Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Accident rutier cu patru victime. Copil de 9 ani transportat la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

O coliziune între un autoturism şi o căruţă s-a produs în noaptea de sîmbătă spre duminică, 14 spre 15 septembrie, pe DN 15 B, în comuna Timişeşti. În urma impactului doi bărbaţi, de 28, respectiv 32 de ani, şi un copil de nouă ani au fost transportaţi la spital. “Accident rutier între un autoturism şi o cărutţă cu mai multe persoane în comuna Timişeşti, sat Dumbrava, pe DN 15 B. Au fost transportaţi la la CPU Tîrgu Neamţ: doi adulţi (bărbaţi) de 28 si 32 ani (policontuzionaţi) şi un minor în vîrstă de 9 ani (TCC cu PC)”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

UPDATE – La data de 15 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Timișești, soldat cu rănirea a patru persoane. Din primele cercetări efectuate a reiesit faptul că, în timp ce un bărbat, de 49 de ani, din Tîrgu Neamț, conducea un autoturism pe DN 15B, direcția de mers Tîrgu-Neamț – Cristești, în localitatea Timișești, pe fondul neatenției, ar fi acroșat un atelaj hipo care nu era semnalizat corespunzător și care se deplasa pe același sens de mers. Din evenimentul rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 49 de ani, a conducătorului atelajului hipo, un bărbat de 32 de ani, din Tomești, și a două persoane pasagere în atelaj, un minor, de 9 ani și un tânăr, de 26 de ani, din Tîrgu-Neamț. Atât conducătorul auto cât și conducătorul atelajului hipo au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă –sursa IPJ Neamţ

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending