Martor la a patra mineriadă (24-28 septembrie 1991). O lovitură de stat uitată (partea I)

Anul acesta, pe 24 septembrie, s-au împlinit 32 de ani de la lovitura de stat organizată de „partidele istorice”, împreună cu Alianţa Civică, avându-i ca vârf de lance pe minerii din Valea Jiului, conduşi de Miron Cozma. Aceasta a rămas în istorie ca „mineriada uitată”, pentru simplul fapt că minerii s-au afiliat la mişcarea anti-FSN şi anti-Iliescu, renăscută din cenuşa experimentului numit Piaţa Universităţii.

În istoria postdecembristă a României, în primii zece ani, au avut loc şase mineriade, fiecare cu obiectivele sale, în care minerii au fost folosiţi ca masă de manevră de către toate forţele politice, după caz. Deoarece în perioada 1990-2008 am fost implicat direct în politică, acest lucru mi-a oferit ocazia să fiu martor îndeaproape al tuturor celor şase mineriade. Din bilanţul acestora, România s-a ales cu pagini negre de istorie, scrise sau rescrise de scribii de casă ai tuturor intereselor politice.

În această istorie, acele şase mineriade, în ordine cronologică, au fost cele din 28-29 ianuarie 1990, 18-19 februarie 1990, 13-15 iunie 1990, 24-28 septembrie 1991, 4-23 ianuarie 1999 şi 16-17 februarie 1999. În una din campaniile electorale, stânga românească a candidat sub sloganul „Forță şi Echlibru”. Dacă în cea de a treia mineriadă, din 14-15 iunie 1990, minerii au vrut să demonstreze că ei reprezintă „Forţa”, bătând la opozanţii FSN-ului şi ai lui Iliescu, în cea de a patra mineriadă, au vrut să demonstreze că reprezintă „Echilibrul”, aliniindu-se cu cei bătuţi în mineriada anterioară, sprijinind și obiectivele acestora.

Din acest motiv se uită sistematic de mineriada a patra, care nu dă bine la imaginea unor „progresişti”, dacă aceştia sunt asimilaţi cu „retrograzi” din FSN, când este vorba de implicarea minerilor în jocul politic. Până la sfârşitul primei legislaturi, noiembrie 1991, România a fost guvernată după o Constituţie şi legi cu care fusese guvernat şi vechiul regim. Aşa s-a născut „democraţia originală”, de care cei mai nerăbdători au încercat să profite din plin, considerând că atât Constituţia, cât şi legile esenţiale pot fi opera străzii, nu a Parlamentului.

Primul Parlament, ales democratic pe 20 mai 1990, pentru prima oară după anul 1938, numit „Adunarea Constituantă”, a lansat Constituţia României abia în noiembrie 1991. Nerăbdarea unei anumite părţi a populaţiei, exprimată şi în stradă cu sprijinul partidelor istorce şi a „Alianței Civice”, nu a fost privită cu îngăduinţă de majoritatea populaţiei, care dorea ca „schimbarea” să nu se realizeze sub presiunea străzii şi a „terapiei de șoc”, ci într-un climat echilibrat, de linişte.

Sub sloganul „Un om pentru liniştea noastră” Ion Iliescu a candidat pentru preşedinţia României, obţinând un sprijin popular imens de 85% la alegerile din 20 mai, zi botezată „Duminica orbului”, de către frustraţii alegerilor. Ion Raţiu (PNȚ-CD) obţinuse un sprijin popular de 4,29%, iar Radu Câmpeanu (PNL) un sprijin de 10,64%. Nici partidele lor nu se simțeau mai bine.

Contextul declanşării celei de a patra mineriade

Guvernul Roman, instalat în 26 decembrie 1989 şi reinstalat în 28 iunie 1990, cu largă susţinere, a avut misiunea extrem de dificilă, aproape imposibilă, de a lansa reforma economică şi tranziţia către economia de piaţă. Aceste procese s-au dovedit a avea un puternic impact social, şocant şi dureros, pentru majoritatea populaţiei, care nu dorea să treacă iarăşi prin experimentul unei terapii de șoc, cum a fost plata datoriei externe în anii 1980-1990.

