Cronica pisălogului – Soarta destinului nu poate fi schimbată

Constantin Bârjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist și autor al „Cronicii pisălogului” scria, în urmă cu două decenii şi jumătate, în săptămânalul Gazeta de Roman, o tabletă umoristică  intitulată  „Soarta destinului poate fi schimbată”. Una de mare actualitate, prin conținutul faptelor din trecutul istoric recent, la care face referire. Constantin Bârjoveanu scrie despre îmbogățiții comunismului, care au rămas la fel de descurcăreți și după Revoluție în „arta” de rotunjire a averilor dobândite oneros. A detaliat și despre majorările salariale infime, dar și despre birurile puse mulțimii de puternici zilei. Pisălogul face referire și la faptele istorice petrecute în trecutul apropiat, cu referire explicită la raptul teritoriilor din sudul Basarabiei și Bucovina, plus însușirea de către ruși a tezaurului românesc. În opinia cronicarului, e la îndemâna omului să schimbe, dacă vrea, soarta destinului.

„Asta e și bună pace, alta mama nu mai face!”. Așa încerca nea Cutare, până nu demult, să se împace cu gândul în fața unui destin impus de alții de la noi, ba și din afară. Asta până ce i-a băgat cineva în cap că și destinul are o soartă. Și de atunci `mnealui e nemulțumit la orice pas.

Bunoară, când Cutare-junior, adică odraslă-sa, nu învața bine la școală, se făcea foc și pară că n-o să ajungă nimic în viață, de parcă n-ar mai fi fost oameni proști ca gardul, care au făcut avere pe vremea comunismului și și-au rotunjit-o în noua ordine socială. Vorba românului: „Prost să fii, noroc să ai!”, că și nea Cutare zicea, de multe ori, că prostul are noroc, numai pe el norocul îl ocolește.

Și odrasla, văzând mâhnirea tătâne-su, s-a pus pe carte, dar lui nea Cutare, când i s-au arătat în catalog notele de la matematică, de la 9 în sus, s-a întristat iar: „Ce-i trebuie atâta matematică? Ca să socotească mental cât la sută a pierdut cu impozitele după ce i s-a mărit leafa cu te miri ce? Să-și facă sânge rău? Tensiune? Mai bine, nu!”.

Când profesoara de istorie l-a lăudat pe Cutărică pentru notele obținute la ea, din nou s-a cătrănit nea Cutare: „De ce să afle și el că rușii nu vor să ne restituie tezaurul pe care l-au luat, chipurile, în păstrare? Ca să-și facă sânge rău? Hepatită? Nu! Să-i spună unui fost profesor de matematică nemulțumit de leafă că, de fapt,  nu a fost Revoluție, ci lovitură de stat și că pe vremea lui Ceaușescu nu ne sufla nimeni în borș, nici prietenii de la Răsărit și nici FMI-ul? De ce să știe atâta istorie? I-ar cășuna”.

Profesorul de geografie l-a lăudat și el: „Domnule Cutărică, al matale, care până nu demult nu știa care-i capitala Bangladeshului și bâjbâia pe hartă unde-i Nepalul, iar dumneata îl sfătuiai să învețe, să poată demonstra oricui că pământul străbunilor noștri se întindea de la Nistru pân`la Tisa, cum și Eminescu zis-a, ei bine, acum Cutărică al matale are la mine numai 10”.

Și iar  s-a întunecat nea Cutare: „Da ce atâta istorie și geografie? De ce să-și facă bietul băiat sânge rău, că prin acordul cu Ucraina am pierdut până și speranța că,  odată și odată, vom  redobândi sudul Basarabiei și nordul Bucovinei? De ce? Să-și facă sânge rău? Diabet?”.

Și la economie, și la statistică, și la logică, Cutărică sclipește spre nemulțumirea lui tătâne-su. Nu, își zicea el. Nu vreau să știe băiatul că datorită austerității impuse pentru redresarea țării vor avea de suferit numai cei cu bani puțini, că dacă și cei care dau legi, și ordonanțe peste ordonanțe, ar suferi la fel ca cei mulți, treaba ar fi alta, dar – iar încerca el să se mângâie – asta-i soarta destinului!”.

Și ce propui? L-am întrebat eu. Soarta destinului poate fi schimbată. Cum? Simplu. Toți cei care au pâinea și cuțitul să jure cu mâna pe inimă în fața poporului, la televizor, că începând de azi vor  renunța la bună parte din leafă, din diurne, din… etc. și vor trăi în neagră sărăcie, numai cu câteva milioane de lei pe lună.

Și atunci, poporul întreg se va arăta mulțumit ca și chinezii când președintele Mao le-a asigurat în plus, zilnic, o masă cu orez. Noi nu vrem o masă în plus. Vrem pâinea cea de toate zilele, dar să fie și să poată avea toți, chiar și după ce-și plătesc impozitele la stat, întreținerea la bloc, taxele la copii, lumina la E-ON și eventulale datorii făcute pentru căutarea dreptății. Dă-mi dreptate: dacă vrem, soarta destinului poate fi schimbată!”.

Nota Redacției – Rubrică susținută de viceprimarul Radu Samson