Contactează-ne

Actualitate

Vive la France! America, my love!

Știre publicată în urmă cu

în data de

Astăzi, 14 iulie, de Ziua Naţională a Franţei, să le urăm fraţilor noştri de gintă latină, linişte, pace şi cele mai frumoase împliniri.

Mărturisesc că am călătorit mai puţin decât mi-am dorit. Când m-aş fi putut bucura de această plăcere, am fost sechestrat în ţară, alături de dragii mei concetăţeni, iar când am avut libertatea de a călători, n-am mai dispus de timp şi posibilităţi. Noroc de PC şi de Internet – după mine cele mai valoroase găselniţe ale omului – cu care am mai estompat amarul călătoriilor pe care nu le-am făcut.

Prima ieşire în spaţiul vestic a fost în Franţa. Mărturisesc că eram crispat gândindu-mă la discrepanţele posibile dintre medicina noastră şi a lor dar, destul de repede, m-am  liniştit: nu eram rămaşi în urmă şi dacă exista un handicap real pentru noi, acesta era strict material, aflându-ne după eu cel puţin 20 de ani. Ei făceau o chirurgie de lux, dacă nu de risipă, în vreme ce noi una de chin şi de război. Mă mângâiam când îi auzeam şi pe ei că se socoteau în urma americanilor cu câteva decenii, aşa că nu era greu de socotit cu cât eram noi în coada celor de dincolo de baltă. Sigur că, în timp, lucrurile s-au mai schimbat, s-au mai reaşezat şi corectat, ba uite că a mai apărut şi COVID-ul ca să ne trezească la realitate şi să ajungem la concluzia că e bine ca fiecare să se mulţumească cu ce are, să-şi vadă de ale sale şi, evident, să gândească, aşa cum se cuvine, la viitorul celor ce vin după noi.

Dar, ca să vedeţi cum se închide cercul întotdeauna, chiar dacă se socotesc naţiunea cea mai avansată, mai civilizată şi modelul absolut de democraţie, şi americanii au oful lor: civilizaţia şi cultura franceză sunt mai vechi, mai subtile şi mai… gustate decât ale celorlalţi. Nu prea consună cu cultura americană, cu mult mai pragmatică şi la obiect. Drept consecinţă, pentru orice american mai răsărit şi conştient că la capitolul cultură mai are de umblat, călătoriile în Hexagon sunt o doleanţă la ordinea zilei şi un vis de împlinit, precum pelerinajele musulmanilor la Mecca.

M-am amuzat zilele acestea, citind impresiile de călătorie ale unui american get-beget, om de business, mai dedat cu răsfoiul unui teanc de bancnote decât al unei cărţi, dar care încerca să pătrundă, cât de cât, specificul franţuzesc. Era de lăudat pentru intenţiile sale menite să uşureze călătoria concetăţenilor săi. Redau ideile lui, aşa cum le-am găsit publicate pe Internet, intervenind puţin în prezentarea originală, doar pentru a înlătura lucrurile inutile sau no coment pentru americani.

„Franţa este o ţară de mărime mijlocie (cam de şase ori mai mică decât SUA), situată în Europa, învecinată cu Germania, Spania, Elveţia şi alte câteva ţărişoare. E o ţară veche, descoperită după cât se pare de unul căruia îi spun Carol cel Mare (deşi se feresc să-i precizeze înălţimea) şi se laudă cu figuri istorice importante: Ludovic al XIV-lea (căruia îi mai zic «Regele Soare» fiindcă avea oglinzi pe toţi pereţii palatelor), Jeanne D’Arc (o franţuzoaică înfiptă, deghizată în bărbat ca să-i conducă în lupte pe mototoli, dar care a pierit într-un fel de proţap), Jacques Cousteau şi… Charles de Gaulle, uşor de recunoscut după nasul lui foarte generos, care a fost mulţi ani preşedinte al lor, iar acum este aeroport.

În lume, locul Franţei nu e chiar aşa cum se împăunează ei. Să fim serioşi, nu e o destinaţie atractivă pentru cumpărături, ba te întorci cu dolarii înapoi.

Are ceva tezaure, precum Luvrul, care şi-a trântit în curte o piramidă de sticlă, când puteau să ia una gata făcută de la egipteni, că tot se năruie degeaba şi au exponate din toată lumea (cumpărate sau furate, nimeni nu ştie ori nu spune), risipite în foarte multe încăperi, fără o minimă economie de spaţiu. Curios este că lumea se buluceşte să admire zâmbetul (cam dubios,  după mine) al unei doamne de pe un tablou pictat de un italian obscur, protejat de o adevărată cazemată (tabloul, nu italianul). Mai au un EuroDisney, dar la mare distanţă de Disneylandul nostru şi, să nu uit, o mulţime de alte muzee, sunt convins, copii ale Luvrului.

Un lucru cu care ei se fălesc este turnul lor de televiziune, construit – se pare – când nici nu se vorbea de aşa ceva. Un scriitor de-al lor, Jaques Verne cred, i-a convins să ridice mai întâi şi mai întâi turnul, pentru ca televiziunea să aibă temelii solide şi câmp larg de dezvoltare.

Principalele contribuţii ale franţujilor la civilizaţia lumii sunt şampania rece, camembertul şi ghilotina. Deşi se consideră o naţiune modernă, aerul condiţionat este destul de puţin utilizat şi, culmea, este greu, dacă nu imposibil, să găseşti o mâncare mexicană.

Un fapt anapoda este că, deşi ştiu englezeşte, franţujii se încăpăţânează să vorbească limba lor fonfăită, şi abia după ce americanul se răţoieşte la ei trec pe engleză. Ca să vezi !

Cei mai mulţi francezi beau, fumează zdravăn, sunt lacomi şi temperamentali, mândri şi aroganţi, zăpăciţi, conduc ca lunaticii şi sunt foarte, foarte indisciplinaţi şi recalcitranţi. Culmea este că ei socotesc toate astea calităţi.

Sunt romano-catolici, dar după libidoul exagerat al ambelor sexe, ar trebui să fie cu mult mai numeroşi. Mulţi sunt socialişti, costumele de baie sunt topless, iar bărbaţii poartă uneori nume de femei (Marie) şi se pupă când sunt decoraţi.

Franţa este o destinaţie sigură, dar călătorii trebuie să ştie că, din când în când, este invadată de ţara vecină, Germania, care enunţă pretenţii teritoriale vechi asupra unor zone. Călătorii americani sunt sfătuiţi să meargă în grupuri, purtând şepci de baseball şi pantaloni coloraţi pentru a se recunoaşte mai uşor şi să numere restul, atât în magazine cât şi în restaurante, ca să nu aibă surprize.

Franţujii recunosc că au dificultăţi în a procura whisky scoţian, de a afla scorurile la baseball sau cotaţiile bursiere la New York, în rest, viaţa decurge cam la fel.

Au construit un tunel pe sub Canalul Mânecii, pentru ca guvernul să poată fugi mai repede la Londra, dacă este asaltat de refugiaţi.

Forma de guvernare este democratică, dar zgomotoasă, cu alegeri aproape continui. Ţara este împărţită în regiuni, departamente, municipalităţi, oraşe, comune, sate, cafenele, baruri şi pieţe.

Parlamentul constă în două camere, Superioară şi Inferioară, deşi ambele sunt la parter. Membrii lor sunt gaulişti sau socialişti, dar niciunul nu e demn de încredere. Principalele preocupări ale parlamentului sunt plasarea de bombe atomice în sudul Pacificului şi mimarea indignării, atunci când cineva se plânge de cine ştie ce.

Francezii sunt mândri de cultura lor, deşi e greu de spus de ce. Cântecele lor sună la fel şi au făcut cu greu filme în care să poţi vedea şi altceva decât nuditate. Nimic nu este mai plicticos decât un roman scris de un francez.

În gastronomie, oricât usturoi ai pune pe el, un melc rămâne un încornorat cu cochilie în spinare. Iar povestea cu stridiile are o nuanţă de canibalism. Noroc cu croissantul, o bucurie pentru gură, deşi pentru americani e greu să pronunţe acest cuvânt.

