Iar se vinde blana ursului din pădurea rusă

La  Washington se lucrează de ceva vreme, într-o atmosferă febrilă, la scenariul unui nou film de ficţiune, având ca subiect împărţirea Rusiei după prăbuşirea Kremlinului.

Scenariul este scris de specialiştii Pentagonului, care analizând  războiul din Ucraina presupun că Rusia va falimenta şi se va dezintegra în entităţi etnice independente, a căror guverne vor avea nevoie de  masive finanţări pentru supravieţuire.

Bancherii de pe Wall Street, constituiți în carteluri, sunt pregătiţi să asigure aceste finanţări, aşa cum au asigurat şi finanţarea susţinerii de către SUA a Ucrainei în Războiul ei cu Rusia. Așa cum au asigurat și finanțarea pentru „comunizarea” Rusiei țariste la începutul secolului 20.

Modelul dezintegrării Rusiei ne-a fost sugerat metaforic zilele trecute de către Kirilo Budanov, şeful Serviciilor secrete ucrainene, cu ocazia aniversării zilei sale de naștere. Acesta a primit în dar un mare tort, având forma teritoriului Rusiei, pe care l-a  tranșat în felii cu cuţitul, în faţa camerelor de luat vederi.

La 25 decembrie 1991, URSS se dezintegrase voluntar în 15  state independente, printre care şi Rusia.

Astăzi, Budanov ne demonstrează că şi Rusia poate fi la rândul ei dezintegrată de către Ucraina, dar mult mai simplu, cu un cuţit, în mai multe state etnice independente.

Gestul lui Budanov s-a limitat doar la simbolistica modului de dezintegrare a celui mai întins stat din lume, fără a sugera însă care ar putea fi viitorul feliilor de tort, ca să ne dumirim la masa cui vor fi servite.

Scenariul filmului american, prezintă o altă versiune, care ne asigură că prăbuşirea Kremlinului nu se va datora direct nici Ucrainei, nici NATO-ului şi nici SUA.

Putin, vlăguit, se va retrage singur din Ucraina, ceea ce va provoca un devastator război civil în Rusia, între naţionalişti şi conservatori. Naţionaliştii vor dori continuarea războiului, iar conservatorii vor dori reformarea Rusiei.

Un astfel de scenariu este  construit pe atâtea incertitudini, încât este o  aventură să-i acorzi credibilitate.

Cartelurile bancare din SUA speră că din acest scenariu va rezulta un film de mare succes, care va rula cu casa închisă pe Wall Street.

Tema filmului vizează demult aşteptata redistribuire a vastelor teritorii ale Rusiei, cu tot cu imensele resurse naturale. Conform scenariului, redistribuirea este ca şi realizată, indiferent care tabără de la Moscova va ieşi învingătoare din războiul civil preconizat. Este  de preferat totuşi ca războiul civil să fie câştigat de conservatori, pentru că tot ce nu convine Occidentului trebuie să se reformeze.

Reformarea Rusiei înseamnă că aceasta trebuie să se alinieze la valorile Occidentului.

Chiar dacă două treimi din populaţia globului nu se dă în vânt după valorile Occidentului, pe care le consideră incompatibile cu propriile valori. Din perspectiva aceasta, Occidentul ar trebui să fie mai îngrijorat de conflictul său cu restul lumii, decât de conflictul Ucrainei cu Rusia.

În scenariul lor, americanii visează că după căderea Kremlinului, entităţile etnice ale Rusiei vor cere independența, dar totodată vor apela la ajutorul SUA, pentru a se putea dezvolta pe mai departe  şi a-şi  putea valorifica resursele. Astfel, controlul Moscovei va fi înlocuit cu controlul Washingtonului şi în mod special cu controlul băncilor de pe Wall Street.

Există deja un precedent, când sămânţa războiului din Ucraina a fost  germinată sub controlul SUA asupra evenimentelor din Kiev de după 2004.

Tentaţia SUA, de a controla vastele întinderi ale Rusiei, nu s-a născut cu ocazia scrierii acestui scenariu, ci cu mai bine de 150 de ani în urmă, când a cumpărat teritoriul Alaska de la Rusia ţaristă.

