Cronica pisălogului – Pe Bulă nu-l interesează industria?

Constantin Bârjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist, autor al „Cronicii pisălogului” scria, în urmă cu două decenii şi jumătate, în săptămânalul Gazeta de Roman o tabletă umoristică  intitulată „Pe Bulă nu-l interesează industria?”. Încă din titlu, autorul face referire la un personaj colectiv inventat în timpul „Epocii de Aur”. Vestitul Bulă din bancuri, apreciat a fi unul paradoxal: idiot, și în același timp genial și talentat în prostiile pe care le făcea. Frate bun cu Păcală,  dar și cu postdecembristul Dorel, la fel de haios și hazos, dar, din păcate, un personaj real al vieții noastre cotidiene, dispărut odată cu apariția „fratelui său de cruce”, Dorel. Acesta din urmă l-a înlocuit în folclorul contemporan și e la fel de încurcă lume ca Bulă: nepriceput și incompetent, în toate funcțiile în care ajunge cu proptele politice, ca și predecesorul său. Astăzi Dorel e fie simplu muncitor, dar poate fi și politruc sau ministru. În tableta umoristică de astăzi, Bulă e creionat de Constantin Bârjoveanu ca unul care își pune una din problemele existențiale umane, cum ar fi  înspăimântătoarea moarte. E un pretext pentru a aduce în discuție un fenomen social românesc: acela al „morții”, respectiv a dispariției industriei romașcane – și românești- spunem noi, din cauza atâtor Bulă – Dorei contemporani. Autorul face aluzii și la trădare și la distrugerea economiei românești, din interse personale, de grup și partinice, care au condus la prăbușirea, de la an la an și a nivelului de trai al majorității  populației, la sărăcirea dramatică a acesteia.

Un mare filosof spunea că: „Moartea în sine nu este un rău; câtă vreme trăim ea nu există, iar când ea vine, noi plecăm”. Cam același lucru se poate spune și despre industria romașcană: când aceasta va fi la pământ, noi vom fi în aer sau în pom – după cum doriți d-voastră. Aud? Nu doriți în nici un fel? În acest caz ar trebui să facem ceva, pentru că, după părerea lui Iorga „a părăsi o luptă din cauza ticăloșiei mediului, e totuna ca și cum ți-ai tăia gâtul fiindcă e noroi afară”.

Întrebarea e: care luptă? Că n-am pornit niciuna. Și împotriva cui să ducem o luptă? Că nu se lucrează în beznă. Nu degeaba a spus cine a spus: „Păzește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă păzesc singur!” Da-i știm? Numai un om căzut din lună n-ar recunoaște că, și un om căzut din cer ar constata că, numai un om căzut în cap ar putea, cu bună știință, să distrugă tot ce-au făcut alții.

Dar cine-i ăla? Înțeleg că o femeie înainte de a se mărita cu un multimilionar să aibă amabilitatea de a se îndrăgosti de el, că o cere interesul, dar cine ne urăște atât de mult încât să aibă interes să ne distrugă? Cine și de ce? Cine are interes ca închisorile să nu mai înspăimânte pe nimeni?

Că, știți cum vine treaba asta? Bunăoară eu trimit pe cineva la dumneata să-ți facă un rău, dar m-am asigurat din vreme că sub scutul Drepturilor omului persoana trimisă va scăpa ieftin, dacă o prinzi și o dai pe mâna legii. N-am dreptate? Dar –zic eu – ni se poate lua orice în afară de speranță. Să sperăm, așadar, că așa cum au fost arestați și condamnați în Italia atâția mafioți, așa vor fi judecați și cei care ne lasă pe drumuri. „Cine să-i judece, dom`le? – veți  întreba dumneavoastră. Păi, cine? Dumnezeu și istoria. Pe ei și pe noi. „Dar ce-am făcut noi?” – veți întreba. Aia-i, că n-am făcut nimic, că după bancurile cu Bulă puse cap la cap s-ar putea scruie o istorie a „Epocii de Aur”, iar azi nici măcar bancuri cu Bulă nu mai apar. Și vă mai plângeți că suntem în aer pentru că industria-i la pământ!

Nota Redacției: Rubrică susținută de viceprimarul Radu Samson