În general, călătorii sunt sfătuiţi să se rezume la cheeseburger. Hotelurile sunt bune, cum sunt Sheraton sau Holiday Inn.

Franţa are o economie puternică şi diversificată, depăşită în Europa doar de Germania, ceea ce este surprinzător, deoarece francezii nu prea muncesc. Dacă nu sunt în pauza de patru ore de după prânz, sunt fie în grevă, fie blochează şoselele cu camioane şi tractoare.

Principalele exporturi ale Franţei sunt, în ordine: vin, arme nucleare, parfumuri, rachete teleghidate, şampanie, lansatoare de grenade, mine terestre, avioane de atac şi brânză gata mucegăită.

Franţa are mai multe sărbători decât oricare altă naţiune : 361 de sărbători naţionale, 197 de zile de sfinţi, 37 ale Eliberării Naţionale, 16 zile ale proclamării Republicii, 54 de întoarceri triumfale ale lui de Gaulle, ca şi când ar fi câştigat războiul de unul singur, 18 de trimitere în exil a lui Napoleon şi 17 zile de chemare din exil, şi 112 zile cu «Franţa e mare şi restul lumii nu face doi bani». Sărbătorirea Sfintei Brigitte Bardot este pe 1 martie.

Franţa se bucură de o istorie bogată, de relief variat şi spectaculos şi de climă temperată. Ar fi plăcută, dacă ar fi locuită numai de refugiaţi. Cel mai bun lucru care se poate spune despre ea este că nu este Germania.

Serviciile consulare ale SUA există în mod special pentru promovarea intereselor companiilor americane McDonald’s, Pizza Hut şi Coca-Cola. Dacă sunteţi victima unui atac sau accident, implicând cel puţin pierderea unui membru, contactaţi Ambasada Americană între orele 17:15 – 17:20, marţi sau vineri. Un oficial cu totul indiferent la problema dumneavoastră vă va da o listă de dentişti sau ceva în genul ăsta.

În concluzie, nimeni nu vă obligă să vizitaţi Franţa. Noi ne facem vacanţele la Miami Beach şi vă sfătuim să procedaţi la fel. Concediu plăcut!

Ai naibii americanii ăştia!

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Cronica pisălogului: Despre relativitate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (26 martie 1934 – 18 martie 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto, dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, unor apreciate tablete umoristice, care au fost publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi iată o nouă cronică de o mare actualitate şi după aproape un sfert de veac. „Pisălogul“, cu ironia ce-l caracteriza, satiriza, deopotrivă, înşelătoria politicianistă a aleşilor neamului, lenea cronică a concetăţenilor noştri, „învîrteala“ fiecărui individ ce dorea să se strecoare prin hăţişurile vieţii. Nu scapă ironiei cronicarului nimic din ce este omenesc: lipsa de cuvînt, minciuna ca mod de a te salva din orice situaţie inconfortabilă, necinstea ridicată la rang de regulă de viaţă, ipocrizia, linguşeala, lăcomia, etc.

Săptămîna trecută mi-am dat demisia şi nu m i s-a aprobat. Ce să fac? Oare să încerc să fiu autocritic şi să le spun că nu am „origine sănătoasă“? Nu ţine. Nu mai sînt timpurile cînd pentru aşa ceva puteai fi trimis într-o „staţiune“ în Bărăgan (că noi n-avem Siberie), iar sensul expresei s-a pierdut în negura vremilor. Oare să le spun că sînt bolnav, cînd în realitate am sănătate de fier ruginit? Cum adicătelea? Eu, gazetar, să mint? Unde aţi mai auzit una ca asta? Ce-ar fi să le zic că nu mă pricep la gazetărie? Păcatele mele! S-ar putea să fiu crezut şi, în consecinţă, să fiu transferat la o altă publicaţie romaşcană (ştiţi d-voastră la care). Ce să fac?

