Cronica pisălogului – Dintr-un punct de vedere sunt naţionalist

Constantin Bîrjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi autor al „Cronicii pisălogului“ scria, în urmă cu două decenii şi ceva, în săptămînalul Gazeta de Roman, o tabletă  intitulată „Dintr-un punct de vedere sunt naţionalist“, în care aborda o chestiune delicată a istoriei, problema naţionalismului. „Problema“ la care face referire Pisălogul, autoprocalmîndu-se ironic, naţionalist, era de pe vremea Convenţiei Democratice, alianţă politică şi electorală formată din PNŢCD şi Partidul Democrat, care a cîştigat alegerile în 1996. Autorul sugerează şi faptul că, după Revoluţia din decembrie 1989, la noi politica coaliţiilor pare a fi trasă la indigo, de aşa manieră încît un anume partid să ia parte la toate guvernările. Pasionat cititor al presei de altădată, Constantin Bîrjoveanu citează un fragment dintr-un articol semnat de unul din cei mai cunoscuţi gazetari ai epocii, A.I. Bunescu, în gazeta „Românul“, un ziar liberal radical, fondat de Constantin A. Rosetti, pe 9 august 1857. Gazeta ajunsese în epocă una din cele mai influente publicaţii, cu cel mai mare tiraj, de peste 2.000 exemplare la 1863, dintre care 1.800 vîndute pe bază de abonament, ziarul prezentînd, aşa cum spune şi Constantin Bîrjoveanu, punctul de vedere al partidului liberal-radical condus de Ion C.Brătianu şi C.A. Rosetti. Pisălogul face un recurs la istorie pentru a prezenta, ironic, fricţiunile din toate alianţele electorale post-decembriste, incluzîndu-se şi pe sine şi făcînd aluzii şi la înjurăturile neaoşe pentru a da mai multă savoare  textului.

Nu-i pe placul multora Vadim Tudor şi nu le-a fost nici Paul Everac, pentru că spuneau adevăruri dure. Unora din Transilvania, şi ştiţi dumneavoastră cine-s ăia – nu le-a fost pe plac Funar, din acelaşi motiv, ori, ca să spui lucrurilor pe nume este nevoie de o mare doză de curaj, de care a dat dovadă în „Românul“ şi A. I Bunescu, care, referindu-se la „martirii credinţei“ din Transilvania, scria:

„Ce spun ei acum, privindu-ne din înaltul cerului? Maghiarii care asupreau la vremea lor Transilvania au ajuns în Guvernul de la Bucureşti. Ruşine pentru politicienii care au semant acest tîrg urît mirositor! Ruşine pentru coaliţia aflată la putere, care numai pentru a putea ajunge vremelnic la caşcavalul celui care conduce, s-a înhăitat cu duşmanii dovediţi ai României“.

Tot de curaj a dat dovadă şi Ion Puiu, pentru că la rubrica „Mozaic“ a ziarului „Românul“ din 26.10.-1-11 a.c  la emisiunea lui Adrian Păunescu de la Antena 1 a fost prezent, în săptămîna care tocmai se duse pe Apa Sîmbetei şi ţărănistul Ion Puiu. Fostul deţinut politic a declarat cu fermitate că, pentru concesiile făcute ruşilor atît preşedintele Constantinescu cît şi domnul Diaconescu sînt nişte… trădători.! Asta a zis-o un ţărănist. Nu un… naţionalist extremist!

În acelaşi loc, cu riscul de a se strica la cuţite cu primarul Capitalei, autorul „Mozaicului“ scria: «Candidatul CDR pentru postul de primar al Capitalei, omuLIScusit(!) a fost întrebat de un ziarist nedus la biserică dacă este ţigan. Răspunsul a venit prompt şi lămuritor: Nu sunt, pentru că tatăl meu era profesor de matematică». Şi Fărîmiţă Lambru era profesor de… acordeon.

În consecinţă, dacă vrei să spui adevăruri care dor, chiar şi pe cele pe care toată lumea le ştie, e nevoie de mult curaj, ori la acest capitol eu nu stau prea bine. Bunăoară, gîndind la proverbul care spune că „femeile trebuie să aibă un trecut, bărbaţii un viitor!“, ştiind că adesea România e prezentată în opere de artă printr-o femeie, aş recunoaşte că are un trecut, dar nu m-aş pronunţa asupra viitorului.

N-aş avea curaj, cu toate că de la o vreme încoace mă simt naţionalist. De ce sunt? Pentru că văd cum suntem săpaţi de naţionalismul altora. Îmi iubesc ţara. După Revoluţie, un individ de nu ştiu unde… ca să nu zic altfel, nu era de acord cu faptul că vorbim prea mult despre istoria noastră.

Dar ce moaş-sa (iertare fie-mi ieşirile nesănătoase, dar justificate) îl privea pe el? Ne-am dus noi la alţii să-i întrebăm de ce au dus sclavi în Africa, de ce au luat comorile din mormintele unor regi străini, pentru a le duce în muzeele lor, de ce au anexat pămînturi pe care nu le-au avut niciodată? Nu. Nu ne-am dus. Şi atunci ce….? (Scuzaţi!).

Da. Sunt un naţionalist calic, dar pentru puţinul meu n-a plîns nimeni. Mircea ce a fost? Eminescu ce a fost cînd a rimat cuvintele domnitorului: „Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul“. Nu ştiu ce ar fi alţii, dar mă înclin în faţa tuturor celor care luptă cu mijloace proprii (diplomaţie, presă etc.), pentru demnitaea noastră.

Nota Redacţiei: Rubrică susţinută de viceprimarul Radu Samson