Cronica pisălogului: Despre relativitate

Constantin Bîrjoveanu (26 martie 1934 – 18 martie 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto, dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, unor apreciate tablete umoristice, care au fost publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi iată o nouă cronică de o mare actualitate şi după aproape un sfert de veac. „Pisălogul“, cu ironia ce-l caracteriza, satiriza, deopotrivă, înşelătoria politicianistă a aleşilor neamului, lenea cronică a concetăţenilor noştri, „învîrteala“ fiecărui individ ce dorea să se strecoare prin hăţişurile vieţii. Nu scapă ironiei cronicarului nimic din ce este omenesc: lipsa de cuvînt, minciuna ca mod de a te salva din orice situaţie inconfortabilă, necinstea ridicată la rang de regulă de viaţă, ipocrizia, linguşeala, lăcomia, etc.

Săptămîna trecută mi-am dat demisia şi nu m i s-a aprobat. Ce să fac? Oare să încerc să fiu autocritic şi să le spun că nu am „origine sănătoasă“? Nu ţine. Nu mai sînt timpurile cînd pentru aşa ceva puteai fi trimis într-o „staţiune“ în Bărăgan (că noi n-avem Siberie), iar sensul expresei s-a pierdut în negura vremilor. Oare să le spun că sînt bolnav, cînd în realitate am sănătate de fier ruginit? Cum adicătelea? Eu, gazetar, să mint? Unde aţi mai auzit una ca asta? Ce-ar fi să le zic că nu mă pricep la gazetărie? Păcatele mele! S-ar putea să fiu crezut şi, în consecinţă, să fiu transferat la o altă publicaţie romaşcană (ştiţi d-voastră la care). Ce să fac?

Întrucît am ajuns la concluzia că n-am încotro, aprob demisia să nu mi se aprobe şi-mi voi continua activitatea. Astăzi voi vorbi despre relativitate şi spun că, odată, Enstein, autorul renumitei teorii în discuţie, i-a scis lui Charlie Chaplin că-l felicită întrucît toată lumea îl apreciază şi toată lumea îl înţelege, la care faimosul comic i-a răspuns, tot în scris, că-l felicită şi el, pentru că toată lumea îl apreciază şi nimeni nu-l înţelege. E şi normal: chestia e complicată, domnule. Dumneavoastră aţi putea înţelege, de pildă, cum se face de se aduc atîtea prejudicii ţării? Ca să puteţi înţelege, trebuie să stiţi ceva despre relativitate, iar băiatul să vă pună în temă.

Prin urmare, nu vă vine să credeţi dar lucrurile care stau pe loc se mişcă. Nu-i nici un paradox. Ele par a sta pe loc, aşa cum unii oameni par a fi cinstiţi şi bine intenţionaţi. Cuvîntul „relativitate“ vine de la „relativ“, o vorbă care, printre altele, mai înseamnă un fel de două feluri. Bunăoară, cineva întreabă dacă găsiţi bună ideea introducerii taxei pe valoarea adăugată. Dacă veţi da un răspuns relativ, mulţi vor înţelege ce gîndiţi, pentru că mulţi sînt de aceeaşi părere, că aşa-i lumea veşnic nemulţumită, cu toate că o duce relativ bine, întrucît preţurile la alimente sînt relativ suportabile, iar omul se scoală de la masă, relativ sătul.

Pînă să apară teoria lui Einstein, parcă nu era chiar aşa, domnule! Pîinea era pîine, vorba era vorbă. Hoţul era hoţ şi negustorul la fel. Cînd stăteai, stăteai, cînd lucrai, lucrai. Acum sînt cazuri că unii muncitori trebuie să stea la fabrică opt ore pe zi. Şi stau, dar nu stau, ci respiră, joacă şeptic, se tînguiesc unii altora, că nu-i una, nu-i alta. Deci un stat absolut nu există, din cauza teoriei mai sus pomenită. Eu, bunăoară, nu sînt de acord cu ce se spune, cum că se bate pasul pe loc. Nu-i adevărat: mergem. În ce sens? În sensul de rotaţie al Pămîntului, de la apus spre răsărit. Alte amănunte nu am. Nu am pentru că totul e relativ. Pacea e relativă, greutăţile (de cîntar) sînt relative. Un singur lucru este clar şi sigur: benzina sigur o să se mai scumpească, dar nemulţumirea genereală n-o să mai fie relativă. Eu aşa cred.

Nota Redacţiei: Rubrică realizată cu sprijinul cabinetului parlamentar al senatorului PNL, Eugen Ţapu Nazarie