Actualitate
Gest altruist al oamenilor legii pentru cîţiva refugiaţi din Ucraina. Cum i-au ajutat
■ o întâmplare, care i-a avut ca protagonişti pe doi poliţişti şi un grup de rufugiaţi din Ucraina, a fost dezvăluită pe contul de socializare al Sindicatului Europol
De la debutul conflictului armat din Ucraina, în judeţul Neamţ au ajuns mii de refugiaţi, unii aflându-se doar în tranzit, dar alţii au rămas, pentru că nu aveau unde să meargă. În ajutor le-au sărit diverse instituţii, organizaţii umanitare, dar şi persoane fizice. Între ei şi poliţişti, care au cazat acasă la ei, în special mame şi copii.
Despre cum au procedat doi poliţişti, care erau în timpul serviciului, în misiune de patrulare şi ce decizie a fost luată în cazul unor ucraineni ajunşi în municipiul Roman a relatat Sindicatul Europol. Până la urmă este vorba de un lucru firesc, deoarece rolul celor care veghează la liniştea şi ordinea publică nu este doar acela de a aplica sancţiuni.
„Municipiul Roman, judetul Neamţ, ceas de seară. Agentul de poliţie Cănărău Ioan (liderul Europol Neamţ şi vicepreşedinte la nivel naţional al structurii – n.r.) şi sergentul major Ungureanu Costel patrulau pe străzile urbei, moment în care au observat în trafic două autoturisme cu numere de Ucraina. Le-a atras atenţia faptul că prima maşină a oprit în aşteptarea celei de a doua, iar după ce-au plecat, în câteva sute de metri a întors“.
Aşa începe postarea de pe contul Europol, despre întâmplarea recentă. Se mai arată că una dintre maşini a oprit lângă o staţie de carburanţi, că în ea se aflau femei şi mulţi copii, oamenii legii dându-şi seama că s-au rătăcit. Au urmărit-o, după care au intrat în vorbă cu şeferiţa din ţara vecină, aflând că vor să ajungă la un hotel, unde aveau rezervare, în drumul lor spre Bulgaria.
Nu au stat pe gânduri şi s-au transformat în antemergători, „coloana oficială“ pornind spre hotel. Acolo, cei 11 ucraineni s-au bucurat că au reuşit să se „regrupeze“. Veneau dintr-un oraş aflat în apropierea unei zone intens bombardate. Îşi luaseră copii şi vieţile-n mâini, fugind din calea războiului. Ce aurmat este o dovadă de altruism.
Ioan Cănărău, preşedintele Europol Neamţ şi colegul lui, Costel Ungureanu, după o rapidă consultare cu membrii organizaţiei sindicale, au decis ca filiala nemţeană să achite contravaloarea cazării ucrainenilor la hotelul din municipiul Roman.
„Când poliţistul a rostit cuvintele „Slava Ucraini» tuturor le-au dat lacrimile! Dumnezeu să-i păzească de toate necazurile pe refugiaţi, să le lumineze calea şi să le dea putere! Războiul nu distruge doar idei şi regimuri politice, distruge vieţi, distruge destinele unei lumi fără frontiere! Îi felicităm pe Cănărău Ioan şi pe colegii noştri din cadrul IPJ Neamţ pentru gestul nobil!“, se mai precizează în postarrea Europol.
-
Actualitate2 săptămâni,Cum poți accesa finanțări pentru dezvoltarea afacerii în 2026? Vino la conferința de la Piatra Neamț pe 12 mai
-
Actualitate2 săptămâni,Noul prefect şi-a completat echipa
-
Actualitate2 săptămâni,Cazuri de hantavirus în România. Neamțul, printre județele monitorizate de INSP
-
Actualitate2 săptămâni,Fostul finanţator al Ceahlăului: ”Cel mai important lucru este ca echipa să nu se defiinţeze”
-
Actualitate7 zile,Nemţencele Chiruță și Murariu vor arbitra prima manșă a finalei EHF European Cup
-
Actualitate5 zile,Un transport suspect de lemne, final cu 500.000 de euro sub sechestru. Prejudiciu uriaș în anchetă
-
Actualitate6 zile,Situaţia finanţării Ceahlăului – promisiuni noi
-
Actualitate7 zile,Alianţa PSD-PNL în teritoriu rezistă
