Contactează-ne

Prima pagină

Dreptul la neuitare. Bătălia de la Doljești, hotărâtoare pentru înscăunarea lui Ștefan cel Mare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ lupta a avut loc la data de 12 aprilie 1457 ■ urmare a acesteia a fost înlăturat de pe tronul Moldovei Petru Aron, domnitorul care-l asasinase pe Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare ■ în 1992, domnitorul a fost canonizat ■

Preot dr. Florin Țuscanu a publicat pe pagina de socializare, la rubrica „Dreptul la neuitare” un scurt material referitor la bătălia de la Doljești – Neamț, din 12 aprilie 1457, în urma căreia Ștefan cel Mare a urcat pe tronul Moldovei, înlăturându-l pe predecesorul său, Petru Aron, domnitorul care-l  asasinase  pe  Bogdan al II-lea, la Reuseni.

„Dorind să răzbune moartea tatălui său, tânărul Ştefan pătrunde în Moldova, în aprilie 1457, cu sprijinul lui Vlad Ţepeş domnul Valahiei şi ajutat de boierii din Ţara de Jos, adună sub steaguri circa 6.000 de oameni cu care se îndreaptă spre Suceava pentru a-l da jos pe Petru Aron.

Confruntarea dintre Petru Aron și Ștefan cel Mare are loc la Doljeşti, pe Siret, la data de 12 aprilie 1457, lupta încheindu-se cu înfrângerea lui Petru Aron, care fuge în Polonia, apoi se retrage în Transilvania la Curtea lui Matei Corvin, de unde va emite în continuare pretenţii la tronul Moldovei.

Numai prin uciderea sa, la Orbic, în 1470, domnia lui Ștefan cel Mare va fi consolidată. După bătălia de la Doljești, tânărul domn va înainta spre capitala țării, iar pe câmpul numit «La Direptate», din apropierea Sucevei, mitropolitul Teoctist îi va da binecuvântarea și îl va unge ca domn.

Cu acest prilej începe una dintre cele mai lungi și mai glorioase domnii din istoria Moldovei”, spune preotul dr. Florin Țuscanu. Ștefan ce Mare a domnit între 1457 -1504, timp de 47 de ani, având cea mai îndelungată ședere pe tronul Moldovei din întreaga noastră istorie.

La 20 iunie 1992, la propunerea BOR, marele domnitor a fost canonizat de Patriarhul Teoctist, fiind ridicat la rang de sfânt, în calendarul  ortodox Ștefan cel Mare și Sfânt fiind comemorat, anual, la 2 iulie. De menționat și faptul că preotul Țuscanu este preot slujitor la Biserica Ștefan cel Mare și Sfânt din Roman, lăcaș de cult ctitorit după Revoluție.

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending