Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

„Voinicelul“ a ridicat Romanul în picioare

Știre publicată în urmă cu

în data de

• peste 1.300 de prescolari, 160 de educatoare, pãrinti, bunici si simpli trecãtori au participat la festivitatea de închidere a primei editii a manifestãrii • primarul Dan Ioan Cãrpusor a primit „Diploma de Voinicel Sef“ si o tortã a Festivalului • emotionat, acesta a mãrturisit cã nu si-a închipuit cã o asemenea manifestare poate fi îmbrãtisatã cu atîta entuziasm de romascani •

Peste 1.300 de copii, educatoarele acestora, pãrinti, bunici si trecãtori au umplut, încã de la ora 9, joi, 1 iunie, de Ziua Internationalã a Copilului, Bulevardul Nicolae Titulescu, pentru a participa la festivitatea de încheiere a Festivalului „Voinicelul“. Acestora li s-au adãugat pãrinti cu prunci în landouri, vînzãtoarele din magazinele din centrul municipiului, functionari ai bãncilor si clientii acestora. Din fata Hotelului Roman, asezati în functie de grãdinitele în care învatã, prescolarii celor 14 unitãti angrenate în festival au pornit într-un mars al prieteniei, al pãcii, un mars al bucuriei de a fi copil. A urmat, apoi, o paradã a celor mai frumoase costume ale micutilor. Indieni, pitici, arlechini, Albe ca Zãpada, Cenusãrese, Pitici, Motanul Încãltat, Îngeri, soldãtei, ursi, vulpi, elegante „domnisoare“ si „domnisori“, au evoluat în dansuri de societate. Pãpãdii, crizanteme, bujori, panselute, sau personaje din desenele animate moderne: Zorro, Harry Potter, printese si printi si-au arãtat trecãtorilor frumusetea costumelor. Ajunsi în Piata „Roman-Vodã“, cîteva zeci de copii, reprezentîndu-i pe cei 1.350 de „voinicei“, înrolati într-un „Club al Îngerilor“, l-au invitat pe primarul municipiului sã încheie manifestarea. Mai întîi i-au înmînat o Diplomã de Excelentã, prin care au spus cã-l primesc în clubul lor si l-au declarat „Voinicel Sef“, înmînîndu-i, simbolic, torta aprinsã a festivalului. Emotionat, Dan Ioan Cãrpusor a declarat. „N-am crezut cã acest festival, unic în tarã, va avea un asemenea impact printre romascani. M-am convins cã totii copiii sînt frumosi, destepti si talentati. Modul de organizare si gîndire a actiunii ascunde în spatele lui douã luni de muncã asiduuã a unui nucleu pasionat de dascãli, în frunte cu Angela Tãbãcaru, Margareta Stoica si tot colectivul de educatoare, care au pregãtit manifestarea. Asta mã face încrezãtor cã romascanii trebuie sã stie cã orasul are un viitor, tocmai prin acesti copii, aflati acum la vîrsta inocentei. Bucuria de pe chipurile lor, ale pãrintilor si bunicilor mã face sã cred cã va trebui sã continuãm actiunea si în anii urmãtori, pentru cã meritã“, a spus Dan Ioan Cãrpusor. Primarul a înmînat, apoi, o Diplomã de excelentã „Monitorului de Roman“ pentru initierea si implicarea în organizarea primei editii a Festivalului „Voinicelul“. Educatoarea Angela Tãbãcaru, „contabilul“ manifestãrii, dar si cea care a mobilizat educatoarele si, mai ales sponsorii, a spus cã reusita acestui festival îi conferã satisfactii profesionale deosebite. „Festivalul «Voinicelul», care a fost o premierã nationalã, pornit de la ideea generoasã a «Monitorului de Roman», la sugestia mea, de a dota cu calculatoare si imprimante grãdinitele, a fost o reusitã. Am adus în stradã, de bunã voie si într-un entuziasm general, peste 1.300 de prescolari, însotiti de 160 de educatoare, care au manifestat pentru pace, libertate, curãtenie, pentru întelegere. Copiii au strigat: «E ziua noastrã», «Trãiascã Pacea!», «Trãiascã pãrintii!». Ca organizator, pot spune cã, dupã cele douã luni de frãmîntãri, cînd putinã lume s-a gîndit ce implicã o asemenea manifestare, cu nopti nedormite si zile de alergãturã, mã simt împlinitã, ca educator. Nu poate exista satisfactie profesionalã mai mare. Am primit felicitãri pe stradã, de la oameni care ne-au vãzut acolo, în piatã. Nu putem da aceste simtãminte pentru nici o avere. Multumim Primãriei si «Monitorului de Roman», pentru sprijinul acordat“, a declarat Angela Tãbãcaru, director la Grãdinita cu Program Prelungit Nr.1. Peste 1.500 de diplome individualizate pentru copii, educatoare si sponsori au fost realizate de Mãdãlina Ordean si Eduard Necula. Simplii trecãtori au rãmas impresionati de ceea ce s-a întîmplat la Roman, de Ziua Copilului. „Fãrã sã am pe cineva la grãdinitã, stau, de trei zile, cîteva ore în Piata «Roman-Musat» sã urmãresc spectacolul pentru copii. Sînt încîntãtori micutii“, a declarat romascanca Cecilia Mancas. Copiii însisi au fost extrem de încîntati. „Am dansat o polcã, împreunã cu ceilalti copii, din Grupa pregãtitoare de la Grãdinita 12. 1.000 de oameni ne-au privit. Se uita toatã lumea de pe trotuare si de la balcoane la paradã, iar noi eram tare mîndri“, a spus Ionut Ghergut, un pustan de sapte ani, de la Grãdinita Nr.12. Am tinut sã aflãm si impresiile unui pãrinte. „Noi, pãrintii si bunicii, sîntem încîntati de efortul organizatorilor, pentru a initia si materializa un asemenea festival. Grãdinitele n-ar fi reusit niciodatã sã-si procure singure calculatoare“, a declarat M.D., asistent maternal. 100 de educatoare s-au reunit, în aceeasi searã, pentru a primi, din partea organizatorilor, „Diplome de excelentã“. Nici sponsorii, fãrã de care nu s-ar fi putut desfãsura activitatea, nu au fost uitati de organizatori si lor fiindu-le înmînate diplome. În editia de sîmbãtã, 3 mai, vom face public bugetul festivalului, pentru o totalã transparentã, si vom publica, din nou, numele tuturor celor care ne-au sprijinit material în aceastã manifestare.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Datini si obiceiuri reînviate, la Tasca

Știre publicată în urmă cu

în data de

• autoritãtile locale au organizat a doua editie a manifestãrii • „Din dorul traditiilor locale, cu un an în urmã am reînviat o parte dintre acestea si-am început cu vechile colinde, dorind ca cei mici sã ducã mai departe acest tezaur cultural“, a declarat primarul Daniela Ursache •

Tasca a fost si-n acest an încãrcatã de evenimente deosebite tinînd de datinile si obiceiurile Sãrbãtorilor de iarnã. Fãrã a trece cu vederea concertul extraordinar Colinde de vis, ce a avut loc în duminica de dinaintea Crãciunului, la care invitati de onoare au fost cantautorul Raoul si Corul Mãicutelor de la Mãnãstirea Paltin, Petru Vodã, trebuie sã aducem în discutie cele petrecute în cea de-a doua zi de Crãciun a lui 2017, cînd în Parcul Sfînta Maria, denumit si Între brazi, a avut loc a doua editie a Festivalului de datini si obiceiuri, la care au fost invitati toti locuitorii satelor comunei si chiar ai satelor învecinate. O initiativã pusã la cale de primarul Daniela Ursache si alesii locali si reluatã, împreunã procurînd si sacrificînd niscai porci pentru o masã pe cinste. Si mare le-a fost bucuria vãzînd cã au rãspuns invitatiei oficiali ai Neamtului, prefectul Vasile Panaite, Oana Bulai si Florentina Moise, deputatii Dan Andruscã si Ciprian Serban, presedintele ANRSC Bucuresti, Bogdan Alexa, ministrul secretar de stat, primari ai comunelor Negresti, Timisesti, Rãucesti, Petricani si reprezentantul auditoriului de la Asociatia Comunelor din România, organism al cãrui vicepresedinte este si primãrita de Tasca. La acestia s-a adãugat potopul de lume, oameni de toatã isprava, multi în vîrstã, care s-au încumetat sã plece la drum din satele si cãtunele pitulite între munti, pentru a fi împreunã, îndiferent de rang, la ceas de sãrbãtoare crestinã. Pentru început s-au prezentat colindãtorii, preoti ai locului, urãtorii mici si mari, precum Raze de sperantã de la Scoala Tasca si Corul Primãriei, la care s-au adãugat David Avarvarei, interpret de colinde si muzicã popularã, preotul Caia si fiica, folkistii Eu Cred, dupã care aveau sã evolueze ursi, capre, dar si dramatizarea Jianului, alaiuri conduse de Daniel Grasu, ori Bujorul hamzoienilor si Irozii, publicul discutînd îndelung despre arta interpretativã pe cînd cinstea o tuicã sau degusta o tochiturã cu mãmãligã si multe alte preparate traditionale fãcute din carne de porc. Printre oameni s-au aflat lidera comunitãtii, primarul Dana Ursache, purtînd frumosul strai popular, viceprimarul Chiciu si ceilalti alesi locali, care au pus la cale împreunã cu electoratul proiectele viitorului. „Locuitorii comunei Tasca stiu foarte bine cã sufletul meu le apartine. Am început cu investitiile în oameni, în sufletele lor, neabandonînd grija pentru infrastructura localitãtii noastre. Din dorul traditiilor locale, cu un an în urmã am reînviat o parte dintre acestea si-am început cu vechile colinde, dorind ca cei mici sã ducã mai departe acest tezaur cultural. As vrea sã cred cã oamenii locului agreazã aceastã initiativã si aprecierea fãcutã se bazeazã pe numãrul mare de spectatori prezenti la manifestare. Apreciez totodatã prezenta oficialitãtilor locale, dar si judetene, care se aflã alãturi de noi la ceas de sãrbãtoare, reprezentantii media, asta motivîndu-mã ca la anul sã ne pregãtim si mai mult. În acelasi timp, am mai cãutat un motiv de a cere iertare locuitorilor si colegilor de primãrie si consiliu local pe care i-am chinuit întregul an, rãspunzînd pozitiv solicitãrilor mele. Sînt fericitã cã la sãrbãtoarea noastrã au venit un numãr mare de tãscani, printre ei si cei care lucreazã în strãinãtate si care-si iubesc comuna. Tuturor la multi ani 2018!“ a spus primãrita Dana Ursache, multumitã de reusita actiunii. De retinut cã la activitatea cultural -artisticã si de promovare a datinilor si obiceiurilor Sãrbãtorilor de iarnã, de la Tasca, a fost prezent, urcînd pe scenã pentru a saluta publicul si Daniel Buzdugan, prezentator la Radio ZU, care a promis cã va face cunoscut tãrii prin emisiunile sale activitatea de la Tasca.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Fost parlamentar acuzat de coruptie

Știre publicată în urmă cu

în data de

• Dorinel Ursãrescu este acuzat de cumpãrare de influentã • acesta ar fi dat bani unui deputat de Bacãu ca sã punã o „vorbã“ pentru subcontractarea unor lucrãri la digul de peste Siret din comuna Doljesti • faptele ar fi avut loc în perioada 2010-2011 •

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Bacãu au finalizat un nou dosar penal pe numele ex – deputatului Dorinel Ursãrescu, pe care-l acuzã acum de sãvîrsirea infractiunii de cumpãrare de influentã, în calitate de administrator al unei societãti comerciale. Cauza a fost deferitã justitiei ieri, 27 decembrie, Ursãrescu fiind judecat în stare de libertate. În acelasi dosar mai sînt inculpate si alte persoane. Este vorba de Mihai Banu, la data faptelor deputat de Bacãu, acesta fiind acuzat de sãvîrsirea infractiunii de trafic de influentã în formã continuatã. Spre deosebire de Ursãrescu, Banu va fi judecat în stare de detentie. Alt inculpat este Ion Rotaru, administrator al unei societãti comerciale, acesta fiind acuzat de cumpãrare de influentã. „În perioada iulie 2010 – noiembrie 2011, inculpatul Banu Mihai, în calitate de deputat în Parlamentul României, a pretins si primit pentru partidul din care fãcea parte, prin intermediul unei societãti comerciale, de la ceilalti doi inculpati, suma totalã de 1.264.000 lei ( 824.000 lei de la Ursãrescu Dorinel si 440.000 lei de la Rotaru Ion). Banii au fost pretinsi si primiti pentru ca inculpatul Banu Mihai sã-si exercite influenta asupra reprezentantilor unei societãti comerciale, astfel încît aceasta sã subcontracteze lucrãrile de îndiguire a rîului Siret pe tronsonul Rotunda – Buruienesti, comuna Doljesti, judetul Neamt, firmelor administrate de inculpatii Ursãrescu Dorinel si Rotaru Ion“, conform unui comunicat al procurorilor anticoruptie. De asemenea, Mihai Banu a mai solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor sã fie achitate prin bilete la ordin, a cãror valoare a fost încasatã, în cele din urmã, de cãtre Banu. Pentru a exista o justificare legalã a circuitului banilor, la solicitarea lui Banu, între cele douã societãti subcontractoare si firma care i-a remis contravaloarea biletelor la ordin au fost încheiate mai multe contracte de prestãri servicii fictive, mai spun anchetatorii. În cauzã s-a dispus mãsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce apartin inculpatilor. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacãu, cu propunere de a se mentine mãsurile asiguratorii dispuse în cauzã. Trebuie spus cã Banu a mai avut astfel de probleme fiind inculpat de procurorii DNA în august 2015, pentru fapte similare, ulterior fiind condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare. Si Ursãrescu a mai dat ochii cu anchetatorii pentru fapte asimilate coruptiei. A fost trimis în judecatã pe 19 decembrie 2014, fiind condamnat definitiv la închisoare cu suspendare. De acum, timp de douã luni, cauza va fi în procedurã de Camerã preliminarã, apoi procesul devine public si continuã cu administrãri de probe si audieri de martori.

Citește știrea

Trending