Actualitate
Vreme bună pînă la final de lună
■ meteorologii anunţă valori termice pozitive pînă la început de februarie ■ arareori minimele vor fi negative ■ precipitaţiile vor fi rare şi neînsemnate cantitativ ■
După ce cîteva zile de ger, vremea s-a încălzit spectaculos, iar din prognoză rezultă că aşa vor fi condiţiile meteo pînă la începutul lunii viitoare. Meteorologii anunţă zile senine, cu valori termice diurne ce se vor încadra între 3 şi cel mult 8 grade Celsius, nefireşti de mari pentru acest moment al anului.
Şi minimele nocturne vor fi preponderent pozitive şi rare vor fi intervalele cînd mercurul din termometre scade sub pragul îngheţului. Precipitaţiile vor fi rare şi nensemnate din punct de vedere cantitativ. Pînă atunci trebuie spus că chiar de ieri, 21 ianuarie, vremea s-a mai îmbunat şi la ora 10:00 termometrele indicau -3 grade la Roman, 1 grad cu plus era la Piatra Neamţ, 2 grade erau la Roman, iar la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca termometrele indicau, la acelaşi moment, -5 grade.
Din cauza vîntului, pe munte indicele de răcire era de -18 grade. Mai este şi ceva zăpadă, în strat de 3 – 5 centimetri în teritoriu şi 37 de centimetri pe munte. Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că şi azi, 22 ianuarie, va fi soare şi timp bun, iar la amiază maxima saltă la valoarea de 6 grade. Noaptea aduce valori termice negative, de -1 grad. Cel mai cald va fi în week-end. Sîmbătă şi duminică, în perioada 23 – 24 ianuarie, se anunţă cer variabil cu soare, iar dacă meteorologii nu dau greş, în zona noastră se va înregistra o maximă spectaculoasă pentru momentul din an în care ne aflăm, de 8 grade.
Din acest motiv şi peste noapte va fi mai cald şi trecem la minime nocturne pozitive, de 1, respectiv 2 grade. Singura zi în care aşteptăm ceva precipitaţii va fi cea de luni, 25 ianuarie 2021. Cerul va fi acoperit şi va ploua slab la o maximă diurnă în scădere pînă la 5 grade. Cu toate acestea noaptea va fi blîndă cu o minimă de 1 grad. De marţi, 26 ianuarie, revedem soarele, dar nu prea mai are vlagă, astfel încît la amiază se vor atinge cu greu 3 grade, astfel că rămînem totuşi cu valori termice pozitive. Noaptea nu aduce schimbări de nici un fel şi minima rămîne cantonată la 1 grad.
La fel va fi vremea şi miercuri, 27 ianuarie, cînd va fi cer variabil cu soare, 3 grade ziua. Noaptea va fi mai rece şi minima va fi negativă, de -2 grade. Joi, 28 ianuarie, se readună norii, dar nu vor mai fi precipitaţii. Rămînem cu maxima diurnă de 3 grade şi o minimă nocturnă de -1 grad. Vineri, 29 ianuarie, nu este nici un fel de schimbare în registrul meteo. Ceva mai bine va fi week-end-ul viitor.
Pe final de lună, sîmbătă, 30 ianuarie, va fi cer acoperit, dar nu vor fi precipitaţii. Maxima diurnă va fi în creştere, pînă la 4 grade, iar peste noapte va fi 1 grad. În ultima zi a lui ianuarie revedem soarele ce aduce o maximă de 5 grade.
Lasă un răspuns
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitateo săptămână,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra îşi avertizează „prietenii”
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitate5 zile,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4

VLAD
22 ianuarie 2021 at 5:22 PM
Frumos din partea lui Altex . Acum sa vedem daca PNL -ul cu a lor promisiune din campania electorala se materializeaza . Sper ca mai tine minte ca pe 21 Septembrie 2020 intr – o conferinta de presa Mugur Cozmanciuc se lauda ca va construi un spital judetean nou. Dupa cum vad eu privatul si oamenii de bine a acestui oras fac tot posibilul , dar acesti mincinosi care sunt la putere in speta PNL-ul si – au vazut saci in caruta iar acum tac malc. Rusine sa va fie !