Contactează-ne

Actualitate

Pentru cadrele medicale, o notă de zece cu felicitări

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un pietrean, care a fost internat la Spitalul Roman, la Neurologie, are numai cuvinte de laudă pentru întreg personalul medical ■ acesta a ţinut să le mulţumească printr-o scrisoare deschisă ■

Un pietrean de 80 de ani, care a avut ghinionul ca în aceste vremuri tulburi să aibă nevoie de îngrijiri ce au necesitat spitalizare, a fost impresionat de modul în care a fost tratat de cadrele medicale de la Secţia Neurologie a Spitalului Municipal Roman. S-a întors acasă sănătos, dar şi cu o mare mulţumire sufletească legată de modul în care a fost îngrijit în unitatea spitalicească menţionată.

A ţinut neapărat să le mulţumească celor care s-au ocupat de sănătatea sa, considerînd că o scrisoare deschisă în care să-şi arate gratitudinea este cel mai nimerit mod.

„Un bravo mare pentru Spitalul Municipal Roman, iar pentru Secţia de Neurologie, nota 10 cu felicitări! Mă numesc Caea Mihai, din Piatra Neamţ şi am fost internat la Neurologie pe data de 14 aprilie 2021. În cele şase zile de spitalizare am observat cum tot personalul secţiei, începînd cu doctorii, asistentele şi infirmierele muncesc enorm pentru a-i însănătoşi pe bolnavi, pentru ca să plece acasă pe picioarele lor.

Secţia este deosebit de curată, peste tot, inclusiv la grupul social. Pentru cei care pot, este o plăcere să iasă la o scurtă plimbare pe holuri. În mod deosebit am apreciat munca infirmierelor, care au foarte mult de lucru. E o luptă zilnică să-i schimbe pe cei neputincioşi, să le pună pampers, să-i spele, dar şi să le dea mîncare cu lingura, pentru a-i pune pe picioare.

Încă o dată, dau nota 10 pentru personalul din cadrul Spitalului Municipal Roman, Secţia Neurologie. Am mai observat faptul că toţi angajaţii secţiei menţionate are empatie pentru cei suferinzi, aflaţi în nevoie, bolnavii fiind îngrijiţi de toţi cei care s-au pregătit pentru asta, începînd de la şeful de secţie.

Personal, aduc mii de mulţumiri tuturor din cadrul acestei secţii, care m-au îngrijit pînă la însănătoşire. Cred că aşa ar trebuie să fie toate secţiile din toate spitalele din ţara noastră. Le mulţumesc tuturor!“, a menţionat pietreanul într-o scrisoare pe care a adus-o personal la sediul Redacţiei Monitorul din Piatra Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending