Contactează-ne

Prima pagină

„Îmi place să cred că fac parte din categoria inspectorilor care au onorat funcția, nu funcția i-a onorat”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ funcția pe care o deținea Elena Preda, inspector la disciplina Istorie, a fost desființată ■ profesorul a revenit la catedră și a declarat că nu se va mai întoarce la Inspectoratul Școlar ■ membrii APIN au trimis un memoriu ministrului, cerând precizări ■

„Cazul Preda” a făcut „înconjurul“ presei locale și naționale, fiind, alături de greva generală a cadrelor didactice, subiect de comentarii. Mai toate în favoarea inspectoarei de la disciplina Istorie, ale cărei atribuții au fost date colegului de Religie, în timp ce aceasta se află în concediu legal de pregătire a doctoratului.

Reținută și decentă în explicații, profesorul Elena Preda a făcut, pe pagina de socializare, o postare în care aduce la cunoștință faptul că după 17 ani raporturile sale de muncă cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț au încetat. Crede că prin ceea ce a făcut a câștigat respectul și loialitatea colegilor, având parte experiențe deosebite.

„De astăzi, 24 mai 2023, raportul meu de muncă cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț s-a incheiat, după 17 ani și 4 luni, în serviciul învățământului județean și național. Jumătatea de normă aferentă disciplinei Istorie a fost transferată departamentului management.

Nu e vina colegilor mei, profesorii de istorie, starea generală a disciplinei este cotată foarte bine, promovabilitatea la examenul de bacalaureat a fost, în ultimii ani, între 94 – 98 %, activitățile colegilor mei sunt impecabile, suntem în topul național, cu rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri dedicate istoriei și asta datorită faptului că suntem o echipă formată în spiritul responsabilității.

Credem în puterea cuvântului, ne exprimăm opiniile și nu acceptăm compromisuri, cu riscurile de rigoare, într-o societate obosită de cuvinte fără sens, ei, colegii mei, sunt cei care dau sens fiecărui cuvânt pe care îl rostesc în clase, elevilor. Am servit interesele disciplinei istorie și ale managementului instituțional, așa cum se cuvine din partea unui angajat al sistemului de învățământ, cu onestitate și profesionalism.

Competențele mele au fost dobândite prin studiu și practică, dar a contat, evident, străduința personală și perseverența. Mi-am îmbogățit viața cu experiențe deosebite, am câștigat respectul colegilor și m-am bucurat de loialitatea lor, dovadă fiind refuzul lor constant, pe parcursul anilor, de a dori înlocuirea mea. Imi place să cred că fac parte din categoria inspectorilor care au onorat funcția, nu funcția i-a onorat. Nu e de ajuns să primești un statut, trebuie să îl validezi”, este de părere profesorul Elena Preda.

A mulțumit tuturor colaboratorilor săi, cei care în perioada în care a îndeplinit funcția de inspector școlar, disciplina Istorie și management instituțional, i-au fost alături în proiecte de anvergură. Elena Preda este titulară la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț și consilier local PNL în CL din orașul în care locuiește.

A declarat pentru „Monitorul” că, indiferent de ceea se va întâmpla după interpelarea ministrului Educației, Ligia Deca, decizia ei de a se întoarce la catedră rămâne de neclintit. A mai mărturist că se simte măgulită de prețuirea colegiilor, membri ai Asociației Profesorilor de Istorie din Neamț, care s-au solidarizat cu ea. Ei au trimis un memoriu ministrului, solicitând lămuriri.

În memoriu se vorbește despre lipsa de considerație a inspectorului școlar general Florentina Moisă, față de disciplina Istorie, care este materie de Bacalaureat, spunându-se că a fost refuzată organizarea la Neamț a Olimpiadei Naționale de Istorie, fără un motiv întemeiat.

Semnatarii „petiției“ apreciază că decizia inspectorului școlar general „este o manifestare a capriciilor personale, bazate pe funcțiile deținute în politică, de la înălțimea cărora plătește polițe celor ce au alte opinii politice”. Memoriul este semnat de 15 membri ai Asociației Profesorilor de Istorie din Neamț, dintre care șapte doctori în Istorie și un doctorand.

Într-o intervenție la postul de televiziune „Realitatea”, în emisiunea „Culisele statului paralel”, inspectorul general Florentina Moisă a spus că, de fapt,  postul de inspector disciplina Istorie există în organigrama ISJ,  dar că decizia anunțată ține de faptul că profesoara Elena Preda a lipsit mult timp și instituția nu-și poate permite acest lucru. Numai că, legea îi conferă Elenei Preda dreptul de pregătire a tezei de doctorat.

Citește știrea
4 comentarii

4 Comments

  1. Miclea

    26 mai 2023 at 9:13 AM

    Ar trebui sa rămână o singura funcție de ,,Inspector Scolar ” și bineînțeles specialitatea religie ,celelalte specialități nu sunt asa importante.Importanta este indobitocirea in masă a populației.

  2. Mihai

    26 mai 2023 at 4:28 PM

    Mulțumiri doamnei inspector pt onorarea funcție.Au fost și intervenții pe sub masa a domniei sale care nu o onorează.Prin 2016 avea o rudă pt care a intervenit să ia gradația de merit..și așa a luat nemeritat,lăsând în urmă un contracandidat care chiar a meritat și care a plâns mult pt asta.Ei bine,lacrimile de atunci se răzbună acum..era dl Stan pe atunci general,care a conlucrat la așa ceva,dar a suferit și dânsul din cauza acelor plânsuri in fata lui Dumnezeu…

  3. Lila

    26 mai 2023 at 7:33 PM

    Da nu inteleg de ce nu pot unii renunța cu demnitate la o functie care nu este moștenită. In definitiv nu aparține funcția nimanui cata vreme nu e un concurs in spate. Deja e prea mult pe acest subiect. Oamneii ocupa functii pe perioade determinate , ca nu sunt moștenire. A fost cat a fost, gata. Mi se pare deja jenant sa ne tinem cu dinții de un scaun. Au plecat premieri, miniștri, inspectori generali , etc . Cu demnitate , de ce nu poate aceasta doamna sa se oprească? Devine ridicol.

  4. Ion

    26 mai 2023 at 9:10 PM

    Cati ani a predat la catedra si cati a fost inspector? Pe baza caror rezultate a fost numita inspector?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending