Contactează-ne

Actualitate

Vreme rece

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în cea mai rece zi din această săptămînă vor fi numai 11 grade ■ şi nopţile vor fi deosebit de reci ■ vestea bună este că în week-end ne putem aştepta la temperaturi de pînă la 22 de grade ■

La începutul ultimei decade a lunii septembrie valorile termice au scăzut dramatic şi după ce duminică, 19 septembrie, în zona noastră ne-am bucurat de 21 de grade, pentru ieri am avut promisiunea unor valori de numai 14 grade. Aşa va fi vremea vreo cîteva zile, iar nopţile vor fi deosebit de reci, cu minime care coboară pînă la valori de numai 4 grade.

Vestea bună este că în week-end soarele îşi face datoria şi se vor înregistra valori termice diurne care vor depăşi pragul de 20 de grade Celsius. Pînă atunci trebuie spus că în noaptea de 19/20 septembrie, în judeţ s-au înregistrat minime la limita îngheţului, 0 grade. Este vorba de temperatura înregistrată la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca, în timp ce în restul teritoriului au fost valori mai blînde.

Astfel, la Roman a fost ceva mai frig, cu o minimă de 6,3 grade, în timp ce la Tîrgu Neamţ au fost 8,2 grade. Cel mai confortabil a fost la Piatra Neamţ unde s-au înregistrat 8,9 grade. Ieri, 20 septembrie, la ora 11:00 erau temperaturi modeste faţă de intervalul precedent, respectiv 11 grade la Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ şi 13 grade în zona Roman. Cel mai frig era pe crestele montane unde la acelaşi moment se înregistra doar 1 grad, cu plus. Nu sînt schimbări notabile nici pe parcursul zilei de azi, 21 septembrie.

Va fi tot o zi cu soare, dar nu mai mult de 15 grade în termometre. Noaptea va fi deosebit de rece, cu o minimă de 6 grade. Şi mai rece va fi pe parcursul zilei de miercuri, 22 septembrie. Nu mai vedem soarele, cerul va fi acoperit şi ar putea ploua slab la o maximă de doar 12 grade. Regimul termic nocturn nu va fi influenţat prea mult şi minima se opreşte la 5 grade. Cea mai rece zi din această săptămînă pare a fi cea de joi, 23 septembrie, cînd pe fondul unui cer variabil cu soare nu vor fi mai mult de 11 grade la amiază.

Minima nocturnă rămîne cantonată la 5 grade. De vineri, 24 septembrie, începe să se încălzească uşor şi pentru că soarele va fi la datorie, avem promisiunea unei maxime de 17 grade. Urmează cea mai rece noapte din acest sezon, iar mercurul din termometre coboară pînă la 4 grade. În week-end avem promisiune de vreme mai caldă. Astfel, sîmbătă, 25 septembrie, se anunţă cer variabil cu soare, iar dacă previziunile de acum ale meteorologilor se adeveresc, ne vom bucura de o zi superbă, cu pînă la 21 de grade. Noaptea va fi încă răcoroasă, cu 7 grade. Şi mai bine va fi duminică, 26 septembrie, cînd va fi soare şi cam 22 de grade la prînz. Şi noaptea devine mai blîndă, cu o minimă de 11 grade.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Sat preistoric, noi descoperiri la Topoliţa. „Informaţii din vremuri imemoriale, tăinuite în măruntaiele pământului“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o echipă de la Complexul Muzeal Naţional Neamţ a continuat săpăturile începute de câţiva ani ■ „Avem confirmarea că situl nostru de la Topoliţa este mult mai vechi decât am estimat noi. Adică acum vreo 7 milenii, comunităţile culturii Ceramicii Liniare au locuit acest loc“, a declarat arheologul Vasile Diaconu ■

O echipă de cercetători din Germania, colaborând cu omologi români, sosea acum cinci ani în zona Târgu Neamţ, scopul fiind realizarea unei scanări geofizice în locul unde se bănuia că ar putea exista „ruinele“ unui sat preistoric. Iar ceea ce nu era decât o ipoteza, avea să se confirme prin descoperirile ulterioare. Cercetări arheologice au fost efectuate în 2019 şi 2020, ele fiind reluare şi anul acesta în situl cunoscut de aproape două decenii.

Zilele trecute ele s-au încheiat pe şantierul de la Topoliţa, comuna Grumăzeşti, cercetările sistematice fiind gestionate de specialiştii Complexului Muzeal Naţional Neamţ, care au scos la lumină alte vestigii. Colectivul de cercetare a fost compus din doctor Vasile Diaconu, responsabil ştiinţific, doctor Ciprian Nicola, doctor George Hânceanu, doctorand Ionuţ Stigleţ, doctor Alexandru Gafincu şi doctor Constantin Preoteasa.

A fost investigată o a cincea locuinţă specifică civilizaţiei Precucuteni, dar au fost identificate şi o serie de alte complexe arheologice eneolitice. Opinia celor implicaţi în proiect este că situl merită să fie studiat mai bine, fiind identificate mai multe statuete umane, modelate din lut, obiecte de podoabă realizate tot din lut, ceramică, obiecte de piatră şi un mic obiect din cupru. Noile datele le îmbogăţesc pe cele deja ştiute despre satul care a existat acum mai bine de şase milenii.

„Avem confirmarea că situl nostru de la Topoliţa este mult mai vechi decât am estimat noi. Adică acum vreo 7 milenii, comunităţile culturii Ceramicii Liniare (Linearbandkeramic) au locuit acest loc. Cristi şi Ionuţ au găsit mai multe fragmente de vase din această perioadă. Cum spuneam, arheologia oferă multe surprize plăcute“, a declarat Vasile Diaconu, membru în Comisia Naţională de Arheologie.

Cercetătorii au mulţumit public tuturor colaboratorilor de la această campanie, muncitori, voluntari şi sponsori, Vasile Diaconu afirmând că Neamţul are un patrimoniu arheologic fabulos, iar ei încearcă să- l facă mai cunoscut. Pentru că au fost descoperite urme ceramice, tinerilor care au lucrat pe şantier, între ei şi studenţi, li s-au prezentat cum ar fi arătat vasele în realitate, fiind modelate mostre asemănătoare celor din vremuri preistorice.

Preotul Mihail Daniliuc, stareţul secularei Mănăstirii Vovidenia, a vizitat şantierul şi a rămas uluit de cele descoperite: „Am vizitat şantierul arheologic, fiind o experienţă unică. Am ţinut în mâini fragmente de ceramică veche de câteva mii de ani înainte de Hristos (…). Este o adevărată minune să poţi afla informaţii despre vremuri imemoriale prin astfel de vestigii tăinuite cu voia lui Dumnezeu în măruntaiele pământului“.

Cu prilejul săpăturilor de acum doi, au fost exploarate urmele satului care aparţine comunităţilor ce au precedat civilizaţia Cucuteni, fiind descoperită o locuinţă de circa 6.500 de ani, de formă dreptunghiulară, cu o suprafaţă de 16 metri pătraţi. În perimetrul ei au fost găsite obiecte specifice perioadei – statuete de lut ars, înfăţişând personaje feminine, expresie a unor divinităţi preistorice.

„Săpăturile au permis dezvelirea urmelor unei noi locuinţe a culturii pre Cucuteni, foarte interesant construită, dar au scos la lumină şi variate vestigii cu valoare de patrimoniu. Merită amintite aici mai multe statuete de lut, legate de religia acelor vremuri, unelte de piatră, fragmente de vase, oase de animale. Avem impresia că aici a fost cândva o adunare a zeităţilor preistorice“, declara arheologul Vasile Diaconu.

Citește știrea

Actualitate

A început bătălia pentru un loc la creşă. Criteriile de selecţie sînt destul de restrictive

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Roman a scos la mezat 60 de locuri ■ au prioritate copiii ai căror părinţi au venituri modeste, ce nu depăşesc 2.550 lei ■

Este perioada în care părinţii care au serviciu se preocupă de găsirea unui loc într-o creşă sau grădiniţă. În acest sens Primăria municipiului Roman are anul acesta disponibile doar 60 de locuri în Centrul de zi pentru copiii antepreşcolari, aflaţi în situaţii de risc , „Casa Fluturaşilor“. În aceste condiţii criteriile de eligibilitate sînt destul de stricte.

„Anul acesta există 60 de locuri în acest centru, în care sînt îngrijiţi şi educaţi copii de la 0 la 3 ani, care au domiciliul în Roman şi sînt apţi din punct de vedere medical. Se acceptă şi dosare ale copiilor care nu au împlinit 3 ani pînă la 5 septembrie anul curent. Printre condiţiile obligatorii sînt şi cele ca ambii părinţi să aibă domiciliul stabil în Roman.

Pentru părinţii cu viză de reşedinţă se aplică cumulativ condiţia ca ambii să aibă viza de reşedinţă cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii de înscriere. Ei trebuie să facă şi dovada că au un loc de muncă stabil în Roman şi se încadrează în cerinţa ca veniturile fiecărui membru adult al familiei să nu depăşească 2.550 lei (salariul minim pe economie, net – n.r.) pe toată durata anului antepreşcolar 2022-2023.

În situaţia în care un părinte a fost în concediu de creştere a copilului, acesta trebuie să facă dovada reluării activităţii, nu mai tîrziu de ianuarie 2021. Trebuie precizat faptul că, în competiţie intră toţi părinţii şi cei care au avut copilul înscris în centru în anul anterior, pentru a putea face dovada că nu au intervenit modificări de punctaj, mai ales în ceea ce priveşte cuantumul veniturilor, impus de lege“, a precizat Dragoş Toma, purtătorul de cuvînt al Primăriei Roman.

Dosarul trebuie că cuprindă diverse acte, de la certificatele de naştere ale copilului, la actele de identiate ale pătinţilor, adeverinţele de la locul de muncă actual, adeverinţe de la ANAF privind veniturile obţinute, adeverinţe privind starea de sănătate a copilului, adeverinţă în original, privind vaccinurile obligatorii pe care trebuie să le aibă, avizul epidemiologic la intrarea în grădiniţă, dovadă privind efetuarea exudatului faringian şi cel coproparazitologic, etc.

Dosarul se va depune în format fizic la sediul centrului, din str.Smirodava, nr.28. Relaţii la telefon 0786/772058. Copiii vor fi admişi în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut şi în funcţie de numărul de locuri disponibile pentru anul şcolar care începe la 1 septembrie 2022. „Data depunerii cererii, după principiul «Primul venit, primul servit» constituie un criteriu de departajare, după parcurgerea grilei de evaluare.

Înscrierile se fac între 16-26 şi august, de luni pînă joi, între ora 08.00 – 15.00 şi vineri între 08.00 şi 12.00. Analiza dosarelor şi stabilirea listei de copii admişi, în funcţie de conţinutul anchetei sociale, se va face pînă la data de 5 septembrie, cînd vor fi afişate dosarele admise. Contestaţiile pot fi depuse pe 6 septembrie, între , iar rezultatele finale vor fi comunicate pe 8 septembrie“, a mai spus Dragoş Toma. La creşă, anul şcolar începe luni, 12 septembrie.

Citește știrea

Actualitate

Destinații ideale pentru city break-uri de weekend

Știre publicată în urmă cu

în data de

Sezonul estival se apropie de final, dar asta nu înseamnă că se vor termina și călătoriile. Ei bine, asta înseamnă că ne vom focusa mai mult pe deplasările de weekend. Astfel, nu veți fi nevoiți să lipsiți prea mult de la serviciu și, totodată, să vă bucurați de relaxare în timpul liber.

Acesta este motivul pentru care vă împărtășim unele dintre cele mai bune excursii de weekend din Europa, care vă vor rezolva orice sentimente de poftă de călătorie pe care le puteți avea.

Londra este o destinație cu care nu veți da greș. Indiferent de anotimp, capitala Angliei vă așteaptă să o explorați. Posibil ca un singur weekend sa nu fie suficient pentru a descoperi marile comori turistice, dar vă puteți planifica mai multe călătorii. Există numeroase zboruri între România și Marea Britanie, preponderent spre Londra, astfel încât să vă puteți planifica călătoria de weekend.

Paris este o altă destinație ideală de city break de weekend. Există numeroase zboruri din România spre capitala Franței, ceea ce vă facilitează organizarea și călătoria spre această destinație. Este într-adevăr una dintre cele mai bune excursii de weekend din Europa. Puteți participa la diferite festivaluri, concerte, puteți să mergeți la un picnic într-unul dintre faimoasele parcuri, există numeroase alte activități de divertisment. Cu siguranță nu vă veți plictisi în frumoasa capitală a iubirii.

Budapesta este în topul destinațiilor de weekend preferate de români. Sunt atât de multe de făcut aici în timpul zilei și noaptea. Este într-adevăr una dintre cele mai bune excursii de weekend din Europa și, de asemenea, mult mai ieftină față de multe alte destinații. Este unul dintre orașele în care cazarea de lux de 5 stele este mult mai accesibilă și cu siguranță puteți să vă bucurați de mult mai mult.

Amsterdam este renumită pentru distracție, bere și flori. Este o destinație îndrăgită de milioane de turiști, datorită experiențelor culinare, pentru plimbările pe canalele centrului vechi, pentru viața de noapte și Cartierul Roșu. Puteți să vă încercați norocul la un casino sau să mergeți într-unul dintre faimoasele cluburi. Fiecare vizită la Amsterdam expune o nouă parte a orașului și noi modalități de a-l explora. Este imprevizibil și cu greu vă puteți planifica din timp anumite deplasări sau vizite.

Florența este o destinație minunată de explorat și vizitat, prilej cu care puteți să descoperiți numeroase obiective turistice, clădiri vechi cu arhitectură impresionantă, să vă bucurați de experiențe culinare vaste într-unul dintre faimoasele restaurante și chiar să vă bucurați de priveliști minunate. Totodată, din Florența puteți călători cu trenul în diferite localități din regiune, Toscana fiind o zonă superbă din mijlocul Italiei. Călătoriile pot dura câteva zeci de minute, timp în care vă puteți relaxa practicând sloturi cu spini gratis.

Barcelona poate fi o alegere bună pentru un city break de weekend, în special dacă vă place bucătăria mediteraniană, dacă doriți să vă bucurați de plajă în lunile de toamnă și dacă doriți să admirați frumoasele realizări arhitecturale semnate de Gaudi. SagradaFamília este poate principalul obiectiv turistic pe care nu trebuie să-l ratați la o vizită de weekend în Barcelona.

Istanbuleste o altă destinație frumoasă de city break și da, face parte din Europa. Să nu uităm că Istanbul este amplasat pe ambele maluri ale Bosforului. Istanbul este un oraș incitant, polivalent, vibrant și plin de experiențe la tot pasul.

Sperăm că v-am inspirat cu aceste recomandări și, cu toate că perioada concediilor se va încheiea în scurt timp, veți continua să călătoriți și să descoperiți noi teritorii minunate.

Citește știrea
Advertisement







Trending