IPS Ioachim, despre filosofia Morţii şi Învierii. „Tenebre nepătrunse învăluie văzduhul“

■ într-un lung poem în versuri, prelatul explică sensul celor şapte cuvinte rostite de Hristos cînd se afla răstignit pe cruce ■ arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Ioachim Giosanu, descifrează şi sensul celor opt percepte rostite după Înviere ■

Sînt cunoscute preocupările Arhiepiscopului Romanului şi Bacăului, Ioachim Giosanu, pentru istoria bisericii şi tainele acesteia. Pe site-ul arhiepiscopiei, pe lîngă cuvîntul pastoral este publicat şi un lung poem în versuri, în care înaltul ierarh se preocupă de Ontologia Morţii şi Învierii Domnului, de istorie şi metaistorie, de descifrarea înţelesului ultimelor şapte cuvinte ale lui Hristos cînd se afla răstignit pe cruce, în Vinerea Patimilor.

Urmează apoi şi descifrarea valoarii primelor opt precepte rostite după Înviere. Ontologia aşa cum este ea definită de Noul Dicţionar Explicativ al Limbii Române este o ramură a Filosofiei, care se ocupă de bazele şi principiile existenţei. Acest lung poem începe prin redarea atmosferei din Vinerea Mare, dintre abis şi cer, unde: „Iisus, singur pe cruce, părea a fi stingher. / Apostolii fugiră şi s-au ascuns de teamă, / Văzînd cum fariseii pe Iisus condamnă“.

Urmează apoi descrierea agoniei lui Iisus şi descifrarea celor şapte cuvinte ale Mîntuitorului, adresate Preasfintei Maicii Sale, pe care o încredinţează Apostolului, dar şi rugăciunea adresată Părintelui Milostiv, de iertare a celor care l-au torturat şi batjocorit pe Cruce: „Părinte Milostive, celor care mă bat/ Tu iartă-le greşeala, căci ei nu ştiu ce fac!“.

IPS Ioachim îndemnă la înţelegerea jertfei de sînge a Mîntuitorului şi la primirea misterului atunci cînd se deschide Cerul: „Aceasta-i epopeea lui Iisus pe cruce./ Rostind şapte cuvinte, El pace ne aduce. / Astfel îşi încheie viaţa pe pământ, / Lucrarea-i se-mplineşte prin Duhul Său cel Sfânt…!/ În vremea-aceea, Vineri, Iisus îşi dădu duhul… / Tenebre nepătrunse învăluie văzduhul, / Creatul se scufundă în haos nedescris, Iar stelelor din cosmos lumina li s-a stins“.

Este descris şi Sabatului, înfăşurarea Mîntutorului în giulgiu şi pecetluirea sa în Mormîntul Sfînt: „Ce a urmat se ştie: în Sîmbăta tăcerii/ Hristos plineşte timpul! E ziua Învierii!“. Dorinţa de iertare a păcatelor celor care l-au osîndit, vorbele rostite de Mîntuitor, sensurile şi tainele acestora sînt tălmăcite, pe înţelesul tuturor: „Aceste vorbe sfinte rostite de Iisus / Ascund în ele sensuri şi taine de nespus! / Pe cînd pe Cruce Domnul era în agonie/ A spus şapte cuvinte şi timpul Său se-ncheie. / Acum, după Înviere, El spune-n prima zi/ Opt noi cuvinte sfinte, cu sensul de-a mai fi. / Hristos a vrut s-arate că timpul efemer/ E ca un rîu ce curge din Sine către Cer. / O, Doamne, ce mişcare e-n Universul Tău/ Tu eşti prezent în toate, ca singur Dumnezeu!“.

Prelatul subliniază în loc de concluzie faptul că „Umanitatea noastră e bolnavă şi firavă“ şi arată că omul se naşte trecător, dar concluzia este legată de Învierea lui Hristos în toţi credincioşii.