Actualitate
Vremuri de pandemie, norme de asistenţă sanitară prelungite
■ măsurile din asistenţa medicală instituite în contextul pandemiei SARS-COV-2 se menţin pînă la 31 martie 2021 ■ consultaţiile la medicul specialist, în ambulatoriu, se acordă fără bilet de trimitere ■
Guvernul a aprobat, la finalul anului trecut, un act normativ prin care se prevede faptul că măsurile instituite în contextul pandemiei prin OUG 70/2020 au fost prelungite pînă la data de 31 martie 2021.
„Astfel, se menţine excepţia de utilizare a cardului pentru validarea serviciilor medicale acordate la distanţă, pînă la data de 31 martie 2021. Toate celelalte servicii medicale vor fi validate cu cardul de sănătate.
De asemenea, consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped, pot fi acordate şi la distanţă, utilizînd orice mijloace de comunicare. Consultaţiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere“, conform unui comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Aceeaşi sursă mai arată faptul că, în urma consultaţiilor acordate la distanţă medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale. Documentele for fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
Medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile. Pentru situaţiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, cît şi pentru transmiterea documentelor necesare asiguraţilor de la casele de asigurări de sănătate, se pot utiliza mijloace electronice de comunicare.
Îşi menţin valabilitatea pînă la data de 31 martie 2021 următoarele documente, a caror valabilitate expiră pînă la această dată: biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicina fizică şi de reabilitare; biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice; recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive – ce se depun /se transmit la casa de asigurări de sănătate; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive; deciziile de aprobare emise de către comisia de specialitate de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea investigaţiei PET-CT. Medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu menţiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice şi a unor formulare specifice (medicamente notate cu ()1, ()1O şi (**)ß în Lista de medicamente compensate şi gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.
-
Politicao săptămână,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei
