Cronica pisălogului – Leul lui Androcle

Constantin Bârjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor  și autor al „Cronicii pisălogului” scria, în urmă cu două decenii şi jumătate, în săptămânalul „Gazeta de Roman” peste 280 de tablete umoristice, majoritatea însoțite de caricaturi inspirate. În numărul de astăzi republicăm tableta intitulată ”Leul lui Androcle”, sclavul despre care Aulus Gellius, în „Nopțile atice” narează cum Androcle a fost eliberat din scalvie de împărat, impresionat de faptul că leul în cușca căruia fusese aruncat pentru lupte nu numai că nu l-a sfâșiat pe gladiator, ci l-a protejat, recunoscându-l că în jungla africană îi scosese o țăpușă din labă. „Pisălogul” face apoi referire la devalorizarea în timp a leului, ca monedă, îndemnând la chibzuință și vorbind despre știința unora de a scoate bani și din piatră seacă. Autorul face trimitere și la Onassis(1906-1975), celebrul armator grec, care a devenit unul dintre cei mai bogați oameni ai Planetei prin comerțul cu tutun în Argentina. Plin de umor, Constantin  Bârjoveanu persiflează lenea, ca mod de viață și pe leneși, neuitând să vorbească despre uscăturile din „livada politicii”.

Androcle, personajul unei povestiri de pe vremea romanilor, era un sclav fugit de la stăpân, care întâlnind un leu rănit, i-a scos o țeapă din picior, iar leul s-a atașat de el. După un timp scavul a fost prins și pus să lupte în arenă cu leii. Primul leu ce-i fusese destinat, s-a așezat cuminte la picioarele lui.

Fapt pentru care împăratul i-a dăruit libertatea și pe deasupra leul, care –fără să fi știut nimeni – își recunoscuse binefăcătorul. Androcle al meu a găsit și el un leu jigărit, murdar și puțin îndoit, pe care l-a ridicat și l-a uitat în colțul unui buzunar. Dând într-o zi de el a vrut să-l înstrăineze, dar acesta i-a zis:

„Stăpâne, nu fă asta! Ți-ar trebuit toată savana ca să cumperi o nimica toată. Mai degrabă ține-mă de prăsilă și du-mă la FOX, la Banca Agricolă sau la CEC, și-oi face pui”. De fapt nici nu-i nevoie să ai bani mulți, ci numai să dai impresia că ai, pentru ca lumea să și se prosterneze. Nu e părerea mea, ci a lui Onasis.

Și nu te mai mira că după prima stabilizare, cea din 1947, un confrate de-al meu își asigura existența pe o zi întreagă. Am mai slăbit și noi. Și taică-tu pe atunci lucra 8 ore pe zi, pe când tu ai refuzat să te duci să culegi prune la Panciu ori prune la Cuci. De ce ? Că e prea multă muncă? Dar crezi că Onasis a stat cu mâinile în sân?

Ceea ce mă doare e că am văzut și tineri mulți care se complac într-un „dolce farniente” și cred că și după moartea principalului sponsor, a babacului, vor pica toate din cer. Ori crezi că dacă Asociația șomerilor, care e în curs de înființare, se va zbate să scoată un ban din piatră seacă, și tu nu vei face nimic vei avea mai mult?

„Hai să fim serioși!” – vorba domnului Emil Constantinescu în „dialogul elevat”  cu președintele Republicii: „Fă ceva, stăpâne, că mi s-a urât de atâta singurătate!” Îți sugerez să scrii articole în care să arăți – ca să-l parafrazez pe Iorga – că în codrii partidului de guvernământ sunt mai multe crengi uscate decât în livada partidului din care faci tu parte. Pentru asta totdeauna se va găsi cineva să plătească. Fă ceva!

Nota Redacției: Rubrică susținută de consilierul PMP, Sorin Dumitru Cazan