Contactează-ne

Actualitate

Fost senator, sentinţă pentru omor din culpă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Dan Manoliu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare ■ daunele acordate rudelor victimei sînt în valoare de 160.000 de euro ■ accidentul de circulaţie care s-a soldat cu decesul unui biciclist a avut loc pe data de 21 decembrie 2015 ■

Dan Manoliu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi senator, a fost condamnat penal fără executarea pedepsei, fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Sentinţa nu este definitivă, a fost pronunţată pe data de 7 febriarie 2022 de către magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, putând fi contestată tot la această instanţă, dar la un complet format din mai mulţi judecători.

Decizia vine după mai bine de şase ani de la comiterea unui accident mortal, pe 21 decembrie 2015, când vicepreşedintele CJ se afla la volanul maşinii de serviciu.

În hotărâre se mai precizează: „Conform art. 93 alin. (3) din Codul penal obligă condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Roman, judeţul Neamţ, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă“, iar firma de asigurări trebuie să achite daune de 160.000 de euro rudelor victimei.

„Condamnă inulpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. (…) Dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere şi fixează un termen de supraveghere de 2 ani. (…) Impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 96 din Codul penal“, conform Înaltei Curţi.

Pe durata termenului de supraveghere, fostul demnitar trebuie să respecte măsuri de supraveghere, între care să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci; să comunice schimbarea locului de muncă, etc.

„În baza art. 7 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 rap. la pct. 3 din anexa care face parte integrantă din lege, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea determinării profilului genetic şi înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare“, se arată în sentinţă.

Magistraţii au admis în parte acţiunile formulate de cele cinci persoane care s-au constituit părţi civile în proces, solicitând daune.

„Obligă partea responsabilă civilmente (…)., cu sediul în (…) la plata următoarelor sume: 40.000 de euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, către partea civilă (…) şi 30.000 de euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii (către alte patru rude – n.r.). În baza art. 274 alin. (1) din Codul procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 200 lei (în procedura de cameră preliminară) şi de 220 lei (în fond), rămân în sarcina statului. În baza art. 276 alin. (6) din Codul procedură penală şi art. 11 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 132/2017, obligă partea responsabilă civilmente să plătească părţilor civile suma de 6.325 lei (câte 1.265 lei pentru fiecare), cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07 2022 februarie“, mai este consemnat în decizia magistraţilor.

Pe data de 21 decembrie 2015, în jurul orei 09.00, Dan Manoliu venea de la Roman spre Piatra Neamţ, la serviciu, iar în localitatea Bârgăoani a surprins şi accidentat mortal un biciclist în vârstă de 58 de ani. Ulterior, vicele CJ declara că i s-a făcut rău la volan, a pierdut controlul direcţiei şi că s-a trezit, după ce a spulberat un gard, în curtea unui sătean. Nu consumase alcool şi nu a suferit răni grave.

„Din primele cercetări efectate la faţa locului, se pare că un bărbat de 53 de ani din municipiul Roman, conducea un autoturism pe Drumul Naţional 15 D, având direcţia de mers de la Roman spre Piatra Neamţ, a acroşat un biciclist, pe partea stângă a direcţiei sale de mers, un bărbat de 58 de ani, care ulterior impactului a decedat.

În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpã. Conducãtorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ“, comunica la vremea respectivă Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Eugen

    9 februarie 2022 at 4:18 PM

    Politicieni de kkt, justiție de kkt, tara de kkt.. Romani, va meritați soarta…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending