Contactează-ne

Actualitate

Vrei să nu rămâi fără bani la piață? Citește recomandările polițiștilor nemțeni

Știre publicată în urmă cu

în data de

Vrei să nu rămâi fără bani la piață? Citește recomandările polițiștilor nemțeni

Vrei să nu rămâi fără bani la piață? Citește recomandările polițiștilor nemțeni. Nu este vorba de sumele pe care le cheltuiești făcând cumpărături, ci de întregul portofel, pe care ți-l pot sustrage șuții talentați.

 

Acțiune preventivă în Vinerea Mare

 

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității, cei din cadrul Serviciului Ordine Publică, precum și polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Piatra-Neamț – Compartimentul de Proximitate, au desfășurat vineri, 10 aprilie, o activitate preventivă în Piața „Sf. Gheorghe”.

Persoanele aflate la cumpărături au fost informate cu privire la riscurile pe care le pot întâmpina în magazine și în spațiile aglomerate, în perioada Sărbătorilor Pascale.

Totodată, polițiștii au stat de vorbă cu pietrenii aflați la cumpărături despre importanța siguranței în mediul online și despre metodele folosite frecvent de infractori pentru a induce în eroare potențialele victime.

 

Paza bună trece primejdia rea

 

Pentru a nu te trezi fără portofel în timp ce studiezi oferta piețarilor, polițiștii nemțeni îți recomandă să:

  • Nu păstrezi sume mari de bani la vedere și să eviți să ai portofelul în buzunarele exterioare ale hainelor;
  • Fii atent la bunurile personale atunci când te afli în zone aglomerate;
  • Nu răspunzi solicitărilor venite de la persoane necunoscute care cer bani sau date personale;
  • Manifești prudență la efectuarea cumpărăturilor online și să accesezi doar site-uri sigure;
  • Nu furnizezi datele cardului bancar prin telefon, e-mail sau mesaje;
  • Eviți afișarea pe rețelele sociale a informațiilor despre plecarea de acasă pentru perioade mai lungi.

Polițiștii te asigură că vor continua activitățile de informare și conștientizare în rândul cetățenilor, pentru ca Sărbătorile Pascale să fie petrecute în siguranță.

Advertisement

Trending