Contactează-ne

Actualitate

Alt consilier a demisionat, la Roman

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ a părăsit consiliul local liberalul Andrei Fron ■ locul acestuia a fost luat de Bogdan Andrieş, fost viceprimar pe finalul mandatului trecut ■ este al doilea ales local care părăseşte legislativul local, din aceeaşi cauză - lipsa de timp ■

Unul de proiectele surpriză ale şedinţei extraordinare de marţi, 11 mai, a fost proiectul de hotărîre de încetare de drept a mandatului de consilier local a liberalului Andrei Fron, unul din „lupii tineri“ ai PNL, aflat la al doilea mandat în legislativ.

Contactat telefonic, Andrei Fron ne-a declarat că motivele reale ale demisiei sale nu sînt legate, aşa cum s-a vehiculat în unele cercuri, de neînţelegeri între acesta şi preşedintele partidului, ci lipsa de timp.

„Aşa cum se ştie, modificările legislative cer mult mai mult timp pentru pregătirea şi desfăşurarea şedinţelor de comisie, de exemplu. Este nevoie de studierea atentă a proiectelor de hotărîre, de discutarea lor în şedinţele de comisii, care se desfăşoară cu cinci zile înainte de şedinţa propriu-zisă. Apar şi foarte multe şedinţe extraordinare şi unele de îndată. Eu sînt un om responsabil, cu simţul datoriei şi nu pot să mă sustrag de la aceste obligaţii.

Poţi lipsi de la şedinţe o dată, de două ori, dar mai mult nu se poate. Am o afacere în domeniul construcţilor şi contracte în toată Moldova, aşa că încă de la începutul anului am avut o discuţie cu preşedintele PNL Roman (deputatul Dan Laurenţiu Leoreanu – n.r.) şi cu primarul Leonard Achiriloaei, anunţînd intenţia mea de a renunţa la funcţia de consilier local. Este vorba despre responsabilitate în exercitarea unei funcţii publice. Am fost înţeles şi asta contează. Rămîn în continuare membru al PNL Roman şi mă retrag doar din prim planul activităţilor curente“, a declarat Andrei Fron, care şi-a înaintat demisia încă de pe data 23 aprilie.

În locul său a fost validat în funcţie consilierul Bogdan Andrieş, care după plecarea din primărie a ex-primarului Lucian Ovidiu Micu, pe motive de incompatibilitate şi preluarea atribuţiilor sale de către Roxana Iorga, a fost ales pentru cîteva luni, pînă la alegerile locale la termen, în funcţia de viceprimar. În vîrstă de 41 de ani Bogdan Andrieş se află şi el la al doilea mandat de consilier.

De la alegerile locale şi pînă în prezent tot din acelaşi motiv, lipsa de timp, a părăsit Consiliul Local Roman şi alesul alianţei USR-PLUS, medicul Răzvan Dăniluc, căruia i-a luat loc supleantul Alin Buzdugan.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending