Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Ziua Europei, sãrbãtoritã la Bicazu Ardelean

Știre publicată în urmă cu

în data de

• manifestãrile, cu si pentru elevi, s-au derulat pe perioada a cîteva zile

9 mai, Ziua Europei, dar si a aniversãrii a 130 de ani de la Proclamarea Independentei de Stat a României a fost omagiatã la Bicazu Ardelean printr-un complex de manifestãri organizate de cãtre elevii localitãtii, pe perioada mai multor zile. Astfel, începînd cu 2 mai, a fost declansat un concurs de creatie, sub genericul „Ziua Europei este si a mea“, care s-a finalizat ieri, printr-o expozitie de desene sub acelasi generic. Tot în aceastã perioadã, în clasele elevilor a fost prezentatã în Power Point expunerea pe tema „Pasi spre o Europã Unitã“, de cãtre profesoara de istorie a scolii, Elena Mustatã. Ieri, 9 mai, la Monumentul Eroilor din Bicazu Ardelean, elevii scolii de centru au depus flori în memoria eroilor, nu înainte de a fi martorii expunerii cu tema „Semnificatia zilei de 9 mai – Ziua Proclamãrii Independentei de Stat a României“, iar la sediul scolii, membrii Consiliului Elevilor, cei ai Cercului Eroilor si elevii clasei a VIII-a au participat la recitalul de poezie „George Cosbuc, poezia evocãrii trecutului istoric al României“. Dintre elevii care s-au remarcat prin contributia lor la întregul complex de manifestãri, am retinut pe Oana Mihaela Gãinã, Carmen Elena Topliceanu, Niculina Corina Paleu si Maria Ancuta Bleoju. Revenind la ziua de 9 mai, ca zi a Europei, am surprins cîteva cuvinte din expunerea elevei Oana Mihaela Gãinã, laureat olimpic la istorie, faza nationalã, care s-a întrebat retoric dacã integrarea României în UE va schimba învãtãmîntul românesc, astfel încît cadrele didactice sã realizeze o comunicare realã cu discipolii lor, pornind de la ideea cã „si ei au fost copii cîndva“. „Întreb asta deoarece, prin prisma gîndirii mele, UE reprezintã o sansã mare pentru o schimbare în bine a ceea ce presupune cunoasterea umanã, unde un rol principal revine învãtãmîntului“, a spus, printre altele, olimpica din Bicazu Ardelean.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending