Actualitate
Zeci de copii au fost abandonaţi în spitale

- DGASPC Neamţ a instrument anul trecut 52 de cazuri de copii aflaţi în risc de abandon familial - 139 de minore au devenit mame, 30 dintre ele avînd vîrste cuprinse între 14 şi 16 ani -
Serviciul de prevenire a abandonului şi instituţionalizării copiilor din cadrul DGASPC Neamţ a instrument pe parcursul anului 2017 un număr de 52 de cazuri de copii, faţă de 80 în 2016, aflaţi în risc de abandon familial, situaţii sesizate de spitalele sau primăriile din judeţ. Ca urmare a intervenţiilor de specialitate, 22 dintre cei 52 de copii au fost integraţi în familia biologică sau lărgită, restul cazurilor fie aflîndu-se în lucru, fie luîndu-se decizia instituirii măsurii de protecţie la un asistent maternal profesionist. În 2016, din cei 80 de copii aflaţi în risc de abandon au fost integraţi în familii 44, pentru restul instituindu-se măsuri de protecţie. În 2017 s-a constatat şi o reducere uşoară a numărului de mame minore, fiind înregistrate 139 de cazuri (146 în 2016), dintre care 30 aveau vîrste cuprinse între 14 şi 16 ani. Toate mamele minore au fost consiliate de psihologul din cadrul Serviciului de prevenire a abandonului precum şi membrii familiei extinse astfel încît să îşi asume responsabilitatea creşterii şi îngrijirii nou-născuţilor. Anul trecut, specialiştii din cadrul DGASPC Neamţ au organizat lunar acţiuni de prevenire a situaţiilor de risc de abandon şi a instituţionalizării copiilor la care au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale precum şi acţiuni de prevenire a sarcinilor nedorite şi a tulburărilor de adaptare la adolescenţi, desfăşurate în şcolile din judeţ, la care au participat elevi şi cadre didactice.
„În ultimii ani numărul copiilor abandonaţi a fost în scădere, ceea ce ne bucură şi ne dă speranţe că nemţenii au devenit mai responsabili în asumarea rolului parental. În continuare, motivele abandonului nou- născuţilor rămîn aceleaşi ca şi pînă acum, respectiv insuficienţa mijloacelor financiare, lipsa de maturitate şi incapacitatea de a se descurca, precum şi problemele personale sau emoţionale. Din păcate, nu avem o evidenţă clară a gravidelor în situaţii de risc pentru că multe dintre acestea nu se prezintă la medic, cazurile fiindu-ne semnalate de spitale ulterior naşterii. Dacă problemele sociale ar putea fi depistate din timp am putea realiza cu siguranţă intervenţii operative şi eficiente care să conducă la reducerea abandonului“, a precizat Cristina Păvăluţă, directorul general al DGASPC Neamţ.

-
Actualitate2 săptămâni,
Drumul expres, o necesitate: “Am oprit o investiţie de aproape 10 milioane de euro pentru că nu am ştiut ce se întâmplă cu drumul expres”
-
Cultural2 săptămâni,
În stagiunea muzicală, „TRIO TRIL” și „Dialoguri artistice, de la liceu la facultate”
-
Actualitate2 săptămâni,
Un consilier acuză. Reformă sau nu la Primăria Piatra?
-
Actualitate2 săptămâni,
Un consilier judeţean taie în carne vie: “Sunt foarte mulţi bani care se cheltuie perfect aiurea”
-
Prima pagină2 săptămâni,
Dezgroparea osemintelor marilor duhovnici Cleopa și Paisie de la Mănăstirea Sihăstria. O etapă din procesul de canonizare FOTO
-
Actualitate2 săptămâni,
Micii de 1 Mai pot ascunde pericole grave. Ce NU trebuie să cumperi
-
Prima pagină2 săptămâni,
Mari scriitori, între ei Varujan Vosganian și Cassian Maria Spiridon, vin la Festivalul Internațional de Literatură ,,Întâlnirile de la Viişoara”
-
Economie2 săptămâni,
COMES, o nouă reușită în portofoliul de proiecte. Au fost livrate cinci utilaje complexe unei rafinării din România FOTO