Întrucît am ajuns la concluzia că n-am încotro, aprob demisia să nu mi se aprobe şi-mi voi continua activitatea. Astăzi voi vorbi despre relativitate şi spun că, odată, Enstein, autorul renumitei teorii în discuţie, i-a scis lui Charlie Chaplin că-l felicită întrucît toată lumea îl apreciază şi toată lumea îl înţelege, la care faimosul comic i-a răspuns, tot în scris, că-l felicită şi el, pentru că toată lumea îl apreciază şi nimeni nu-l înţelege. E şi normal: chestia e complicată, domnule. Dumneavoastră aţi putea înţelege, de pildă, cum se face de se aduc atîtea prejudicii ţării? Ca să puteţi înţelege, trebuie să stiţi ceva despre relativitate, iar băiatul să vă pună în temă.

Prin urmare, nu vă vine să credeţi dar lucrurile care stau pe loc se mişcă. Nu-i nici un paradox. Ele par a sta pe loc, aşa cum unii oameni par a fi cinstiţi şi bine intenţionaţi. Cuvîntul „relativitate“ vine de la „relativ“, o vorbă care, printre altele, mai înseamnă un fel de două feluri. Bunăoară, cineva întreabă dacă găsiţi bună ideea introducerii taxei pe valoarea adăugată. Dacă veţi da un răspuns relativ, mulţi vor înţelege ce gîndiţi, pentru că mulţi sînt de aceeaşi părere, că aşa-i lumea veşnic nemulţumită, cu toate că o duce relativ bine, întrucît preţurile la alimente sînt relativ suportabile, iar omul se scoală de la masă, relativ sătul.

Pînă să apară teoria lui Einstein, parcă nu era chiar aşa, domnule! Pîinea era pîine, vorba era vorbă. Hoţul era hoţ şi negustorul la fel. Cînd stăteai, stăteai, cînd lucrai, lucrai. Acum sînt cazuri că unii muncitori trebuie să stea la fabrică opt ore pe zi. Şi stau, dar nu stau, ci respiră, joacă şeptic, se tînguiesc unii altora, că nu-i una, nu-i alta. Deci un stat absolut nu există, din cauza teoriei mai sus pomenită. Eu, bunăoară, nu sînt de acord cu ce se spune, cum că se bate pasul pe loc. Nu-i adevărat: mergem. În ce sens? În sensul de rotaţie al Pămîntului, de la apus spre răsărit. Alte amănunte nu am. Nu am pentru că totul e relativ. Pacea e relativă, greutăţile (de cîntar) sînt relative. Un singur lucru este clar şi sigur: benzina sigur o să se mai scumpească, dar nemulţumirea genereală n-o să mai fie relativă. Eu aşa cred.

Nota Redacţiei: Rubrică realizată cu sprijinul cabinetului parlamentar al senatorului PNL, Eugen Ţapu Nazarie

Citește știrea

Actualitate

Punct final într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un afacerist şi un inspector în construcţii au fost condamnaţi la cîte 2 ani de închisoare, cu suspendare

Magistraţii Curţii de Apel Bacău au pus punct într-un dosar cu acuze de fraudă cu fonduri europene. Instanţa de fond, Tribunalul Neamţ, i-a condamnat la pedepse cu suspendare pe un afacerist şi un funcţionar. Bogdan Andrei Ungureanu, în calitate de reprezentant al SC Lilfarm, a fost acuzat de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Prima instanţă a aplicat 2 ani de închisoare cu suspendare. Inculpatul trebuia să presteze şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Al doilea inculpat, Viorel Zabavschi, funcţionar la Inspectoratul Judeţean în Construcţii, a fost acuzat de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Acesta avea aceeaşi pedeapsă şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Şi agentul economic Lilfarm a fost acuzat de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Firma a primit o amendă de 180 de zile de închisoare, o zi de detenţie fiind cuantificata la 200 de lei. Atît agentul economic, cît şi cei doi inculpaţi au contestat sentinţa şi s-au judecat, din nou, la Curtea de Apel. La finele deliberărilor, acţiunea firmei şi a lui Ungureanu a fost respinsă ca nefondată. Funcţionarul a avut noroc şi pedeapsa i s-a redus la jumătate. Procurorii DNA au arătat că în perioada 2014 – 2015, Ungureanu a depus cu rea- credinţă la Oficiul pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (la OJFIR) Neamţ documente cu un conţinut nereal, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani pentru „Construire minicentru SPA şi teren de tenis în Vînatori Neamt“.

