Demisionarii ar fi dorit ca un astfel de gest să inspire şi să fie urmat şi de alţii. Se pune întrebarea, ce ar fi dacă toţi parlamentarii ar demisiona, fie şi cu o zi înainte de sfârşitul mandatului? Ar fi suficient ca să demisioneze numai jumătate dintre ei, pentru ca Parlamentul să nu se mai poată întruni. Constituţia României nu permite ca nici măcar preţ de o secundă, ţara să rămână fără Parlament.

Demisii pot exista, dar singulare, fără replică. Demisiile singulare nu au nicio relevanţă pentru statul de drept. În cazul actual, mandatul parlamentarilor a început pe 20 decembrie 2016 şi se termină în data întrunirii legale a noului Parlament, la convocarea preşedintelui României. Conform prevederilor art. 63, alin (2) din Constituţie, alegerile parlamentare se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului. Aceasta justifică cererea de a amâna alegerile până pe 20 martie 2021 din cauza pandemiei. Mandatul actualului Parlament ar trebui să expire pe 20 decembrie 2020. Deci, după expirare mai durează până la intrarea efectivă în drepturi a noului Parlament. Domnul senator Ţapu acuză Biroul Camerei Deputaţilor, recte pe preşedintele acesteia, Marcel Ciolacu, că a blocat discutarea proiectului PNL, de abrogare a pensiilor speciale.

Un recurs la istorie nu ar strica domnului senator, pentru a nu derapa. PNL s-a angajat în faţa propriului electorat că va elimina majoritatea pensiilor speciale, pentru că acestea se acordă mai multor categorii. Ministrul Florin Cîţu a trimis Parlamentului un proiect de lege care, cu sprijinul PSD, a fost votat în ianuarie 2020 şi trimis Curţii Constituţionale. Curtea a retrimis proiectul în Parlament pentru corectarea unor vicii de formă. În Parlament, liberalii au acceptat soluţia modificării legii, prin supraimpozitarea cu 85 % a pensiilor speciale. Prietenii ştiu de ce, se apropie alegerile. Acum proiectul este din nou pe masa Curţii Constituţionale şi nu blocat la Camera Deputaţilor, cum susţine în necunoştinţă de cauză şi de procedură senatorul Ţapu. Dacă PNL este determinat să termine cu acordarea pensiilor speciale, de ce nu procedează ca Guvernul Boc, care cu zece ani în urmă anula aceste pensii prin Ordonanţă de Urgenţă?

O astfel de Ordonanţă de Urgenţă, dacă era emisă de Guvernul Orban, intra în vigoare imediat, fără nici un blocaj din partea PSD, blocaj de care se tot plânge preşedintele Iohannis. Realitatea este că Guvernul Orban, din raţiuni electorale, nu a avut curajul să emită o astfel de Ordonanţă de Urgenţă. Mai comod a fost să dea vina pe PSD. Odată cu apropierea sezonului rece, derapajele pe lângă realitatea istorică, din raţiuni pur electorale, devin periculoase.