Ziua Drapelului – un mic istoric al steagului tricolor

■ astăzi se serbează Ziua Drapelului Naţional al României ■ în 1834, domnitorul Alexandru D. Ghica Vodă a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii“ ■ revoluţionarii de la 1848 au arborat steagul tricolor ca simbol al luptei lor, dîndu-i denumirea de „stindard al libertăţii“ ■

Autorităţile din principalele oraşe ale judeţului Neamţ vor marca marţi, 26 iunie, prin diverse manifestări, Ziua Drapelului Naţional al României. Astfel de solemnităţi sînt programate la Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ. Astfel, în urbea de sub Cetatea Neamţ membrii echipei din fruntea primăriei, consilieri locali şi cetăţeni se vor aduna la ora 11 pe platoul din faţa Casei Culturii cu prilejul ridicării drapelului naţional pe cel mai înalt catarg, după intonarea imnului de stat. Programul va mai include o rugăciune de mulţumire şi alocuţiuni referitoare la însemnătatea tricolorului, simbol al identităţii şi unităţii naţionale. Manifestarea se va încheia cu un moment artistic susţinut de artiştii locali. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului naţional al României prin Legea 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi este marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale ţi ale Ministerului de Interne. Iată şi o scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional, după cum este consemnată în enciclopedia virtuală Wikipedia. În 1834, cînd ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, cînd conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii“. Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), iar cel atribuit armatei era compus din roşu, galben şi albastru, cu un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pămînt românesc. O informaţie despre drapel o descoperim în mărturiile francezului Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al Colegiului Sfîntul Sava din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva, zona Comarnic – Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt. Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa.

Egalitatea, verticalitatea şi numărul perfect

În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, cînd a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional. Revoluţionarii de la 1848, atît cei din Transilvania, cît şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor ca simbol al luptei lor, avînd inscripţionat lozinca: „Frăţia: Dreptate – Frăţie“ şi dîndu-i denumirea de „stindard al libertăţii“. O lună mai tîrziu, „văzînd cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că „stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin“. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lîngă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fîlfîind“. În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, „zi de mîntuire pentru toată România“, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române“, a întregii naţiuni. Potrivit unei alte ipoteze, tricolorul se impune ca drapel naţional in 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz pînă în 1862, a avut fîşia albastră plasată sus, urmînd ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fîşia roşie să fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene. Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, cînd Guvernul revoluţionar a decretat că Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect. Pe lîngă România mai există alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.