Contactează-ne

Actualitate

„Ziua Marelui NU“, marcată de grecii romașcani

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Roman mai trăiesc 70 de greci ■ Comunitatea Elenă are și 180 de simpatizanți ■ ei au marcat „Ziua Marelui NU” printr-o ceremonie religioasă ■

Sediul Comunității Elene din Roman, aflat în imobilul adminstrației locale, a fost neîncăpător pentru membrii și simpatizanții care au participat la marcarea „Zilei Marelui NU” , sâmbătă, 28 octombrie. Este vorba de ziua în care poporul grec își comemorează eroii căzuți în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Activitatea a început cu un moment de reculegere în memoria fostului președinte al Comunității Elene din Roman, Boris Cepalis, decedat în luna aprilie 2021, la venerabila vârstă de 91 de ani. A fost intonat apoi Imnului Greciei, de către corala comunității și a urmat o slujbă religioasă.

A fost oficiată de preoții Andrei Ioniță Cătălin Miclăuș. Părintele Ioniță a vorbit celor prezenți despre legăturile strânse ale românilor cu Grecia, dar mai ales despre cele 27 de mănăstiri de pe Muntelet Athos, în care există foarte mulți călugări români.

Părintele a subliniat și curajul grecilor în în luptele care au dus la sârșitul ultimei conflagrații mondiale, 28 octombrie fiind declarată „Ziua Marelui NU“. Dragoș Toma, consilierul primarului din Roman, a transmis celor prezenți la manifestare că administrația va sprijini Comunitatea Elenă, una prezentă activ în viața socială, econimică și culturală a municipiului.

Istoricul militar Sorin Grumuș, căruia i s-a conferit de Ziua Armatei, de către șeful Marelui Stat Major al Forțelor Aeriene,  „Emblema de merit Știința Militară – clasa a III”, pentru contribuția științifică la promovarea imaginii acestei arme,  a adus un elogiu civilizației grecești, amintind despre Revoluția lui Tudor Vladimirescu, de la 1821.

A dezvăluit și faptului că, prin zona Romanului, au trecut, în antichitate, un grup de greci sub comanda regelui Leonidas şi a spartanilor săi, care aveau să înfrunte cea mai mare armată strânsă vreodată în vremuri milenare, în celebra bătălie de la Termopile, în timpul războaelor greco-persane, arătând idealul oamenilor de a se sacrifica în numele libertăţii, chiar cu 2.200 de ani, înainte de marile revoluţii moderne.

Președintele Comunității Elene din Roman, Dan Dimitriu, comunitate care numără 70 de persoane cu origini grecești și 180 de simpatizanți, a reamintit faptul că Seminarul Ortodox din Roman a găzduit în 1947 nu mai puțin de 400 de copii greci, care au fost adoptați ulterior de diverse familii. Manifestarea s-a încheiat cu un parastas în memoria lui Boris Cepalis, oferit de fiica acestuia

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending