Cronica pisălogului – Rămăşiţa

Constantin Bîrjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist, şi autor al Cronicii pisălogului, scria, în urmă cu două decenii şi jumătate, în săptămînalul Gazeta de Roman, o tabletă intitulată Rămăşiţa. Pornind de la înţelepciunea pe care o găsim în scrierile sanscrite, Pisălogul aduce în discuţie tarele societăţii umane de-a lungul secolelor. Vorbea despre eterna corupţie care a măcinat toate societăţile de-a lungul istoriei, despre hoţie, ridicată la rang de virtute umană, în care doar cei mici răspund, în timp ce puternicii zilei fură nestingheriţi şi cel mai adesea nepedepsiţi. Necinstea, ca o cutumă socială, lăcomia, setea de îmbogăţire, prin orice mijloace, sînt considerate şi ele rămăşiţe perpetuate peste timp. Este întoarsă pe faţă şi pe dos şi zicala „Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba!“, care este şi ea o realitate pe care o constatăm diurn şi nu ne mai miră.

„Rămăşiţa dintr-o datorie, rămăşiţa unui foc şi rămăşiţa de duşman cresc neîncetat din nou: de aceea nu trebuie îngăduită rămăşiţa“. Aşa grăieşte Mahabbarata, cea mai veche epopee sanscrită. Şi nu-i aşa? Cîte rămăşiţe care pot genera din nou nenorociri nu sunt acum! Nu le îngăduim, dar ele există, şi sunt întreţinute – în unele cazuri – de lupi care şi-au schimbat părul.

Fascismul nu este acceptat în ţara sa de baştină, dar el există ca o rămăşiţă care a mocnit şi care nu a putut fi stinsă. Pe vremea cînd împotriva fraudelor legile erau draconice, acestea se împuţinaseră ori îşi diminuaseră intensitatea ajungînd la rangul de găinării, iar acum se lucrează pe scară planetară.

Iată, deci, urmările unei rămăşiţe care a fost îngăduită pentru că – rămână între noi! – furau nepedepsiţi numai cei mari. Ploconul a rămas şi el ca rămăşiţă. A fost o perioadă cînd erau amendaţi cei care jucau barbut. Rămăşiţa nestinsă a setei de înavuţire a condus la acele instituţii, de tip FOX, cărora ziarele le făceau publicitate şi prin care trăgeau sforile, ne-au tras pe sfoară.

Bine că s-a lichidat o altă rămăşiţă, că dacă voiai să-ţi faci casă, aceasta trebuia să îndeplinească anumite condiţii. S-a terminat şi cu asta. Azi fiecare îşi construieşte unde vrea şi cum vrea, chiar dacă perspectiva străzii ar avea de suferit şi chiar dacă stilul abordat este complet străin oraşului.

Aşadar ţineţi-vă bine că s-ar putea să apară un amestec de stiluri, un ghiveci internaţional reprezentat prin baruri şi locuinţe, cu acoperişurile ţuguiate cum au casele de munte, ori cu colţurile bârligate ca cele chinezeşti, cu lemnărie evidenţiată ca cele din Bavaria şi curţi închise ermetic ca în satele săseşti ori cu grădini de vară care să arate ca un atrium roman ori ca un serai din basmele arabe, şi pe ici pe colo izbe ruseşti sau iurte mpngole.

Şi ce dacă? E o dovadă în plus că intrăm în Europa. Şi despre multe alte rămăşiţe s-ar putea vorbi, dar dacă aş continua, prea multă lume s-ar simţi lezată, iar eu nu vreau să deranjez pe nimeni, chiar dacă îmi veţi spune că şi această tăcere e o rămăşiţă care n-ar trebui îngăduită.

Nota Redacţiei: Rubrică susţinută de viceprimarul Radu Samson