Prima pagină
Cronica pisălogului – LA MULȚI ANI!

Constantin Bârjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist și autor al „Cronicii pisălogului” scria, în urmă cu două decenii şi jumătate, în săptămânalul Gazeta de Roman peste 280 de tablete umoristice, majoritatea însoțite de caricaturi inspirate. Ne-am propus, în urmă cu aproape doi ani, să reluăm publicarea acestor tablete în Monitorul, majoritatea lor fiind de mare actualitate și astăzi. Acum, în ultima zi a anului, readucem în actualitate tableta în care hâtrul „Pisălog” găsește prilej de a se amuza pe seama sărăciei, care bate prin punga majorității nemțenilor. Dar asta nu-l împiedică să își invite cu „mărinimie” concitadinii la un Revelion cu multă mâncare și băutură pe gratis, la care să se încingă hore și dansuri, până dimineața, când își invită oaspeții să joace „Perinița“. „Pisălogul” visează la mese îmbelșugate, udate cu pălincă dar, deodată, se trezește din vis și constată că, în buzunarul lui, ca și al majorității celor din jurul său, bate amarnic vântul sărăciei.
Să nu mă refuzați! Veniți să facem Revelionul împreună! Un local e mic; am să închiriez sala sporturilor, că nu vreau să-mi stric reputația de om cu inima largă. Veniți! Sunteți invitații mei. Nu mă interesează cu cine ați votat ori dacă aveți păreri negative asupra Gazetei de Roman, că tot omul greșește. Vă aștept.
Aș vrea să petrecem o seară ca-n basme, ca-n filmele americane, cu pălincă ardelenească și cu pălincă adusă din jos. Veniți! Să ciocnim pahar după pahar, să ne pupăm cu nevestele prietenilor la o Periniță, să ne ținem de gât cu șefii, să batem palma cu cei care ne-au făcut ochi dulci ori zile amare.
Cu cei care nu au venit la timp să repare o conductă, și iar să bem ca să uităm de scumpete, de politică, de școală, de neloialitatea concurenților, de cei care ne mușcă prin dos, și să ne amintim cu bucurie că, în urmă cu ani, o parte din bucureșteni, când au văzut că se ridică elicopterul prezidențial, au început entuziasmați să scandeze cunoscuta lozincă: „CEAUȘESCU PE CER E! CEAUȘESCU PE CER E!”.
O să ne cânte cei mai grozavi lăutari din Roman ori de la Șapte Prăjini. Vă place carnea de curcan? Tai și un porc, doi, trei, câți ar fi cazul, și fac răcituri, sarmale, friptură și mâncare rece de iepure. Veniți și cu copiii, că nu am casete cu cântăreața aceea teribilă care a făcut-o de oaie fotografiindu-se despuiată de tot în mijlocul drumului, dar am destule sticle de sucuri străine, pentru început, că până în ziuă se mai maturizează și ei, și o să le toarne bunicuța un păhărel îndoit cu apă, că o dată pe an e Anul nou și vorba ceea „Nici toate ale popii, nici toate ale doctorului”.
Veniți! Și ce dacă aveți musafiri? Veniți și cu ei! Va fi cafea, va fi și înghețată, vor fi portocale, banane, prăjituri din belșug și de tot felul, și câteva torturi mari, asortate și ornate ca pe vremuri. Să nu care cumva să nu veniți, că mă fac foc! Cu aceste cuvinte, stimați cititori, v-aș fi invitat dacă n-aș traversa o teribilă penurie de gologani. Singurul lucru pe care îl pot face este de a vă ura din adâncul sufletului:bucurie, sănătate, liniște și tot ce vă doriți. La mulți ani!
Nota Redacției – Rubrică susținută de viceprimarul Radu Samson

-
Actualitate2 zile,
De ce mai sărbătorim Ziua Națională?
-
Actualitateo săptămână,
La psiholog venim doar ”de bună voie și nesiliți de nimeni”
-
Prima pagină2 zile,
Frizerul cu tricolorul în suflet. „Noi nu apreciem noțiunea de patriotism decât la zile festive. Foarte mulți nici nu știu ce înseamnă să fii român”
-
Prima paginăo săptămână,
Sindicaliștii de la APIA amenință cu proteste de amploare la București și Bruxelles
-
Actualitate6 zile,
Sătenii din Nemțișor se tem de efectele instalării antenei 5G
-
Actualitate3 zile,
Un proiect Erasmus pentru viitori asistenți medicali
-
Actualitate3 zile,
Ziua Naţională a României, manifestare organizată în parteneriat de Liceul de Arte Victor Brauner şi Colegiul Naţional de Informatică
-
Actualitate5 zile,
Și totuși se fac angajări la stat