De ce nu am fost la vot

Este pentru prima dată, de la alegerile democratice din 20 mai 1990, când nu am fost la vot. Prima oară, când am fost la alegeri democratice, a fost pe vremea lui Iliescu. Acum, nu am renunţat la vot de frica coronavirusului, cu care te poţi intersecta mult mai uşor dacă te duci în piaţă sau la market.

Nu m-am dus să votez atât din cauză de Iohannis, cât şi din cauza penuriei de candidaţi credibili la Neamţ. Totala implicare a lui Klaus Iohannis în politică, de ani buni, în care ne transmite zilnic, explicit şi neconstituţional, pe cine să votăm şi pe cine să nu votăm, nu am considerat-o decât o încercare brutală de a-mi anula dreptul de a decide singur, fără a fi dirijat decineva. Prin implicarea sa făţişă în politică, Klaus Iohannis a anulat caracterul de imprevizibilitate al rezultatului votului, lucru pe care l-am urât în comunism.

Implicarea preşedintelui Iohannis în politică m-a convins că va deschide Cutia Pandorei, plină cu noi tipuri de fraude electorale. De la alegerile din 1990 şi până la alegerile recente, nu am avut ocazia să aud despre atâtea fraude electorale grosolane, decât la alegerile din perioada interbelică şi la cele din 6 martie 1945.

S-a dovedit că cerinţa imperativă a lui Klaus Iohannis „Să dispară PSD!“ a inspirat atât de mult adversarii politici, încât aceştia nu au găsit decât să aplice principiul bolşevic „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile“, pentru a se conforma proiectului de ţară normală a preşedintelui. Am primit zilnic de la domnul profesor Klaus Iohannis lecţii de orientare politică, deşi această preocupare îi este interzisă expres de către Constituţie.

Nu cred că după funcţia de preşedinte, Klaus Iohannis se va întoarce la catedră, pentru a le pretinde elevilor să fie corecţi în viaţă. De asemenea, nu cred că se va pomeni în Istoria României despre un preşedinte care şi-a propus să reformeze ţara, călărind pe deşelate Constituţia. Pentru aceste devieri, preşedintele României de astăzi nu a fost suspendat din funcţie, fiind ocrotit de spaima unor români că se va supăra Europa pe noi.

În România lui Klaus Iohannis, se dovedeşte că actualele alegeri sunt o profitabilă afacere, pusă la cale pentru luarea în stăpânire a ultimei redute democratice, Parlamentul. Pentru a nu ajunge să-mi reproşez că am avut vreo contribuţie la acest „nou mod de a face politică“, am decis să nu merg la vot. Am decis să merg la aceste alegeri numai pe mâna celor care cad în fund de admiraţie de câte ori apare Iohannis la televizor, pentru a ne ţine litanii despre orientarea sa politică şi despre „toxicitatea PSD“.

La aceste alegeri, românii l-au contrazis pe Klaus Iohannis că „Epoca PSD trebuie să se încheie definitiv“

În 30 de ani de democraţie, nu s-a mai întâmplat ca după alegerile locale, toate partidele să se declare învingătoare. Înţelepciunea electoratului a atins cote nebănuite, reuşind să-i mulţumească pe toţi, echilibrând balanţa.

Electoratul nu a trimis PSD în derizoriu, ci doar a echilibrat ponderea acestuia cu cea a PNL, statuând necesitatea existenţei celor doi poli ai politicii româneşti, contrar cerinţelor lui Klaus Iohannis. Mai rar aşa performanţă. Nici PSD nu este mare perdant, nici PNL nu este mare câştigător.

Liberalii au reuşit o performanţă, aceea de a se putea declara victorioşi la Bucureşti, pe rezultatele USR-PLUS. Această victorie i-a costat scump pe liberali, plătind ca tribut mandatele de primar de la Timişoara, Braşov şi Alba Iulia, pe care le-a preluat USR -PLUS. Iohannis declara eşecul PSD, negând evidenţa că acest partid a rămas cu cei mai mulţi primari, cu cei mai mulţi preşedinţi de Consiliu Judeţean şi cu scorul politic de 31%.

Asta a hotărât electoratul, sancţionând implicarea partizană în politică a preşedintelui. Nici la Neamţ, electoratul din mediul urban nu s-a înghesuit la urne, pentru a acorda credit masiv liberalilor, conform îndemnurilor prezidenţiale, semn că credibilitatea acestuia este în cădere liberă.

La Piatra Neamţ, penuria de candidaţi credibili ne-a oferit un primar cu o legitimitate modestă

Ca pietrean, aş fi mers la vot dacă ar fi existat un candidat credibil. Singura calitate evidentă a noului primar ales e tinereţea, ceea ce mi se pare mult prea puţin, chiar şi pentru un municipiu din provincie. mNoul primar este un personaj fără umbră. Adică fără substanţă în ce priveşte profesionalismul, personalitatea şi experienţa.

Fiind la început de drum, nu oferă nicio certitudine, mandatul său aflându-se sub semnul hazardului. În acest mandat, primăria se va transforma în clasă pregătitoare, în care ucenicia în administrarea ei se va realiza pe banii noştri, fără a avea vreo certitudine asupra eficienţei experimentului lung de patru ani. Nu am fost la vot, pentru că nici candidaţii şi nici sloganurile lor nu m- au convins că merită să risc pe ei un vot.

Am început să-mi preţuiesc votul şi nu-l mai ofer, pentru a promova personaje conjuncturale sau dubioase. Doresc să introduc votul în urnă, nu să-l arunc în urnă. Un primar sau un preşedinte de Consiliu Judeţean ales este fiul ploii, dacă nu a reuşit să convingă electoratul că are nevoie şi de o echipă de consilieri, care să-i susţină proiectele promise.

Altfel, proiectele acestora rămân la stadiul de promisiuni electorale. Este plin cimitirul de aleşi cu promisiuni neonorate. Tot fiu al ploii este şi un primar sau preşedinte de Consiliu Judeţean, care trebuie să negocieze la sânge, pentru a avea sprijinul consilierilor vreunei majorităţi conjuncturale. Marea majoritate a acestor negocieri au un caracter oneros, de care ne- am săturat.

Nu am fost la vot şi pentru că în lunga listă de actuali primari, sunt mulţi care se află la al patrulea sau al cincilea mandat, candidând de fiecare dată din partea altui partid. Sunt primari cu partid la purtător. Nici Piatra Neamţ nu a făcut excepţie. Actualul primar este la început de drum, dar nu se ştie ce drum va alege pe viitor. Până atunci, rămâne să-l îndrume doar umbra foştilor primari. Să sperăm că nu este vreo umbră a unui dirijor printre ele.