Unul dintre documentele depuse la OJFIR ar fi fost furnizat de Zabavschi, care a întocmit şi semnat un proces verbal în conţinutul căruia a menţionat în mod nereal că a efectuat o inspecţie la obiectivul prevăzut în proiect. În baza înscrisurilor false, Lilfarm ar fi încasat pe nedrept 133.481 lei, reprezentînd contravaloarea cheltuielilor aferente primei tranşe. AFIR nu s-a constituit parte civilă deoarece debitul a fost recuperat integral.

Citește știrea

Actualitate

La Definitivat, unul a picat deşi era admis

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ după contestaţii, numărul celor promovaţi a ajuns la 90 ■ au fost depuse 30 de contestaţii ■ un singur candidat a obţinut notă mai mică decît cea iniţială, din admis trezindu-se că e picat ■

În cursul zilei de miercuri, 28 iulie 2021, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat rezultatele finale la examenului de Definitivat, judeţul Neamţ a obţinut rezultate mai bune, procentul de promovabilitate ajungînd la 72. „Au fost publicare rezultatele finale ale examenului de definitivare în învăţămînt.

Dacă înainte de etapa de contestaţii am avut declaraţi 85 de candidaţi admişi, după corectarea lucrărilor contestate numărul promovaţilor a ajuns la 90. Aceste modificări ridică procentul de promovabilitae la 72%, adică cu 4% mai mare decît înainte de etapa contestaţiilor, în judeţul Neamţ fiind depuse 30 de contestaţii. S-au modificat şase note, iar una a fost mai mică decît cea iniţială, candidatul fiind picat“, a precizat Dana Păiuş, inspector şcolar general adjunct al ISJ Neamţ, preşedinta Comisiie de susţinere a definitivatului.

Trebuie precizat că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină la examenul de definitivare în învăţămînt minim media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen (scrisă, nota la inspecţia 1, nota la inspecţia 2, nota la portofoliu. Nota la proba scrisă a avut, însă, o pondere de 70% în calculul mediei finale care trebuie să fie, aşa cum am spus minim 8 pentru ca un candidat să promoveze examenul de definitivat. La proba scrisă din această sesiune au fost prezenţi, 131 de candidaţi, dintre care şase s-au retras din motive personale.

Nici un candidat nu a fost eliminat pentru fraudă. Astfel, din totalul celor 125 de candidaţi cu lucrări evaluate, 70 au obţinut note situate în segmentul 8-10. Patru candidaţi: au luat 10 curat, iar 9 candidaţi au primit note între 9,50 şi 9, 99. Cele patru cadre didactice, care au luat media 10 sunt: Toma Andreea Mihaela, profesor de educaţie plastică la Şcoala Celibidache Roman, avînd ore în completare e la Liceul Vasile Sav şi la Şcoala Trifeşti, Adriana Elena Pal, profesor de chimie la Colegiul Petru Poni Roman, Ştefania Ciocan Palade – educatoare la Liceul Roznov şi Ioana Mădălina Zăbavă, învăţătoare la Colegiul Spiru Haret Piatra Neamţ.

Medii între 9,50 şi 9,99 au obţinut: Radu Surujiu de la Liceul Victor Brauner ( 9,68), Florina Burulea – educatoare Şcoala Rediu (9,61), Larisa Ştefana Nicuţă, Centru Educaţie Incluzivă Piatra Neamţ (9,54), Maria Vasilica Patrichi – Centru de Educaţie Incluzivă Roman (9,54), Ana Maria Varvara – educatoare Şcoala Săvineşti (9,68), Elena Văideanu – educatoare Şcoala Elena Cuza Piatra Neamţ (9,72), Larisa Ştefana Nicuţă – Centru Educaţie Incluzivă Roman (9,54) şi Bogdan Emilian Balaşcă – Liceul Sfîntul Francisc de Assisi Roman( 9,65). Toate cadrele didactice promovate dobîndesc dreptul de practică în învăţămîntul preuniversitar. Conform legii, profesorii pot susţine definitivat de trei ori, iar a patra oară este numai contra cost.

Citește știrea

Trending