„Wagneriada rusă”, concertul pentru care Occidentul şi-a reţinut bilete în primele rânduri

Personal, consider că invazia Rusiei în Ucraina este o oroare, amplificată de foarte multe erori. Armată privată „Wagner”, aflată în solda Rusiei şi sub conducerea lui Evgheni Prigojin, care îşi arogă meritul de a fi cucerit oraşul Bahmut din Ucraina, a pornit într-un marș spre Moscova, sâmbătă 24 iunie.

Prooccidentalii s-au grăbit să lanseze o naraţiune despre o posibilă „lovitură de stat la Moscova” şi despre deznodămintele unei astfel de acţiuni. La rândul său, Prigojin, pozând în justiţiar, a declarat că „Marşul nu este o lovitură de stat, este un marş al dreptăţii”. Intențiile lui Prigojin vizau schimbări în conducerea Armatei ruse, deoarece în opinia sa, aceasta este responsabilă de șubrezenia Rusiei în fața Ucrainei şi a Occidentului.

Media internaţională, din care media românească nu prea face excepţie, a încercat să ne convingă că, în sfârşit, lui Putin i-a sunat ceasul. Le place sau nu unora, dar povestea cu ceasul care sună pentru ultima oară lui Putin am auzit-o de atâtea ori până acum, că doar bomba nucleară ne mai convinge. Nici o altă explicaţie nu ni se oferă, cenzura de război funcţionând la cei mai înalţi parametri, noi nu primim decât o versiune, cea oficială.

În acest context, fiecare dintre noi avem dreptul să ne expunem părerile personale, în funcţie de corecțiile ce se impun a fi aplicate la versiunile oficiale ale autorităţilor de stat, emise în legătură cu evenimentele din Ucraina și Rusia. Corecțiile ce trebuiesc aplicate versiunilor oficiale, pe care îţi este interzis să le contrazici, nu-şi găsesc izvorul decât în studiul pe toate fețele a evenimentelor şi documentelor prezentate de alte surse, apelând la logică.

Numai coroborând informaţiile existente în versiunile oficiale cu informaţiile desprinse din versiunile interzise, ne-am putea apropia de adevăr pentru a găsi un răspuns adecvat la întrebarea „Care este situaţia şi ce urmează?”. Pentru că ceea ce va urma nu trebuie să fie rodul dorinţei cuiva, ci doar o consecinţă logică a unor evenimente reale. Realitatea ce trebuie s-o cunoaştem, nu trebuie să fie cea indusă de către propagandă.

Scenariul „Debarcarea lui Putin”, ediţia revizuită epuizată

În ziua de sâmbătă, 24 iunie, a fost difuzată pe larg, în lumea întreagă, ştirea că regimului Putin din Rusia i se scrie libretul ultimei reprezentanţii, după care cortina va cade definitiv. Din cotloanele cenzurii am fost informaţi că mercenarii „Wagner” din Rostov pe Don, aflați sub comanda „măcelarului” Prigojin, au pornit marșul spre Moscova, în căutarea lui Putin.

Occidentalii şi ucrainenii nu vedeau acest marş decât a fi unul triumfal. La căpătul drumului era prevăzută confruntarea dintre „salvatorul democrației” Prigojin şi „fugarul de pe câmpul de luptă” Putin. În seara zilei de 24 iunie, occidentalii s-au văzut nevoiţi să părăsească sala, unde aşteptau de multă vreme să înceapă spectacolul cu „Contraofensiva lui Zelenski”, pentru a fi prezenţi la spectacolul cu „Debarcarea lui Putin”, care risca să aibă loc cu casa închisă.

Ce nu reuşise Zelenski, era sperat să reuşească Prigojin. Pe parcursul celor două zile, cât a durat spectacolul mercenarilor Wagner, atenţia întregii lumi s-a mutat de la Zelenski la Prigojin, care pornise într-o mişcare de revoltă către Moscova. Revolta mercenarilor, evoluată spre rebeliune, fusese declanşată de decizia lui Putin de a desfiinţa gruparea Wagner din Ucraina şi de a o îngloba oficial în Armata Rusă.

Prin această acţiune, Putin a urmărit să-şi atingă două obiective. În primul rând să lichideze independența şi insubordonarea lui Prigojin faţă de Armată. În al doilea rând, Putin a urmărit să aducă la cunoştinţa poporului că statul rus a finanţat integral gruparea de mercenari Wagner, numai în ultimul an costul fiind de un miliard de dolari. Banii erau livraţi prin bugetul Armatei şi această dependenţă faţă de generalii Șoigu şi Gherasimov îl nemulţumea profund pe Prigojin.

Furia lui Prigojin asupra conducerii Armatei ruse nu-și avea motivaţia în zona principiilor, ci în zona unor interese personale, cuantificate prin conturi bancare bine mascate. Cei 47 de milioane de dolari, găsiţi de anchetatori în cutii de carton la sediul Wagner din Sankt Petersburg, sunt o dovadă a sifonării banilor puşi la dispoziţia lui Prigojin de către statul rus.

Prigojin nu s-a limitat doar în a cataloga ca „incompetenţi” pe generalii Șoigu şi Gherasimov, dar a şi sperat că prin „Marșul Dreptăţii” asupra Moscovei, îl va convinge pe Putin să-i îndepărteze oficial de la conducerea Armatei şi să-l declare ca înlocuitor pe generalul Surovikin, poreclit şi „generalul Armaghedon”. Generalul Surovikin, care activa în Wagner încă din 2017, era mâna dreaptă a lui Prigojin.