În 1867, țarul Rusiei, Alexandu al II-lea, strâmtorat financiar din cauza războiului Crimeii, a vândut teritoriul Alaska, Statelor Unite ale Americii, cu suma de 7,2 milioane de dolari.

 

„Bolşevizarea” Rusiei a fost opera bancherilor

 de pe Wall Street şi din Berlin

 

În 1974, Antony C.Sutton, cercetător şi profesor la Universitatea de Stat din California, publica documentarul „Wall Street şi Revoluţia bolşevică”.

Lucrarea s-a dovedit incomodă multor politicieni, oameni de afaceri  şi economişti din SUA.

Sutton investighează legăturile istorice dintre bancherii americani de pe Wall Street şi bolşevicii ruşi, la începutul secolului 20.

În anul 2016 Catherine Merridale, istoric, câştigătoare a premiului Heinemann pentru Literatură, a publicat „Trenul lui Lenin”, o lucrare documentară, care reface călătoria lui Lenin din Elveţia până la Petrograd în 1917, relatând şi evenimentele la care acesta a participat sau le-a iniţiat.

La începutul secolului 20, un grup de mari bancheri de pe Wall Street, New York, au  format „Cartelul banilor” care avea să joace un rol decisiv la „comunizarea” Rusiei țariste.

Din Cartel făceau parte Iacob Henry Schiff, John D. Rockefeller, J.P.Morgan, Otto Kahn, Edward Henry Harriman, I.Frank Vanderlip şi Paul  Warburg.

Obiectivul Cartelului era să dezvolte relaţii economice şi financiare direct cu guvernele anumitor țări. Pentru ca aceste guverne să fie  cooperante, Cartelul a ajuns la soluţia de a impune ei acele guverne, organizând şi finanţând revoluţii în acele ţări.

Aşa au fost finanţate revoluţia lui Pancho Villa din Mexic, revoluţia din China sau alte revoluții.

Interesul Cartelului era ca într-un astfel de stat guvernul să instaleze „monopolismul de stat”, prin intermediul căruia se putea trata direct cu guvernul respectiv.

Pentru ca această soluţie să devină fezabilă, statul trebuia  „comunizat” şi acesta era unul din obiectivele principale ale Cartelului.

În  1905, Cartelul a finanţat declanşarea primei revoluţii burghezo-democrate din Imperialism, care a avut loc în Rusia ţaristă.

Revoluţia îşi propunea desfiinţarea monarhiei şi împroprietărirea. Țarul Nikolai al II-lea a înăbuşit revoluţia în 1907.

Eşecul acestei operaţiuni a impus o mai eficientă organizare din partea Cartelului.

Bancherul Jacob Schiff devine în 1916 principalul coordonator al acţiunii de instalare a unui guvern bolşevic în Rusia, care să le garanteze  bancherilor exploatarea îndelungată a fabuloaselor bogăţii ale imperiului rus.

Pentru  misiunea de „comunizare” a Rusiei, Cartelul avea nevoie de  lideri de autoritate, care sa pună în manoperă acțiunea.

Prin intermediul unor organizaţii oculte au fost selectaţi V.I. Lenin  care trăia în Elveţia şi  Lev Troțki, care trăia la New York.

Finanţarea acţiunilor celor doi lideri a fost intermediată de banca  suedeză „NYA Banke”, care anunţa oficial în 21 septembrie 1917 că deschisese dej un cont curent pentru Troţki.

Lev Troţki, născut în Ucraina, s-a însurat cu fiica unui bancher ucrainean, care l-a pus în legătură cu bancherii de pe Wall Street prin intermediul lui Jacob Schiff.

Jacob Schiff, împreună cu Paul Warburg, organizează în martie 1917 plecarea lui Troţki spre Rusia la bordul navei „Cristianja”, însoţit de un masiv grup de oameni instruiţi.

În 1914, în Europa se declanşase Primul Război Mondial, în care imperiul German se confrunta cu Tripla Antantă; Marea Britanie, Franţa şi  Rusia, la care se alătură ulterior şi SUA.

