Contactează-ne

Actualitate

Braconaj piscicol pe lac, ambarcaţiune confiscată

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o acţiune de verificare a avut loc în perioada 12 - 13 iunie ■ au fost verificate opt ambarcaţiuni şi vreo 60 de persoane ■

În cadrul unei acţiuni organizate pentru protejarea fondului piscicol şi prevenirea braconajului, poliţiştii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale şi au constatat o infracţiune.

Verificările au avut loc în perioada 12 – 13 iunie 2021, cînd poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Neamţ, împreună cu cei din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi, au desfăşurat o acţiune cu efective mărite în zona lacului de acumulare Izvorul Muntelui, pe raza localităţii Hangu. Au fost verificate opt ambarcaţiuni şi au fost legitimate peste 60 de persoane.

„Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale la O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, în valoare de 1.200 de lei. În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatată, în flagrant delict, o infracţiune prevăzută de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ. În acţiune au fost angrenaţi şi reprezentaţi ai Asociaţiei Judeţene a Vînătorilor şi Pescarilor Sportivi Neamţ.

Astfel de verificări se vor desfăşura şi în perioada următoare, în vederea prevenirii şi combaterii braconajului piscicol. Una din faptele a avut loc pe 12 iunie, cînd poliţiştii au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 54 de ani, din judeţul Harghita, în timp ce desfăşura activităţi de braconaj piscicol, cu o ambarcaţiune de agrement, folosind o plasă de tip monofilament. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea de plase monofilament, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Ambarcaţiunea, un motor de ambarcaţiune şi o plasă de pescuit tip monofilament, au fost indisponibilizate, în vederea confiscarii. Valoarea totală a bunurilor confiscate este de aproximativ 9.000 de lei.

FOTO: generica

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending