Contactează-ne

Actualitate

Vreme din ce în ce mai toridă, ștrandul e închis. Cînd se intenţionează să se permită scăldatul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ deși se intenționa majorarea tarifelor de intrare în Complexul de Agrement Moldova, primarul s-a răzgîndit și a retras de pe ordinea de zi hotărîrea cu noile preţuri

În ciuda faptului că afară e vreme de vară, edilii romașcani nu s-au decis încă să deschidă sezonul estival și în ștrandul municipal din Compexul de agrement Moldova, unde acum funcționează doar zona de picnic.

”Ținînd cont de faptul că și anul trecut deschiderea activității din ștrand s-a făcut în 21 iunie, anul acesta nu s-a decis încă data la care romașcani vor avea acces în ștrand. Se știe că, de cîteva săptămîni, este deschisă activitatea din zona de picnic, unde romașcani deja închiriază sîmbăta și duminica foișoare. Încă din luna aprilie au început pregătirile pentru noul sezon estival, pentru a oferi și anul acesta servicii de calitate tuturor celor care vor căuta o bază de agrement.

Așa cum este firesc, pregătirile s-au făcut din timp, fiind avute în vedere și o serie de investiții pentru acest an. Astfel, a fost achiziționat un nou grătar perimetral pentru bazine, o mașină pentru spălat pardoseli și s-au comandat două tobogane acvatice noi. Totodată, se analizează posibilitatea înlocuirii lămpilor subacvatice, operațiune care rămîne însă sub semnul întrebării din motive organizatorice”, a declarat Dragoș Toma, purtător de cuvînt al primăriei.

Deşi a inițiat un proiect de hotărîre privind majorarea taxelor de intrare în ștrand, încă din luna martie, inițiatorul acestuia, primarul Leonard Achiriloaei, l-a retras de pe ordinea de zi a ședinței amintite,simțind că nu va avea majoritatea necesară trecerii proiectului. Sezonul trecut, tarifele pentru intrarea la bazine erau de 12 lei pentru adulți și de 6 lei pentru copii și pensionari, de luni pînă joi și de 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii și pensionari de vineri pînă duminică.

Taxele de intrare pentru accesul în zona de picnic erau de 30 de lei pentru patru ore, la foișoare cu 6-8 locuri și de 45 de lei pentru patru ore la foișoare cu 12-14 locuri. Noile tarife ce urmau a fi votate erau pentru intervalul luni-joi de 15 lei bilet întreg și 8 lei preț redus. Pentru intervalul vineri-duminică ar fi urmat ca prețul unui bilet să fie de 25 de lei prețul unui bilet întreg și de 15 lei la preț redus.

Inaugurarea Complexului Sportiv şi de Agrement „Moldova” a avut loc pe 20 iunie 2015, în timpul mandatului primarului Laurențiu Leoreanu, lucrăriile fiind începute în 2014. Investiția a costat atunci aproximativ 2,5 milioane de euro, din care zona bazinelor a costat aproape 6.000.000 de lei, iar zona de picnic peste 4.000.000 de lei, fondurile provenind dintr-un împrumut bancar realizat de Primăria Roman. În ștrand au fost construite staţia de tratare a apei, clădirea de acces – care este dotată cu echipamente de climatizare, ventilaţie.

Mai sînt vestiare, duşuri şi toalete, dulapuri pentru efecte personale, cabine de schimb, supraveghere video, precum și o zonă cu terasă de alimentație publică la etaj – și trei bazine: unul pentru copii, unul pentru începători şi un bazin de dimensiuni olimpice. Bazinul pentru copii are o suprafaţă de 625 de metri pătraţi, o adâncime variabilă plecînd de la zero până la 0,60 metri. Bazinul pentru începători are 600 de metri pătraţi şi o adâncime de 1,40 metri, iar bazinul olimpic are o suprafaţă de 2.260 de metru pătraţi şi o adâncime de la doi metri la 2,4 metri.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

43 de milioane de lei alocați de Guvernul Nicolae Ciucă pentru Municipiul Piatra-Neamț

Știre publicată în urmă cu

în data de

Municipiul Piatra-Neamț beneficiază de o alocare de 43 de milioane de lei pentru modernizarea rețelei magistrale de alimentare cu apă și canalizare și realizarea unui nou pod peste râul Bistrița, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Unul dintre cele mai importante proiecte pentru Piatra-Neamț, realizarea de rețele noi de alimentare cu apă și canalizare pe strada Petru Movilă și bulevardele Decebal și Traian are o alocare de 16,7 milioane de lei.

Contractul pentru achiziția lucrărilor de proiectare și execuție a fost semnat ieri, pe 11 august, urmând să înceapă faza de proiectare. Lucrările la noua rețea de apă și canalizare vor fi corelate cu cele de modernizare a culoarului de mobilitate Bulevardul Decebal – Piața Mihail Kogălniceanu – Bulevardul Traian, pe întreaga porțiune dintre Shopping City Piatra-Neamț și Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”.

26,3 milioane de lei au fost alocați pentru proiectul de construcție a unui nou pod peste râul Bistrița, în zona Căprioara. Podul existent va fi amenajat ca zonă ciclabilă și de promenadă, iar lângă acesta va fi amenajat un pod rutier nou.

„Banii alocați de Guvernul Nicolae Ciucă prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny pentru Piatra-Neamț vor finanța două proiecte de maximă importanță. Este vorba despre schimbarea rețelei magistrale de apă și canalizare, o rețea veche de peste 50 de ani, care creat nenumărate probleme pentru pietreni în ultimii zeci de ani. Acum, prin această alocare, vom moderniza rețeaua pe tronsonul Str. Petru Movilă – Bd. Decebal – Piața M. Kogălniceanu – Bd. Traian, unde va fi montată noua conductă, în paralel cu cea veche. Realizarea unui nou pod în zona Căprioara va însemna, în primul rând, o investiție pentru siguranța cetățenilor și pentru modernizarea infrastructurii din oraș. Sprijinul primit din partea Guvernului se va reflecta în două mari proiecte de investiții cu un real impact în viața pietrenilor.” a declarat primarul Andrei Carabelea.

Citește știrea

Actualitate

Începe Water Fest pe lacul de acumulare de la Bicaz. Manifestarea este dedicată memoriei lui Ivan Patzaichin

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ evenimentul organizat în comuna Ceahlău, unul în cadrul căruia vor fi întreceri nautice şi multă muzică, începe astăzi ■ artişti şi formaţii cunoscute vor susţine spectacole ■

Asociaţia Green Ties – Cravate verzi organizează a patra ediţie a Festivalului Water Fest, unul cu muzică şi sport, care promovează ieşirea în natură prin activităţi pe apă. Evenimentul va avea loc pe malul lacului Izvorul Muntelui de la Bicaz, în comuna Ceahlău, la poale masivului.

„În perioada 12-14 august 2022, în parteneriat cu Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, vom continua organizarea competiţiei naţionale pentru vâslit canotci 10+1, Rowmania Water Fest sub egida Apele Unite ale României, în amintirea marelui campion Ivan Patzaichin“, spun organizatorii.

Înafară de întrecerile sportive, în fiecare seară sunt programate concerte ale unor formaţii şi artişti cunoscuţi în România: Emeric Imre, Nightlosers, Kempes, Green Ties, Trupa Tribut Valeriu Sterian, Radu Captari, Fără Zahăr sau Scarlet Aura. Turiştii vor putea campa în locul unde se organizează festivalul, Baza Nautică Green Tiesdar şi la localnicii din Ceahlău.

Cei prezenţi pot să exploareze, cunoaşte şi să vadă locuri pitoreşti din una dintre cele mai frumoase zone din România, având la dispoziţie caiace, plăci stand-up paddle şi stand up-kayak, plus bărci de pescuit, pentru a vâsli pe lac. În acest mod îşi doresc organizatori să atragă un număr mare de iubitori de apă şi sporturi nautice, care să arate importanţa apei în dezvoltarea comunităţii.

Competiţia de vâslit canotci 10+1 Rowmania, organizată în cadrul evenimentului din localitatea Ceahlău se adresează publicului de toate vârstele, numărul maxim de echipe acceptate fiind de 27. Această întrecere, iniţiată de regretatul Ivan Patzaichin, cel care a devenit simbolul naţional al luptei împotriva poluării mediilor acvatice.

Altfel spus, Water Fest 2022 oferă un week-end prelungit în care familiile îşi pot petrece timpul distrându-se împreună pe malul lacului. Vor participa şi membrii unor cluburi de motociclism, lor revenindu-le sarcina de a ecologiza zona. În 2020, chiar Ivan Patzaichin a dat startul manifestări. Apoi, de aici a plecat o expediţie unică în România.

A fost intitulată „Wild Canoeing Tour – Pe urmele plutaşilor de pe Bistriţa – de la munte la mare“, 23 de persoane fiind angrenate într-o aventură ce presupunea străbaterea cu 10 canoe a unui traseu de 460 de kilometri, pe lacul de acumulare Izvorul Muntelui – Bicaz, pe Bistriţă, Siret şi Dunăre, punct final fiind Sulina. Aici i-a aşteptat tot marele campion Patzaichin.

„Am asistat la plecarea Wild Canoing Tour, o caravană de vâslit pe lacul Bicaz, pe Bistriţa, Siret şi apoi pe Dunăre, până la Sulina. Totul în opt zile! E un proiect pornit de Loredan Popa, campion mondial şi european (în prezent poliţist la IJP Neamţ – n.red.), pe care l-am antrenat. S-a inspirat din vechiul traseu al plutaşilor de pe Bistriţă, care transportau lemn până la Galaţi şi Brăila“, declara, pe 14 august 2020, Ivan Patzaichin.

Citește știrea

Actualitate

Incendiu de mari dimensiuni la o fabrică din Dumbrava Roşie. Un scurtcircuit a provocat dezastrul

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ pompierii au fost solicitaţi să intervină la ora 01.35 ■ lupta cu flăcările a durat 5 ore ■ pagubele provocate sînt foarte mari ■

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ au fost anunţaţi, noaptea trecută, în jurul orei 01.35, că o fabrică din comuna Dumbrava Roşie este înflăcări. Către locul indicat au plecat patru autospeciale de la ISU şi o ambulanţă, forţelor de intervenţie profesioniste alăturându-se voluntarii de la serviciul din comună.

La sosirea acestora, incendiul de mari proporţii cuprinsese mai multe construcţii din lemn, cu posibilitatea propagării la locuinţele din apropiere. Cinci ore au necesare pentru stingerea flăcărilor, dar fabrica cu obiect de activitate în industrializarea lemnului a fost distrusă în totalitate, astfel că pagubele sunt imense.

„Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric – conductor electric defect. Nu au fost victime“, a comunicat ISU „Petrodava“. Pompierii au mai transmis că a ars un atelier de producţie peleţi cu o suprafaţă de 160 de metri pătraţi, utilajele din interior (uscător peleţi, două maşini de prelucrare a lemnului, transportor rumeguş, sită electrică).

Flăcările au distrus documente, o autoutilitară, o clădire de birouri cu suprafaţa de 100 de metri pătraţi, elemente de mobilier, accesorii de sonorizare şi lumini, o magazie de 480 de metri pătraţi cu bunurile depozitate în interiorul acesteia (scule electrice gospodăreşti, utilaje asamblare şi prelucrare lemn, aparate jocuri de noroc) şi aproximativ 30 de anvelope.

Citește știrea
Advertisement







Trending