La „NO COMMENT!” se rezumă toată politica externă a României

Recent, ministrul nostru de Externe, Bogdan Aurescu, a întărit încă o dată convingerea noastră că în România, transparența în politica internă este o poveste de adormit copiii sau naivii. Că pe noi, ceilalţi, nu ne poate adormi.

România este ţara în care preşedintele său, în aproape două mandate, nu a ţinut decât o singură conferinţă de presă, şi aceea cu întrebări prestabilite.

Un jurnalist britanic al BBC, l-a întrebat pe Bogdan Aurescu dacă România ajută cumva Ucraina, inclusiv militar, şi dacă da, cu ce a ajutat-o concret.

Întrebările jurnalistului s-au lovit de  Aurescu ca de un perete de beton, iar răspunsurile acestuia s-au rezumat constant la „No comment!”.

Cu acest „No comment!”, Aurescu a reuşit să trimită în derizoriu tot sprijinul  oferit de români Ucrainei, de parcă ajutorul nu ar fi existat  şi românii nici nu ar exista nici ei.

Nişte guguştiuci de la un post de televiziune din România, puşi să comenteze cazul, s-au călcat în picioare ca să-i dea dreptate lui Aurescu. La orice „No comment!” oferit în loc de răspuns, acesta a motivat că nu face altceva decât să respecte „politica de discreţie” a Guvernului României, impusă de marele discret Klaus Iohannis.

Guguştiucii i-au cântat în strună lui Aurescu, elogiind efortul acestuia de a tăcea şi când nu trebuia.

Ca să nu-l lase pe jurnalist mofluz, Aurescu şi-a încheiat discursul, asigurându-l pe acesta că în momentul în care războiul din Ucraina se va încheia şi Ucraina va învinge, opinia publică va avea ocazia să afle dacă România a ajutat Ucraina şi cu ce a ajutat-o concret.

La o aşa de adâncă cugetare, mâncărimea de limbă nu ne dă pace, ne obligă să-i zicem şi noi una, altceva decât o neaoșă înjurătură.

Pă bine, măi musiu, dar în cazul că Ucraina nu învinge, înseamnă că nu vom afla niciodată cât ne-a costat?

Dacă interviul cu pricina nu ar fi fost expus publicităţii, nu am fi avut  posibilitatea să-l credem pe ministrul Aurescu capabil de fente diplomatice.

Dar luând la cunoştinţă acum de prestaţia „lăudabilă” a lui Aurescu, nu poţi să nu vezi cu ochiul liber, că acest ministru îşi bate joc de noi.

Conform „politicii de discreţie” a guvernului, nu numai jurnalistul britanic al BBC nu trebuie să aibă acces la astfel de informaţii, dar şi românilor le este interzis accesul la  aceste informaţii. Românii nu trebuie să ştie ce sume cheltuie Guvernul din buget pentru Ucraina. Care să fie  justificarea acestei „discreţii?”

Nu are nimeni pretenţia să afle, din gura lui Aurescu sau a altui reprezentant al guvernului, dacă România a trimis Ucrainei ajutoare de natură militară sau de natura siguranţei naţionale.

Dar există atatea alte ajutoare acordate, pe care unul ca Aurescu nu le poate dosi sub pulpana lui „No comment!”, pentru ca opinia publică să nu le afle. Românii au dreptul să afle acum, nu după terminarea războiului şi când se va termina, cât îi costă acest război.

Se tot comentează faptul că un procent însemnat din  populaţia majoră a României, procent aflat în creştere constantă, nu doresc ca România să  continue cu ceva la susţinerea războiului din Ucraina, ci din contra, doresc ca acesta să se oprească acum.

A fi convins că în acest război, Ucraina trebuie susţinută, reprezintă o anumită responsabilitate. Responsabilitate care trebuie recunoscută transparent, nu ascunsă de Guvernul României sau de Bogdan Aurescu sub preșul lui „No comment!”. Guvernul şi Aurescu ne ascund eforturile României, dar se miră apoi de scepticismul românilor.

Acum se vede că războiul din Ucraina nu numai că ne creează prejudicii, dar acestea la rândul lor adaugă la contribuţia României, contribuţie care trebuie ascunsă sub oborocul lui „No comment!”.

Ţările Europei estice, inclusiv România, suportă efectele devastatoare ale tranzitului cerealelor ucrainene, care n-au mai ajuns în Africa.

Pentru contracarare, unul ca Aurescu a găsit soluţia lui „No comment!”

Canalul Chilia-Bâstroe este deja o pagubă premeditată adusă României de către Ucraina, pe care Aurescu o îngroapă sub „No comment!”.

În tot acest timp, partenerii europeni ai Ucrainei dau publicităţii multe detalii ale ajutorului militar oferit acestei ţări.

