Cronica pisălogului – Oameni cu şi fără simţul humorului

Constantin Bîrjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist, şi autor al „Cronicii pisălogului“ scria, în urmă cu două decenii şi jumătate, în săptămînalul Gazeta de Roman, o tabletă intitulată „Oameni cu şi fără simţul humorului“. Pornind de la definiţia umorului, autorul exemplifică modul în care acesta contribuie la starea de bine a omului. Ironic autorul dă şi cîteva exemple de umor, adesea involuntar.

După studii îndelungate s-a constatat că în materie de humor, oamenii se împart în trei mari categorii şi anume: oameni care nu au simţul humorului, precum cetăţeanul care uda florile din faţa blocului cu o cutie de conserve căreia i se făcuse o puzderie de găuri la fund. Asta, zic eu, arătînd spre cutie, cred că-i de import. Ţi- o fi adus-o vreun vaporean. Da’ de unde, domnule, eu am făcut-o cu cuiul.

Sau în tren: Spuneţi că sînteţi din Capitală. Cunoaşteţi bine Bucureştiul? De bună seamă. Pe una Veta o cunoaşteţi? N-o cunosc, domnule, că Bucureştiu-i mare. După o vreme am continaut cu experienţa, şi, în situaţii identice cu cele mai sus am întîlnit oameni cu simţul humorului.

Stropitoarea asta (tot o cutie de conserve găurită) cred că v-a adus- o cineva de la turci. Nu, domnule, de la nemţi. Şi arătîndu-mi găurile de la fundul cutiei: Nu au ajuns turcii la o asemenea tehnică. Sau exemplul al doilea tot în tren: Dacă ştiţi atît de bine Bucureştiul, pe una Veta o ştiţi? După zîmbetul pe care încerca să şi-l ascundă, se vedea că omul clocea răspunsul.

Pe care din ele, domnule, că-s două. Cea de a treia categorie e cea a oamenilor care nu ştii dacă glumesc sau nu. Bunăoară un român, pare-mi-se că un romaşcan, a intrat într-un local din Paris, unde l-a întîmpinat patronul acestuia. Iar ai venit să faci scandal? Chem poliţia. Pînă atunci însă stai jos că am să-ţi aduc nişte răcituri din picioare de scaun şi o poşircă de cînd era bunica fată.

Crezînd că are de a face cu un nebun, omul nostru a ieşit din local, iar afară a văzut în vitrină un anunţ ochios: „În localul nostru veţi fi serviţi ireproşabil. Dar nu vi se va vorbi amabil. Pentru amabilitate nu avem loc“. Aflînd despre ce-i vorba, omul nostru s-a întors în local şi nu i-a mai dat răgaz patronului să deschidă gura.Ce te uiţi la mine ca un extraterestru? N-ai mai văzut un român flămînd?

Înseamnă că eşti în urmă cu ştiinţa. Am auzit că ai tot soiul de băuturi, una mai proastă ca alta. Dacă nu le-ai aruncat pînă acum la canal, adu-mi şi mie un pahar şi ceva de băgat la ghiozdan! Patronul a zîmbit satisfăcut, după care i-a adus omului lista de bucate şi o sticlă de vin cu două pahare. Băutura nu vă costă nimic. Fac cinste. Şi daţi-mi voie să-mi notez expresiile dumneavoastră, că nu le-am mai auzit pînă acum.

Un alt exemplu de oameni, care nu ştiu cînd glumesc, mai aproape de noi. La un bar, pe Bulervard, cineva a văzut bicicleta unui prieten rezemată de perete. A luat-o şi cînd a stat să o încalece, stăpînul acesteia l-a văzut şi cum fiind întuneric nu i-a cunoscut moaca, i-a administrat o doză de pumni individului care a vrut, chipurile, să facă o glumă, şi care, în drum spre casă, cu capul vîjîind, medita: „Oameni fără simţul humorului!“.

Dar ce-i humorul? E înclinarea spre glume şi ironii, ascunse sub o aparentă seriozitate, iar scopul acestor glume e de a stîrni rîsul. Să rîdem! Să spunem că omul bogat rîde uitîndu-se în oglindă şi cel sărac în strachină, lucru dovedit de realitate, dacă-i strachina plină. De ce să rîdem?

Pentru că, după cum am citit într-un Magazin mai vechi, rîsul acţionează asupra stresului, insomniei, problemelor digestive, colesterolului, etc. Cînd omul rîde, inima îşi reglează ritmul, arterele se dilată, bronhiile se deschid mai larg. Veţi spune poate: „De ce să mai rîdem cînd unii oameni au murit de rîs?“. Fiţi pe pace! Mai mulţi au murit de inimă rea. Şi încă mai mor.

Nota Redacţiei: Rubrică susţinută de viceprimarul Radu Samson