Germania era extrem de interesată ca Rusia să se retragă din război, pentru a se putea concentra spre Vest.

Şeful serviciului secret militar german, Max Warburg, era fratele  bancherului american Paul Warburg din Cartel. Aşa se face că Germania apelează la serviciile lui Lenin, care era cunoscut ca un pătimaș adversar al războiului, dar și al țarului Nikolai, care îl executase pe fratele lui Lenin, Vladimir, în 1887 pentru că participase la un complot impotriva țarului.

Max Warburg îl expediază pe Lenin, în aprilie 1917, însoţit de un grup de bolşevici, cu un tren spre Rusia, în scopul de a organiza la Petrograd o lovitură de stat şi să scoată Rusia  din război, încheind o pace separată cu Germania.

Oficialii germani i-au oferit lui Lenin un sprijin financiar consistent („infamul aur german”) cu care acesta avea să-şi susţină acțiunile revoluţionare.

Trenul pleacă din Elveţia şi ocolind prin Suedia şi Finlanda, parcurge în opt zile o distanţă de 3200 de kilometri şi intră în gara Finlandia din Petrograd.

În februarie 1917, în Rusia ţaristă avusese loc o revoluţie burghezo-democrată, care l-a silit pe  țarul Nikolai al II-lea să abdice.

Nu s-a dorit abolirea monarhiei, ci doar transformarea ei într-o monarhie constituţională. Mihail, fratele țarului, a refuzat însă să preia conducerea statului. Rusia a intrat în  degringoladă, fiind în plin război de trei ani.

Guvernul provizoriu, instalat în februarie, îl avea ca prim-ministru pe avocatul Kerenski, un social democrat, care ocupase anterior funcţiile de ministru al Justiţiei şi ministru al Apărării.

Pe timpul tentativei de lovitură de stat a generalilor monarhişti, conduşi de generalul Kornilov, Kerenski a înarmat muncitorii pentru a salva Guvernul Provizoriu.

În tulburările create în iulie 1917, Troţki a fost arestat iar Lenin a fugit în Finlanda. Lenin s-a întors pe ascuns în octombrie, pentru a organiza preluarea puterii de către bolşevici.

Între politica lui Kerenski, de continuare a războiului cu Germania, şi promisiunile lui Lenin de ieşire din război, oferind „pâine, pace şi pământ” ca alternativă, soldaţii şi muncitorii înarmaţi de Kerenski l-au preferat pe Lenin.

Pe 25 octombrie (7 noiembrie, pe stil nou), bolșevicii conduşi de Lenin şi Troțki au preluat puterea. Au preluat totodată în custodie şi familia țarului Nikolai al II-lea, care era în arest la domiciliu, pentru ca pe 17 iulie 1918 aceasta să fie executată sub presiunea apropierii unor trupe cehe, care vroiau sa o elibereze pentru a o reinstala la putere.

Primul-ministru Kerenski a fost obligat să fugă, ajungând în 1918 în Franţa, apoi în 1940 în SUA, la New York, unde moare în 1970.

Lenin moare în 1924. Troţki, intrat în conflict cu Stalin, este expulzat din Rusia în 1929 şi condamnat la moarte, în contumacie în 1935. Mexicul îi oferă azil politic, unde este asasinat în 1940, la ordinul lui Stalin.

Istoricul Catherine Merridale punctează cu realism în cartea sa „În prezent, pe planeta noastră există la fel de multă instabilitate ca pe vremea lui Lenin, iar un grup de ţări, care diferă puţin de marile puteri de atunci, se străduieşte, ca şi atunci să deţină controlul”.

Este util de menţionat că de la „vremea lui Lenin” au trecut o sută de ani, timp în care interesele privind controlul asupra Rusiei au rămas aceleaşi.

În memoriile sale, Kerenski declară că „Lenin este un agent german, care a primit misiunea de a se întoarce în Rusia şi de a acţiona în beneficiul Germaniei”.

Nimic nou sub soare, bancherii de pe Wall Street au fost şi rămân interesaţi de bogăţiile enorme ale Rusiei, pe care şi le conservă, interzicând democratic Europei să se amestece sau să le consume.