Fiind exclus faptul că generalul Șurovikin nu ar fi fost străin de acţiunile, afacerile şi nemulţumirile lui Prigojin, se vântură acum informaţii că acest general se află sub anchetă începând din 26 iunie. Repeziciunea cu care s-au desfăşurat declanşarea şi finalizarea rebeliunii, i-a dus pe unii cu gândul la scenariul că rebeliunea a fost doar un pretext. Un pretext fabricat de Putin, cu complicitatea lui Prigojin, pentru a putea declanşa unele epurări în rândul forțelor armate.

Între cei doi există o amiciţie încă de pe vremea când Putin era viceprimar la Sankt Petersburg, locul lansării în afaceri a lui Prigojin, când viceprimarul îi emitea autorizaţii de funcțioare a acestuia. De remarcat este faptul că mercenarii Wagner au pornit pe „Drumul Dreptăţii”, imediat după ce aviaţia rusă le-a bombardat taberele în care staţionau şi contestau ordinul lui Putin de a se înrola în Armata Rusă.

Prigojin a pornit la „Drum” cu vreo 25 de mii de mercenari, dar pe drum trupa s-a subţiat la vreo cinci mii. Pe 25 iunie, Prigojin a ordonat oprirea și întoarcerea şi asta nu ca urmare a faptului că auzise că primarul Moscovei închisese muzeele. Prigojin a dat ordinul, s-a urcat într-un avion şi a fugit în Belarus, la invitaţia lui Lukașenko.

Pe 26 iunie, Putin mulţumea public mercenarilor care au luat decizia corectă, s-au oprit şi s-au întors din drum. În marşul său, armata Wagner a intrat în oraşul Rostov pe Don, unde era constituit şi un comandament al Armatei Ruse. Prigojin a declarat că a ocupat oraşul. „Ocuparea” a fost realizată după modelul ocupării Crimeii în 2014, fără a se trage vreun cartuș.

„Putin a pierdut războiul din Irak”

Există imagini cu primirea călduroasă făcută mercenarilor de către nişte locuitori ai oraşului Rostov pe Don. Primirea călduroasă a mercenarilor a fost tradusă de occidentali ca manifestaţie anti-Putin, când în realitate pe aceşti mercenari îi preceda faima de cuceritori ai Bahmutului, fiind primiți ca niștei „eroi”. Atât Occidentul, cât şi Zelenski, ar fi dat orice să vadă un măcel între ruşi, începând din Rostov, continuând pe tot drumul până la Moscova.

Marii analişti prooccidentali au tot prezis că, pentru a se prăbuşi, Rusia nu are nevoie decât de o scânteie. Atât de inflamabilă, ni se spunea, este situaţia în Rusia. Pentru Occident, Prigojin era mai mult decât o scânteie, era o vâlvătaie, la care ar fi trebuit să se ataşeze toţi nemulţumiţii din societatea civilă, din armată, din instituţii, pentru a pătrunde în Moscova.

Occidentul a sperat ca Prigojin să facă în două zile, ce n-a reuşit să facă Zelenski şi sponsorii în 16 luni. Occidentul a urmărit cu sufletul la gură evenimentele celor trei zile, transformându-l peste noapte pe Prigojin, din odiosul asasin de la Bahmut, în salvatorul lumii democrate. Dezamăgirea occidentalilor a fost dublă. Pe de o parte alături de mercenarii Wagner, nu s-a mai alăturat nimeni dintre presupuşii adversari locali ai lui Putin.

Pe de altă parte, în două zile, forţa lui Prigojin s-a subţiat la doar cinci mii de mercenari, care nu mai reprezentau pe nimeni şi nimic. Speranţa Occidentului, dar şi a Ucrainei, încolţită în prima zi de „rebeliune”, s-a veştejit a doua zi, producând năucire în mai toate cancelariile occidentale. Acestor cancelarii nu le-a mai rămas decât să se declare reticente, că „urmăresc cu mare atenţie evenimentele din Rusia” şi că ceea ce s-a întâmplat acolo, la urma urmei „ține doar de problemele interne ale Rusiei”.

Vârfurile NATO şi ale SUA au dezvoltat naraţiunea că Putin a pierdut oricum, ceea ce este mai greu de demonstrat. Doar preşedintele SUA, Joe Biden, luat de val, a declarat public că „Putin a pierdut războiul din Irak”. O declaraţie mult mai năucitoare decât toate discursurile lui Putin, luate la un loc. Nu ar fi exclus ca Putin, în replică, să-i pregătească lui Biden o declaraţie la fel de năucitoare, că în războiul ruso-ucrainean, „Biden a pierdut războiul din Ucraina”.

Mulţi comentatori s-au repezit să aprecieze că declarația lui Biden a fost o monumentală gafă. În realitate, fiind în deplin acord cu propaganda proprie, cu privire la Rusia, Joe Biden a transferat din contul SUA în contul lui Putin şi răsunătorul eşec al americanilor în Irak. Ne putem aştepta ca la următorul discurs, Biden să transfere din contul său în contul lui Putin şi răsunătorul eşec din Afganistan.

Casandrele de serviciu au prezis că şi zilele lui Prigojin sunt numărate. Va fi ajutat să se sinucidă, aruncându-se de la etaj. Prevăzător, Lucașenko l-a cazat pe Prigojin într-un hotel fără ferestre funcționale. Occidentalilor nu le rămâne decât să revină în sala cu afișul spectacolului „Contraofensiva lui Zelenski”, pentru a se convinge dacă este vreo diferență între realitate și „versiunea oficială”.