Guvernul României consideră că este mult mai eficient pentru români ca ei să nu ştie nimic în legătură cu cheltuirea banului public pentru ajutoare acordate Ucrainei. După logica lui Aurescu, dacă românii nu află, dacă jurnalistul de la BBC nu află, nu află nici serviciile secrete ale Rusiei.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) calcă în picioare Constituţia

 Pandemia şi războiul din Ucraina au lansat o nouă premieră, cenzura pe Internet la nivelul Uniunii Europene, din care, cu onor, România face parte.

În UE, platformele de difuzare a materialelor video, că este vorba de You Tube, de Instagram, de Tik-Tok sau de podcasturi, sunt supuse în mod direct presiunii cenzurii, când vine vorba de pandemie sau de războiul Rusiei cu Ucraina, ori de conflictul Rusiei cu Occidentul.

În România, unii nu puteau sta în banca lor, că îi mânca în fund nevoia de cenzură. Fără niciun temei legal, aceştia au început să facă „liste negre” cu putiniști, care să fie invitaţi pe la CNA, în calitate de realizatori a unor transmisii în care se dezbăteau şi alte opinii, decât cele „oficiale”.

A ajuns CNA-ul o soră mai mică a DNA-ului, de pe urma căreia te poţi alege măcar cu o amendă consistentă, dacă nu-ţi închid postul.

Regimul comunist, în materie de cenzură, a fost mic copil.

Un lucru este cert, CNA-ul nu are nicio  autoritate să se exprime asupra conținutului aflat pe You Tube, pe Instagram sau pe Tik Tok, şi cu atât mai puţin pe podcasturile difuzate.

Nu are o astfel de autoritate, dar se bagă chior, ca să stabilească ce trebuie şi ce nu trebuie difuzat în materie de propagandă propandemie sau proUcraina.

Dacă aceste platforme de difuzare vor să ne dezvăluie care sunt multiplele faţete ale propagandei, acest lucru este interzis de CNA, cu de la sine putere, în virtutea directivei că numai propaganda oficială este permisă.

De la începutul anului 2021 şi până în prezent, ne-am lămurit că în România propaganda oficială, adică cea venită de la Guvern sau Preşedinţie, nu este decât un mijloc de  îndobitocire a noastră.

În prea multe cazuri s-a dovedit că propaganda oficială este  manipulatorie, este mincinoasă şi dezinformează, încercând să ne inducă convingerea că  nu trebuie să gândim, atâta timp cât în  laboratoarele puterii se fabrică opinia oficială. Noi nu avem dreptul la opinie proprie.

Dar este cazul să ne reamintim că la articolul 29, Constituţia României statuează că „Libertatea gândirii şi a opiniilor nu pot fi îngrădite sub nicio formă”.

În plus, la art. 30 se precizează că „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt  inviolabile”.

Pentru a nu se rătăci, art. 31 mai precizează că „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”.

De asemenea, că „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”.

Să doneze cineva CNA-ului o Constituţie a României, ca să nu mai rătăcească.

Lecţiile războiului

Războiul din Ucraina poate fi asimilat cu o  maşină infernală.

Pentru SUA, războiul este o maşină de făcut bani, pentru UE este o maşină de tocat bani, iar pentru Ucraina şi Rusia este o mașină de tocat vieţi.

Într-o recentă conferinţa de presă, un ziarist român a avut curajul de a-l întreba pe Volodimir Zelenski, dacă acesta percepe oboseala Occidentului, care este din ce în ce mai reticent atunci când subscrie.

Lista donatorilor către Ucraina nu a atins încă pragul critic pentru o  contraofensivă cu efect dorit.

Răspunzând, Zelenski a făcut dovada că înțeles în ce s-a băgat, recunoscând şi faptul că a sesizat oboseala Occidentului, dar că speră să o risipească, repetând zilnic că „Ucraina luptă pentru libertatea şi democraţia întregului Occident”. Occident în care el speră că Ucraina  va fi admisă, drept răsplată, fără alte condiţionalităţi.

În aceste circumstanţe, există țări balcanice care aşteaptă de ani buni să fie admise în UE, cu toate condiționalitățile îndeplinite la virgulă şi acum şi-au exprimat frustrarea, întrebând retoric:

„Ce ar mai urma să facem pentru a fi admise în UE, să declarăm război Rusiei?”

Naraţiunea propagandei, că Zelenski luptă pentru libertatea şi democraţia întregului Occident, este destinată convingerii Europei de a spori ajutorul Ucrainei cu fonduri şi armament. Că în caz contrar, ruşii vor năvăli ocupând Occidentul, până dincolo de Paris.

Prin aceasta naraţiune, se face atât jocul SUA, cât şi al lui Putin.

Jocul SUA este ca împotrivirea Ucrainei trebuie să ducă la slăbirea puterii Rusiei.

Jocul lui Putin este că ajutoarele acordate Ucrainei vor slei şi obosi Occidentul, care va cere nerăbdător încheierea unor negocieri, când nu vor mai avea de unde da.

Zelenski se afla captiv între aceşti doi jucători.