Liberalizarea preţurilor, aplicată începând cu 1 noiembrie 1990, a fost prima măsură de anvergură, care a influenţat negativ nivelul de trai. În 1991, nivelul preţurilor crescuse de peste 3,5 ori, iar inflaţia atinsese pragul de 170%. Legea privatizării, prost gândită, dar şi mai prost aplicată, avea să accentueze periculos dezindustrializarea ţării, sub sloganul lui Petre Roman „Industria este un morman de fiare vechi”.

În ce priveşte mineritul, Guvernul Roman hotărâse ca acesta să fie redus și în Valea Jiului să fie concediaţi circa 4.000 de mineri, fără a li se oferi o alternativă. Aceasta a declanşat un val de nemulţumire, care a inflamat Valea Jiului. Conflictul s-a declanşat în ziua de 23 septrembrie, zi de salariu, când minerii nu şi-au primit drepturile salariale din lipsă de fonduri.

În ziua de 24 septembrie, minerii au declarat grevă generală şi premierul Petre Roman a fost invitat la Petroşani pentru discuţii şi soluţii, fiind ameninţat că dacă nu vine, se deplasează minerii la Bucureşti. La refuzul lui Petre Roman, de a se deplasa în Valea Jiului, minerii, sub conducerea lui Miron Cosma, s-au îmbarcat abuziv în patru garnituri de tren, în Petroşani, nu înainte de a se deda la acte de violenţă prin oraş.

În ziua de 25 septembrie, la ora 10.00, minerii debarcau în staţia Basarab din Bucureşti, fiind întâmpinaţi şi însoţiţi cu entuziasm de grupuri de bucureşteni, care scandau lozinci antiprezidenţiale, antiguvernamentale şi anticomuniste. Ca o paranteză, pe 27 septembrie m-am deplasat cu încă doi colegi deputaţi, în gara Basarab să vedem garniturile de tren, care aşteptau garate pe linii secundare.

Pe fiecare vagon era scris citeț „Jos Iliescu”, cu ceva de culoare albă. Din gară, cei 4.000 de mineri debarcaţi au afluit spre sediul Guvernului, unde au dorit o întrevedere cu premierul. Guvernul fiind evacuat, clădirea era goală. În Piaţa Victoriei, o mulţime de bucureşteni s-au alăturat minerilor, pentru a protesta împreună şi a lansa lozinci antiguvernamentale, antiprezindetiale şi anticomuniste.

Forţele de opoziţie, parlamentare şi neparlamentare, văzând în mişcarea minerilor o oportunitate de neratat, s-au alăturat acestora, deși inițial erau pregătite pentru un nou conflict cu aceștia. La un moment dat, un jandarm a tras cu o grenadă defensivă în mulţime, omorând un tânăr, pe nume Andrei Frumușanu. Riposta minerilor, susţinută de unii bucureşteni, a fost violentă.

Au atacat forţele de ordine şi clădirea Guvernului, inclusiv cu sticle incendiare, ocazie cu care jandarmul Nicolae Lazăr a fost rănit mortal, fiind ars de viu. În revolta lor, minerii au cerut demisia Premierului Petre Roman. De la Guvern, minerii s-au deplasat la Cotroceni, unde o delegaţie a fost primită de Ion Iliescu. Preşedintele a fost somat să-l demită pe premier, dacă vrea linişte în Bucureşti.

Asaltul minerilor asupra Camerei Deputaţilor

Pentru prezentarea cât mai fidelă a evenimentelor care s-au desfăşurat în zilele 25-28 septembrie 1991, am coroborat momentele trăite în direct cu alte informaţii publice şi cu stenogramele lucrărilor Camerei Deputaţilor din acele zile, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, numerele 224, 226 şi 228.

Deoarece tehnica realizării stenogramelor era destul de precară, o să-mi permit să inserez în această prezentare unele observaţii care se impun. În ziua de 25 septembrie, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor figura dezbaterea Legii administraţiei publice locale. Stăteam în sală alături de colegii de Neamţ, deputaţi FSN, printre care profesorul Mihai Mancaș, doctorul Stelian Ghiță şi juristul Petre Ninosu.

În jurul orei 12.00 s-a declanşat o uşoară agitaţie, provocată de ştirea că minerii au ajuns în Bucureşti. Toţi deputaţii ştiau că minerii s-au îmbarcat în nişte garnituri de tren, la Petroşani, dar nimeni nu-şi închipuia că aceştia vor putea ajunge în Bucureşti, ca în iunie 1990. După pauza de prânz, în jurul orei 14.30, preşedintele Camerei, Dan Marțian, a propus încluderea pe ordinea de zi a solicitării premierului Petre Roman, de a prezenta o informare în legătură cu evoluţia evenimentelor legate de venirea minerilor la Bucureşti.

Premierul a informat că în zilele anterioare avusese o întâlnire la Guvern cu o delegaţie a minerilor, care i-au prezentat o serie de revendicări de ordin economic şi social. La acea întâlnire, premierul le-a spus minerilor că multe din cererile lor nu puteau fi satisfăcute, punând în pericol reformele preconizate de guvernul său. Petre Roman ne-a dezvăluit astfel convingerea sa, că reformele propuse de el nu trebuie să fie încetinite de problemele sociale provocate.

Ne-a informat că Guvernul a avut posibilităţi prea reduse de a opri legal marșul minerilor spre Capitală. Pentru a para eventualele reproşuri, în ce priveşte gestionarea proastă a situaţiei, Petre Roman a apelat la o diversiune, prezentând plenului ştirea că presa de la Budapesta a anunţat în acea zi că s-a format un guvern al Transilvaniei în exil. Au urmat luările de cuvânt a unor deputați pe marginea informațiilor furnizate de premier.

Deputatul Dan Lăzărescu (PNL) a subliniat că singura soluţie a ieşirii din criză este constituirea unui guvern de uniune naţională. Parlamentarul Sergiu Cunescu (PSDR) a trimis în derizoriu ştirea cu „guvernul Transilvaniei din exil”, considerând-o nesemnificativă. Deputatul Ion Diaconescu (PNȚ-cd) a subliniat că situația economică este foarte gravă, mai proastă decât cea din 1989. Deoarece criza este de factură politică, soluţia trebuie să fie tot politică.

„Este necesară o schimbare de regim, o schimbare de Guvern”

Din discursurile celorlalţi deputaţi, inclusiv de la FSN, nu s-a desprins vreo apreciere la adresa „reformelor” de care vorbea Premierul. Petre Roman a revenit la microfon şi, pentru a da o altă turnură dezbaterilor, a lansat teza că el a pregătit pentru România o reformă profundă, dar pentru evoluţia ţării „decisivă este înfrângerea vechilor structuri comuniste”.

În încheierea acestor discuţii, a luat cuvântul Dan Marțian, preşedintele Camerei, care a dezavuat faptul că unii deputaţi au folosit acest prilej pentru a lansa un rechizitoriu la adresa Guvernului. În jurul orei 19.00, Dan Marţian a întrerupt lucrările, anunţând plenul că în Piaţa Victoriei se comit acte de agresiune gravă impotriva sediului Guvernului și a organelor de ordine.

Luările ulterioare de cuvânt s-au axat pe obligaţia Guvernului şi a Ministerului de Interne de a interveni pentru gestionarea situaţiei, conform reglementărilor existente deja. Deputatul Mihai Mancaș (FSN) a propus o moţiune la adresa ministrului de Interne, Doru Viorel Ursu, care nu a fost capabil să gestioneze situaţia. În încheiere, domnul Mancaș a fost mai sibilic, propunând „să punem mâna pe măturoi şi să facem curăţenie”

Asistența l-a aplaudat, fiecare înţelegând ce a vrut să înţeleagă. Lucrările zilei s-au încheiat cu o Declaraţie a Camerei Deputaţilor, prin care aceasta „condamnă manifestările care încalcă flagrant principii ale ordinii de drept”. Şedinţa s-a încheiat la ora 23.35. Am fost duşi la hotel cu autobuzele, însoţiţi de maşini ale poliţiei, ceea ce ne-a creat o iluzorie senzaţie de protecţie. A doua zi, pe 26 septembrie, aveam să constatăm în direct că protecţia a fost într-adevăr iluzorie.

Minerii au ocupat Dealul Mitropoliei, împreună cu numeroși protestatari, au spart monumentalele uşi ale Camerei Deputaţilor cu topoarele, în timp ce jandarmii de pază, în frunte cu generalul Suceavă, au fugit pe uşile din spate. Minerii au ocupat Camera Deputaţilor, împreună cu reprezentanți ai Alianței Civice şi ne-au somat să găsim soluţii, pentru ca lovitura de stat preconizată să nu eșueze. (Va urma)